Octavian

Una din povestile mele preferate (la care n-as fi ajuns daca nu canta despre ea Tori Amos) lanseaza o intrebare interesanta: daca toate persoanele gay ar fi brusc albastre, ar inceta homofobia?

Ura este limitata prin simplul fapt ca este ura si nu iubire. Cand vorbim de parada gay, jocul proportiilor poate parea insignifiant, dar lucrurile nu stau chiar asa. Pornind de la extrema superioara, Sao Paolo este unul din orasele gay-unfriendly daca ne referim la numarul de cazuri de abandon scolar al adolescentilor gay sau la numarul de atacuri pe strada asupra persoanelor gay, dar tot Sao Paolo a gazduit cea mai mare parada gay din lume, cu 2,6 milioane de participanti. Pornind de la limita inferioara, prima parada gay de acum 40 de ani de la New York a adunat cateva mii de participanti. Si unde se afla parada de la Bucuresti? Nu este o intrebare la care vreau sa raspund cu un numar. Vreau, in schimb, sa nu trebuiasca pe durata marsului sa incep fiecare propozitie cu ‘Nu a venit nici…’, referindu-ma rand pe rand la cunoscutii mai apropiati sau indepartati care asteapta in casa sa li se ia drepturile in considerare. Nu, mandria gay (cea de a fi om ca oricare altul) nu este o rafuiala de o zi la care te descalifici neparticipand. Dar este cu siguranta unul din lucrurile pe care trebuie sa le invatam noi insine inainte sa il aratam altora. Si cum mai mult de o data pe an nu avem traditia sa ne intalnim, ratezi poate singura sansa sa le arati homofobilor ca existam, ca suntem de toate varstele, inaltimile, greutatile si culorile si ca trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca facem parte din universul lor.

Robert

Eu sunt intr-o perioada mai pragmatica si o sa raspund la intrebarea asta fix cu motivul pentru care am initiat, alaturi de Octavian, acest site: e important sa mergi la mars pentru a putea fi reprezentat. Nu poti spune „acest mars nu ma reprezinta” din simplul motiv ca nu are cum sa te reprezinte ceva in absenta ta. Eu chiar cred ca marsul asta care dureaza din ce in ce mai putin si aduna din ce in ce mai putina lume merita atentia noastra din simplul motiv ca e ciudat parcursul asta invers al lucrurilor. Daca la noi primul mars a inregistrat cea mai numeroasa prezenta de la al doilea lumea a inceput sa nu mai vina. S-a spus ca nu e fun, nu e “distractie”. Eu unul nici nu cred ca ne permitem sa ne distram la momentul asta pentru ca nu prea avem ce sa sarbatorim (daca avem ce vreau sa imi spuna si mie cineva). Ca sa fiu frivol povestea asta cu gayi domne’ este foarte asemanatoare cu povestea cu pungile de plastic de la supermarchet. Cand eram mic, mama colectiona pungi de plastic. Mda si eu cred ca era dubios. Ele erau un fel de obiect de colectie pentru ca probabil era satula de pungile alea de material. Nu aveam voie sa luam din colectie, daca ne prindea cu vreo punga Aldi sau Lind se supara pe noi. Anyway…divaghez. Long story short cand s-a umplut tara de pungi de plastic nu au mai interesat-o alea pe care le avea, probabil a inceput sa le foloseasca si cu timpul au disparut complet. Cam ca un obicei prost. Recent eram cu mama si cu tata la Real, la cumparaturi. Dupa ce am umplut cosul ne-am trezit ca la casa nu ne mai dadeau pungi de plastic gratis. A fost o mica tragedie pentru ai mei. Tata s-a revoltat, a zis „domne, asa ceva nu se poate!”. De atunci au trecut cateva luni, acum se duc la Real cu pungi de acasa pentru ca au inteles care e faza.

Eu cred ca lumea se obisnuieste cu orice, cu pungi de plastic, fara pungi de plastic, atata timp cat vede despre ce e vorba, iar la marsul asta despre asta este vorba. Despre a fi vazuti si auziti.

Iar acum amandoi murim de curiozitate sa vedem ce au de spus despre asta Daniel Mihai si Pinocchio !

Mama a avut ideea sa ma cheme Leila langa Deniz. Leila Deniz, in cazul in care nu stiti, este o actrita din Brazilia foarte cunoscuta. Este o femeie care a trait inaintea timpului ei. Ca noi toti de altfel. Leila Deniz poza goala cand era insarcinata inainte ca o mie de alte femei sa faca asta. Si juca roluri de controversa. Nu am stiut toate lucrurile astea pana de curand. Dar intr-un fel cred ca numele asta m-a urmarit cu toata povestea lui.

Cand am parasit Izmir si am venit in Romania am facut-o pentru o cariera si pentru un barbat. Cariera a mers inainte in Romania, barbatul a ramas in loc in Izmir. Nimic legat cu mandria de a fi gay pana aici! In Turcia femeile au acces la munci liberale in marile orase, nu acest lucru m-a impiedicat sa am o viata profesionala. Chiar daca nu au acces la orice job isi doresc, femeile sunt tratate cu respect in Turcia. Atata timp cat respecta regulile.

Parintii mei au o vie in Izmir. Poza o vedeti mai jos. In poza nu este niciun personaj. In poza au fost doua personaje care s-au iubit tandru in vie: eu si iubitul meu. O alta scena care s-a petrecut in vie a fost un barbat plin de sange si eu fugind si tipand. 

In Turcia exista onoarea familiei. Niciun barbat nu scapa de sarcina de a isi apara sora sau sotia sau fiica sau chiar si mama. Niciun barbat nu sta si se gandeste in acelasi timp ca dragostea nu este o dezonoare adusa femeii din familia lui.

Mi s-a propus sa lucrez ca operator turistic pentru multii romani care isi fac vacanta in Turcia. Nu revin in Turcia niciodata, imi spun de fiecare data.

Poza asta, cu via, o tin cu mine oriunde merg. Lipsesc personajele. Dar nu trebuie sa uit niciodata.

Anul trecut, in Ankara a avut loc o crima. Un barbat zambitor a fost ucis la iesirea dintr-o taverna. Poate trei sute si mai bine de barbati sunt ucisi in orasele turcesti in fiecare an. Poate o suta si mai bine, ma gandesc eu, sunt homosexuali omorati de propriile familii. Ahmet Yildiz a fost doar unul din ei. Parintii i-au spus, ‘nu mai fi homosexual’ asa cum parintii mi-au spus mie ’scoate-ti-l din inima pe barbatul cu care te iubesti’. Apoi tatal lui Ahmet sau fratii lui s-au ocupat de onoarea familiei.

Turcia are o legislatie europeana si laica. Crimele de onoare au fost demult puse intre ghilimele in lege si oricine isi apara onoarea familiei printr-o crima este tratat ca si orice criminal obisnuit. Nimeni din politie nu investigheaza totusi crimele de onoare.

In Romania mi-a luat un an sa stiu ca nu mai alerg prin via pe care o vedeti in poza. Pe Calea Victoriei mi-am tinut poseta lipita de corp si am alergat vazand cu coada ochiului ciorchinii abia copti si am plans la fiecare drum de acasa la serviciu si de la serviciu acasa. Si totusi a trecut. Sunt o supravietuitoare a unei crime de onoare. Sunt poate incompleta din cauza asta. Si totusi pe deplin multumita.

Prima data am vazut doi baieti impreuna pe Calea Victoriei luna trecuta. Nu am stiut ca exista homosexuali in Romania. Probabil nici trecatorul de rand nu stie, pentru ca nu sunt nicaieri. Dar baietii acestia doi aveau ceva special in priviri si nu am schitat niciun gest de recunoastere cand si-au atins usor umarul si s-au privit in ochi. Spectatorul Leila le cerea din ochi sa se sarute.

Nu vin dintr-o tara cu dreptate pentru toata lumea. Dar as vrea sa stiu ca sunt intr-una.

Printre alte tribulatii, happening-uri si imponderabile aventuri, am avut parte atunci de doua hand-joburi razlete (hasthmaithun pentru sankritisti) si datatoare de epifanii. Din prima am invatat ca nu e bine ca atunci cand iei expresul de Delhi in bezna noptii sa lasi vreun strain binevoitor sa te acopere cu salul lui si sa-ti faca nefacute, deoarece dupa rasaritul soarelui vei descoperi invariabil ca este batraior, sleazy, pock-marked si posesor al unei pungi de fursecuri unsuroase pe care ti le ofera tandru-libidinos. Aceasta insa este povestea celei de-a doua.

So, yeah, some stuff happened, cu Sanjay (or was it Monu? Shah Rukh? Raj Kapoor?) la ceas de seara pe terasa cladirii din spatele templisorului de langa Dayal Lodge de pe Dayal Bagh ettetera. More stuff happened in camera burlaceasca a lui S. de aiurea. Dupa care a aflat toata mahalaua. Laptarul de la care imi cumparam dahi in borcanele de lut, paan wallah-ul care imi furniza pachetele dulci de betel, calcatorul de rufe, curatatorul de urechi, yoghin-ul cartierului, prietenii middle-class si anglofoni, everyeffingbody. Glumite, ocheade, chicoteli, ciupituri, palme peste fund. Doom was upon me. Que faire, que faire?

Au urmat cateva zile de pitulare monahala in camin, ieseam doar cand ma razbea foamea, infofolit intr-un sal negru (al meu de data asta), si ma tanguiam feciorelnic pe tejgheaua lui Raju Jee care-mi silabisea mustacind tot ce-l invatasem pana atunci in romana: „esti nebun”, „porc”, „magar” si „nu merge ventilatorul”.

And then I cut my balls off and eloped to a convent…Ei, totusi! Pur si simplu mi-a trecut si-am hotarat inseninat: „Mi se rupe!”. A trebuit fireste sa renunt cu o strangere trista de fese la toti pretenarii nesolidari si mi-am incropit un nou alai social, de data asta cu oameni care stiau ce (ok, cine) sunt si putin le pasa de gura acra a lumii. L-am intalnit pe bravul Vikaas, o cruce de barbat (ha!), protectorul meu platonic pana la sfarsit. We, of course, never talked about THAT, it was bloody India! Am mai cumparat hectolitri de dahi si am mestecat gramezi de paan, m-am dus la templu in fiecare marti ca sa-mi iau ritual tilak-ul (un zbenghi rosu in frunte, pentru eliadisti) si am ramas la fel de bizaro-popular, coz after all I was white and blue-eyed, and nothing ever trumps that.

N.B. 1.Yoghin-ul cartierului este o pura inventie, orice asemanare cu orice ascet atletic, sadhu, adorator de Shiva lingam sau DJ de cobre este pur intamplatoare.

2. Nici un indian nu a fost maltratat in trairea acestor intamplari.

De ce:

• in primul rand pentru cei care nu si-au facut curajul sa traiasca asa cum simt. Si poate au un nevoie de un model. Iubim in tacere si de multe ori nici familiile noastre nu stiu cine suntem. Si in indepartarea asta citesc multe alte indepartari. Bine, ati putea spune, nu este treaba nimanui cum traim. Sigur, dar apropierea umana este ceva de care nu ne putem lipsi!
• in al doilea rand pentru cei pe care ii enerveaza. Aici intra cei care gandesc: (i) fii gay, dar la tine acasa, (ii) fii gay, dar nu cu mine, (iii) nu fi gay punct. Stiu ca reduc totul la un absurd total cand spun ca un cuplu hetero se poate saruta pe strada daca are chef si un cuplu gay nu, dar asa stau lucrurile. Poate ar merita adaugat ca o societate in care cuplurile gay se pot saruta pe strada nu este acelasi lucru cu o societate in care cuplurile gay numai cu asta se ocupa. Fiecare avem dreptul sa ne alegem momentele de tandrete
• in al treilea rand pentru cei dintre noi care inca mai vor sa faca un statement si care inca mai cred ca lucrurile pot fi indreptate. Cu o floare nu se face primavara, clar, si nici cu un sarut. Dar toate lucrurile care intra in circuitul obisnuintei trebuie sa se intample de un numar suficient de ori pentru a putea fi acceptate. In nici macar unul din orasele in care vezi barbati tinandu-se de mana si sarutandu-se nu s-a dat o lege in care se spunea ‘incepand de maine e ok sa te saruti pe strada cu prietenul tau’. Nu, lucrurile nu sunt atat de usoare si schimbarea nu poate incepe fara tine.
• nu in ultimul rand pentru cei care cred ca homofobia este virtual dupa orice colt si vine inarmata si gata de atac. Nu pot sa numar anii de cand ma pup pe strada cu prietenii mei, la intalnire sau despartire, dar pot sa spun ca n-am auzit niciodata nici discursuri de ura si nici n-am incasat-o inca.

In ce-ar consta:

• intr-un flash mob? Poate ca asta e o idee buna, desi ma indoiesc ca foarte multa lume ar veni. Daca ar veni ar fi fain, pentru ca ar putea sa se sarute cu persoane cu care altfel nu s-ar saruta si nu sunt convins ca asta e un lucru rau. In primul rand arzi 26 calorii per sarut si in al doilea rand nu se stie ce o sa urmeze dupa sarutul ala. Shoop shoop, it’s in his kiss, vorba cantecului.
• ai un coleg sau coleg? de care te simti atras si pana in momentul M nu ti-ai facut curaj sa il abordezi? Profita de samesex kiss day si saruta-l pana nu mai se tine pe picioare! Mai trebuie sa mentionez ca nu se aplica la colegii straight?

• scrie-le tuturor prietenelor care ti-au vorbit despre curiozitatea lor gay ca e oficial ok sa sarute o alta femeie. Nimeni nu devine gay cu un singur sarut, dar daca experienta se cere, de ce nu?
• invita-ti prietenul la masa cu parintii si sarutati-va. In cazul in care nu ti-ai facut comingoutul, cuvintele sunt de prisos. Daca ti-ai facut deja comingoutul, asta se cheama confirmare: de-aici reactiile sunt multiple.

Ti se pare periculos si gratuit? Mie nu.

Am 21 de ani, traiesc in Barcelona, am un apartament in care locuiesc de 5 ani singur si ocazional il inchiriez turistilor. Majoritatea gasesc ca e confortabil sa stea cu un localnic. Noi nu avem simtul turismului, deci locurile pe care le recomandam au culoare locala si nici nu incurajam consumerismul excesiv al turistului, ii explicam cum poate sa isi gestioneze bugetul de turism ca si cum ar fi de-al locului. Unul din barurile pe care le recomand turistilor are o clientela mixta, dar sunt multi gay care merg acolo. Magazinul alimentar eco unde ii indemn sa faca cumparaturile este tinut de doua femei care s-au casatorit vara trecuta. Si vecinul de dedesubt este gay si uneori fac bani extra pentru ca am grija de copiii pe care el si partenerul lui ii au prin mama purtatoare.

Locuiesc deci in Barcelona. Colegul meu de banca din scoala primara m-a invitat saptamana trecuta la o petrecere dupa uniunea lui civila cu antrenorul nostru de baschet. Inaki (colegul) si Mario (antrenorul) s-au revazut la 10 ani de la terminarea scolii la o expozitie foto la MNAC. Mama lui Inaki i l-a prezentat pe Mario lui Inaki, Inaki isi amintea cu greu de antrenorul sau de acum 10 ani. Ambii tineri si frumosi, au trait o poveste frumoasa de dragoste si iata ca au renuntat la burlacie. Ce frumos!

Octavian imi spune ca Barcelona il atrage in mod deosebit. De fiecare data cand vorbim imi descrie orasul meu in cuvinte, culori si mirosuri cu care eu sunt prea obisnuit ca sa le mai pot vedea. Tot Octavian imi spune ca Barcelona este un oras prea gay. Nici aici nu stiu ce sa spun. Mama mea isi cumpara lecturile de vacanta dintr-o librarie care arboreaza un steag curcubeu si imi lauda scriitori care au o sensibilitate pretioasa si inedita cand vorbesc si numai de un sarut. Unchiul meu, apropo, locuieste cu un alt barbat. Este incapatanat si nu vrea sa se casatoreasca cu el, desi este la varsta la care ar putea infia un copil, sau face un fond de pensii comun. Dar nu! Are dreptate Octavian cand zice ca un drept inseamna sa ai optiunea. Asa si cu unchiul meu.

Nu stiu daca am inteles exact ce vrea Octavian sa scriu in textul asta. Incerc sa descriu ce este gay pe langa mine si mi se pare ca fac un act nenatural, ca scot din context si pun in lumina lucruri cu care sunt prea obisnuit. Pauza de telefon cu mama, ii spun ce fac, si ea ma indeamna sa scriu ca prima oara cand am intrat intr-un sex shop, era unul gay si ca toata familia a pastrat anecdota asta. Drept, pana si bunica ma intreaba ocazional daca am hotarat sa ii anunt ca sunt gay. 

Poate ca aici traiesc intr-un mediu protejat si zambitor. In care vanzatorul de la Dunkin Donuts zambeste cuplului de barbati care se tine de mana si comanda tot cu zambetul pe buze gogosi cu ciocolata. In care femeia care citeste in metrou o carte pe a carei coperta se vad sanii a doua femei poate sa isi continue lectura netulburata pana la statia la care coboara. Si in care barbati aproape dezbracati sau complet dezbracati ies ocazional pe strada, ne incanta cu muzica, steaguri, artificii si costumatii de-a lungul Ramblei.

Poate ca o sa hotarasc intr-o zi ca vreau sa traiesc cu un barbat. N-am de unde sa stiu asta, mi se pare o intrebare pe care este indecent si mie sa mi-o pun, dar altcuiva! Si atunci mama mea o sa ne invite la masa, iar tatal meu la un pahar dupa job. Doamna care face curat o sa aiba grija sa nu ne trezeasca, iar bunica o sa treaca numele amandurora pe eticheta borcanelor cu dulceata cu caligrafia aia minunata in care numele noastre o sa para menite sa fie impreuna. Sau, dimpotriva, poate o sa hotarasc sa imi impart viata cu o femeie. Nu pot sa vad nicio diferenta.

Si totusi homofobie exista, dar in alta parte. Colegul meu de birou, Ernesto, imi spune ca a vizitat si el Romania, si sotul lui i-a interzis sa se tina de mana pe strada, conform cu instructiunile ghidului de voiaj gay-friendly pe care il aveau. Si il intreb pe Octavian, pentru ca el trebuie sa stie mai bine, cum este sa nu poti sa il tii de mana pe cel pe care il iubesti? Pentru ca daca asta nu poti, sigur nici alte lucruri minunate care se intampla intr-un cuplu nu poti sa le traiesti.

“M-am imbracat cu pantalonii de la Ovlas (da, pantaloni din viitor: in dreapta, mai jos de sold au o eticheta din aceea cu curcubeul despre care Octavian spunea ca are avantajul de a se asorta la orice si dezavantajul ca nu se asorteaza la nimic). Inainte imi alegeam la pantalonii astia camasi sau tricouri care sa acopere eticheta, dar nu azi. Merg cu metroul si mi se pare ca eticheta urla “E gay, e gay, vrea careva sa-l bata pe increzutul asta!?!”. La birou mi se pare ca ma misc de parca as avea greutati pe dreapta. Ajung acasa. Azi nu s-a intamplat nimic deosebit.”

“Lucrez de cand ma stiu cu drepturile omului. Cu toate astea la primul meu loc de munca am tacut chitic – eram in sifonier. Dupa ani, in care ei au derulat chiar si niste programe impotriva discriminarii, eu inca n-am gasit prilejul sa le spun. Se cheama ca mai sunt in sifonier?”

“Discutie la niste amici, un cuplu gay, cu prietenii lor, un cuplu hetero, parinti ai unei micute adorabile, despre parenting. Cineva isi exprima ingrijorarea, pe tema parintilor ca role-models, vis-a-vis de un cuplu de barbati gay care ar creste un baiat. Explodez: eu am avut cele mai bune modele hetero si totusi fara rezultatul  “scontat”. Asta-i un rationament pe baza caruia ar trebui sa ma consider un ratat care nu poate urma modele. Noroc ca nu ma (mai) consider un ratat…”

“Primul baiat de care mi-a placut vreodata era un coleg de la gradinita. Facea prostii si nu ma baga in seama.”

“Am treizeci si ceva de ani (OK, 35 anul asta!) si mereu le spun celorlalti ca varsta e o stare de spirit. Mai ales cand ma doare spatele. Ma uit la sirul de prieteni pe care i-am avut de cand sunt  out si constat ca varsta lor e un grafic descrescator, in curand tangent la zero. La 25, el avea 28. La 28, el avea 24. La 34, el are 26. Urmatorul va avea 19? De ce?”

Daca e sa privesc in urma, cu multa atentie dar si un usor regret, imi dau seama cat de absurda era gandirea mea legata de optiunile mai „speciale” ale unei persoane…care s-ar putea sa imi devina prieten sau prietena. Bineinteles, am un prieten gay. Chiar doi. Oameni la fel de normali ca si mine, la fel de calzi, la fel de plini de une joie de vivre familiara…

Primul „contact”…ei bine, e usor socant. Nu te astepti ca „frumosul” sau „frumoasa” sa aiba o „busola” diferita de a ta, ca lumea in care umbla si respira sa fie ceva ce tu numai de la tati sau de la mami ai auzit (descrisa in cuvinte nu prea stralucite si colorate, of course), ca prietenii sau prietenele lui/ei sa inteleaga despre ce este vorba si sa accepte, in mod natural, tot.

Aici apar doua optiuni. Prima e sa fugi. De teama, de surpriza…Usor siderat, te retragi intr-un colt, cu berica sau paharelul de tarie in mana si stai la o vorba cu tine. Sau mergi la o ruda si i te confesezi. Uneori e o idee proasta sa-ti deschizi sufletul fata de cineva care ori are frustrari, idei fixe sau a avut experiente urate. Alteori, daca esti inspirat, gasesti pe cineva care te intelege si care iti spune, clar si frumos: „Da, domne’. Asa a ales. Daca ii esti prieten, o sa-l iubesti asa cum e. Daca nu poti, pleaca.”

A doua optiune este sa ramai langa persoana respectiva. Da, alegerea lui e alegerea lui. Sau a ei, bineinteles. Aici sunt dispusa si hotarata sa afirm ca este vorba de o alegere facuta cu sufletul. Eu sunt convinsa ca undeva, dincolo de minte, de bariere, de frici, spaime, impregnari aiurea, traume, sufletul nostru domina clar. Doar daca l-am asculta mai mult…pentru ca el ne spune intotdeauna cine ne e prieten, cine nu.

Cine ne iubeste si cine nu. Cine ne uraste si cine nu. Cine ne vrea binele, cine nu…

Daca alegem sa fim alaturi de un om cu sufletul, indiferent de alegerile lui, acel om ne va iubi, in felul sau, tot restul vietii. Si chiar daca a ales sa fie diferit, e alegerea lui si il face fericit, se simte implinit…

Imi aduc aminte de cum a obtinut Angelina Jolie rolul in filmul „Gia.” A spus ceva de genul ca i-ar spune sotului ca e gay, e bolnava si e pe moarte. Un film de arta. Actori superbi. Exterioare poetice. O viata rezumata altfel de o actrita care nu si-a refuzat nimic.

Inchid paranteza. Curajul de a cere ce este al tau, de a obtine aprobarea propriului suflet, a propriei minti, curajul de a te accepta, curajul de a te iubi, curajul de a fii tu insuti sau insati…cam la asta se rezuma, din punctul meu de vedere, ideea de a fi diferit. Social vorbind.

Ma uit la Romania. Poate ca este o tara inca usor rigida. Poate ca biserica, asa cum e, plina de ciudati, de frustrati si de perversi, are tupeul absurd de a controla tot. Dar este o prostie. O tampenie. Biserica nu are dreptul sa se bage asa de mult in treburile sufletului omului. Omul se poate descurca si singur. Indiferent de cine sau ce este.

Papa Ioan Paul al II-lea spunea „Purtati-va crucea in liniste.” Mi se pare o optiune buna. Inteleg ca e normal sa spui ceea ce crezi, sa ceri ceea ce ti se cuvine. Dar sincer, un pic mai discret. Doar un pic. Ceva de genul „Da, asta/asta sunt eu. Daca vreti sa ma acceptati, e ok. Daca nu, plecati de langa mine, lasati-ma sa-mi traiesc viata asa cum am ales. Nu fac rau daca sunt diferit. Am aceleasi calitati ca si voi, pot lucra la fel de bine ca si voi.”

Romania inca nu este pregatita total sa fie deschisa. Inca sunt parinti rigizi care lovesc in copiii lor si aceia se refugiaza intr-o lume numai a lor, care prefera sa-i vada indopati pana la absurd cu medicamente care le taie „nebuniile”, care ii duc la psihiatru sau care ii omoara. Inca sunt oameni carora le este rusine de alegeri si devin violenti.

Inca sunt oameni care nu pot intelege ca libertatea de alegere este un dar de la Univers… inca sunt oameni care sunt ceea ce sunt si carora le este frica…

Haideti sa lucram sa ne fie bine. Haideti sa nu ne mai uitam la diferente. Haideti sa ne privim in ochi si sa ne spunem: „Te accept asa cum esti. Esti prietenul meu. Esti prietena mea. Te iubesc si te sprijin in tot ceea ce vrei sa faci!”

foto: Tabitha G. 

Nu am sa va spun sa va duceti la gaypride; eu nu m-am dus. Daca aceasta nu este solutia voastra personala pentru o schimbare, nu o faceti. Eu am ales un refugiu rasturnat, departe de familie si de prieteni – si nu regret nicio secunda. Daca a fi tu insuti se numeste mandrie, atunci sa fiti mandri. Prezentati-va pe marele ecran cu capul sus si spuneti-va povestea. Fiti liberi sa va reinventati si sa va descoperiti, stabiliti-va propriile etaloane si poate veti trai mirajul pe care il cautati, care va joaca in retina cateva sutimi de secunda inainte sa adormiti seara in pat. Pana la proba contrarie, avem o singura sansa.

Ieri seara ii povesteam mamei mele despre ideea acestui site si intr-un final am ajuns si la sectiunea bannere. ‘Aha!’, mi-a zis, atunci voi ati reinventat triunghiul roz!’. Departe de a fi malitios, comentariul ei era un fel de a spune, acum au ce purta bloggerii pe blog. Era obisnuita oricum cu steagul gay care flutura de la balcon si care deocamdata n-a avut niciun efect, decat poate acel australian care mi-a batut la usa la 2 noaptea si m-a intrebat daca aici sunt apartamente gay. Pam pam. 

Simbolurile gay nu sunt multe. Au fost multe incercari, e drept, dar testul pietii nu a validat decat cateva. Avem in primul rand triunghiul roz, asumat de gay incepand cu anii 1980 pentru valoarea lui vindecatoare ca simbol al unei istorii care nu a fost scrisa niciodata: istoria persecutiei gayilor sub al treilea Reich, in care deportatii homosexuali purtau ca semn distinctiv acest triunghi roz cu varful in jos cusut pe hainele de detinut. Mai tacut si mai necunoscut este triunghiul negru, utilizat tot in lagarele de concentrare pentru ‘femei dificile’ (adica lesbiene). 

Cel mai cunoscut simbol gay are deja 30 ani! Este vorba de steagul curcubeu, recunoscut deja de 20 ani si de Congresul International al Producatorilor de Steaguri (ce sa facem, asa ii cheama). Gilbert Baker l-a creat pentru gaypride-ul din 1978 din San Francisco si varianta originala avea opt culori: roz fluorescent pentru sexualitate, rosu pentru viata, portocaliu pentru vindecare, galben pentru soare, verde pentru natura, turcoaz pentru arta, indigo pentru armonie si violet pentru spirit. Culorile s-au facut sase intre timp (nu ideologic, ci pur si simplu pentru primele steaguri nu au fost gasite culorile necesare) si nu exista parada gay fara steag curcubeu (iar in Romania, nu prea exista steag curcubeu fara parada). 

Destul pe trend sunt si freedom rings, un set de sase inele colorate, care se pot purta si pe deget si pe lant in jurul gatului (avantajul este ca le poti asorta la orice, dezavantajul este ca nu le poti asorta la nimic). 

Litera ? este si ea un simbol gay, facand parte din sigla primei asociatii care a facut putin scandal tematic in anii 1970, New York City’s Gay Activists Alliance. Litera lambda a fost ulterior preluata de multe asociatii si a fost foarte populara pana la inceputul anilor 2000. 

Alte simboluri gay au fost: inelul purtat pe degetul mic al mainii stangi, cravata rosie cercelul din urechea stnga, dar evident ca si-au pierdut conotatia in tumultul de fashion din ultimii ani.

Primul meu contact cu un barbat gay a fost cand eram in armata, in Israel. Ne-am imprietenit in timp ce stateam de paza, in noaptea de 31 decembrie 1991. Era primul barbat a carui grija si atentie am simtit-o. Imi tinea de urat si imi spunea glume ca sa faca sa treaca timpul mai repede si sa uit de frig, de ploaie si de suparare. Eram in 1991, nu imi amintesc numele lui, dar imi amintesc ca iubitul lui era ofiter, iar relatia lor era un secret. Din aceeasi perioada imi amintesc un serial simpatic pe care nu il ratam. Era despre un cuplu gay matur si despre relatia lor cu fiica unuia dintre ei, nu imi mai amintesc numele lui.

Apoi l-am cunoscut pe prietenul meu cel mai bun, la noul job, la revista Tabu. Pot spune ca este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat, in ultimii aproape 3 ani. Cu el am fost la gaypride in 2006 si atunci am simtit pe pielea mea cum e sa marsaluiesti pazit din toate partile de jandarmi, sa te feresti de oua care aterizau din blocurile de pe Bulevardul Unirii, aruncate de niste bunicute exaltate; m-am speriat putin cand am vazut cateva pietre mai mari decat cele de rau, cazute pe asfalt. Imi amintesc fetele baietilor de la „Garda de fier reloaded”, care demonstrasera si in dimineata dinaintea marsului, si vuietul cu care multimea ne-a intampinat in Piata Unirii. La cateva ore dupa aflam si de victimele marsului, cei cativa manifestanti batuti la metrou.

Si acum, cateva motive pentru care ar trebui sa mearga cat mai multa lume la gaypride:

• pentru ca nu e o rusine sa fii gay,

• pentru ca nu e o rusine sa ai prieteni gay,

• pentru ca este o mandrie sa te afisezi alaturi de prietenii tai gay,

• pentru ca, daca esti gay, nu esti diferit de majoritatea heterosexuala decat prin faptul ca actul sexual difera (uneori),

• pentru ca un gay iubeste la fel ca tine, uneori poate mai frumos si mai sincer,

• pentru ca suntem in secolul 21 si participarea la gaypride este un semn de evolutie,

• pentru ca, daca mergi la gaypride alaturi de prietenii tai vei fi un mic exemplu pentru altii care vor veni in anii urmatori,

• pentru ca vreau ca peste 2-3 ani, daca merg pe strada si vad doi barbati gay tinandu-se de mana,

• pentru ca mentalitatile se pot schimba, iar gaypride este evenimentul care poate demonstra ca lucrurile se pot rezolva pasnic.

Ce as schimba la gaypride Romania:

• as vrea sa fie totul mai vesel. Steagul curcubeu mi-e drag, nu as renunta la el, dar as vrea muzica vesela, as vrea sa vad celebritati din Romania, gay sau nu, care sa marsaluiasca.

• as vrea sa se vorbeasca mai mult despre gaypride la emisunile de la televizor. As vrea sa-i vad pe Maruta, sau pe Morar, sau pe Capatos vorbind serios despre gaypride.

• as vrea sa vad jurnalisti care sa scrie despre gaypride, cum ar arata gaypride ideal pentru ei. Da, le-as da ca tema catorva formatori de opinie din Romania, sa spuna fiecare in 1000 de semne cum ar arata gaypride pentru ei, in varianta ideala.

• as vrea sa o vad pe Mihaela Radulescu cu cativa invitati gay, cu o saptamana inainte de gaypride, la Duminica in familie.

• as vrea ca mai intai sa fie obisnuiti oamenii care nu au habar de ideea de gay, si apoi sa se vorbeasca despre casatoriile intre gay, despre posibilitatea de a avea copii, etc.

• as vrea sa ii aud pe Dobrovolschi si Craioveanu vorbind despre gaypride la Radio Guerrilla, si sa vina si ei, sa fie in fruntea marsului,

In concluzie, mai ramane de spus ca as vrea sa nu mai aud expresia „am un prieten gay”, imi suna ca „am un prieten care e caniche imperial”!

Am un prieten.

Gay sau nu, e un prieten.

Noemi Revnic

foto: Roald Aron