Octavian este un profesionist, desigur, chiar in corpul mailului mi-a dat si lista de multumiri de postat pe gaypride.ro.

“Le multumesc organizatorilor, fanilor, Academiei, mamei mele pentru ca m-a invatat sa fiu eu insumi chiar si atunci cand nu e pe placul tuturor/nimanui, cartierului meu pentru ca m-a invatat sa ma apar, lui Larry Kramer pentru ca m-a invatat ce este inima normala, lui Chris Corner si inventatorului internetului. Multumirile speciale merg la Robert pentru ca e cel mai intelegator coechipier din lume si lui Dumnezeu pentru ca ma iubeste.
Lasand gluma la o parte, ma bucur ca va place continutul gaypride.ro, si promitem sa ne ocupam de site in continuare si astfel sa contribuim si noi la normalitatea gay in Romania.”

Eu nu stiu cui sa multumesc, cred ca ar trebui sa le multumesc tuturor celor care ne-au furnizat marturii pentru sectiunea cu acelasi nume, mai ales celor care au scris inante sa se lanseze site-ul (Oana, Noemi, Miruna, Karin, Mimo, Andrei si Maria), celor care ne-au furnizat idei de articole pentru blog, celor care l-au popularizat. Un multumesc merge si la Daniel Mihai si Pinocchio pentru mini campania Gaypride Q&A. Multumescul special merge la Octavian desigur, pentru ca impreuna cu el am facut toate astea, am fost la mars, am tinut de steag etc, etc.

Lasand la o parte restul castigatorilor,  foarte putini mi se par cu adevarat relevanti. De exemplu: “creatorul de moda al anului” nu a prezentat nicio colectie de vreo 6 sezoane incoace, “cel mai popular drag-queen” nu prea este drag-queen, despre “cel mai bun proiect LGBT 2009″  - “Drepturi aici, acolo si pretutindeni” al Asociatiei ACCEPT- am povestit aici, nu inteleg cum este Mondenii o emisiune cu “o tematica LGBT” (pentru ca nu este ) si de ce este obiectiva, la fel cum nu am inteles nici celelalte nominalizari la acesta categorie.

Am inteles de ce Tudor Kovacs  este “Omul anului”, am auzit ca Tabara Gay de la Predeal, organizata de PSI Romania a fost ok si probabil merita premiul pentru “Best LGBT Event” si, pentru acelasi motiv,  PSI România merita titlul de “Organizatia anului”. “Cel mai bun blog LGBT” nu este tocmai pe gustul meu, dar asta este problema mea plus ca lista de nominalizati era destul de lame, insa baietii (Florin si Ionutz) posteaza cu o frecventa de invidiat contrar feedback-ului saracacios pe care il primesc de la cititori, asa ca felicitari si lor.

Octavian si Robert aka administratorii gaypride.ro

A trecut mult timp de cand ne-am inceput vacanta si in curand reluam munca la site, vom avea o serie de surprize si lucruri noi pe site care, speram, vor fi in spiritul cititorilor nostri.

Despre cum a fost lunga noastra vacanta de vara (a inceput in ziua marsului pe 23-mai si nu s-a terminat nici acum) Robert si cu mine vom scrie probabil un post in curand. Daca nu o vom face, ne bazam pe imaginatia voastra :-D

Motivul acestui post este unul simplu. La invitatia asociatiei Accept si Coalitiei Antidiscriminare, Robert si Octavian vor participa maine la intalnirea intitulata ‘Libertatea de exprimare versus dreptul la viata privata in spatiul virtual’. Numele suna promitator, sunt convins ca fiecare dintre noi si-a facut o parere despre ce se va discuta la intalnire, si poate unii dintre noi avem si dreptate. Dar mergem acolo cu deschiderea pe care o presupune dialogul cu jurnalisti si bloggeri, gay si non-gay, asta e mai putin important, sa vedem ce are de spus guest-star-ul avocat despre ce avem si n-avem voie sa scriem (ca pana la urma despre asta e vorba).

Pentru ca e un eveniment comunitar si unul care ar putea fi chiar fain (acum va putem spune ca planuiam si noi o intalnire a bloggerilor gay pentru octombrie, deci trebuie sa fie chiar cool, nu, daca ne-am gandit si noi), maine avem liveblogging pe gaypride.ro de la eveniment ;-) si de asemenea news pe twitter (@gayprideRO).

Inregistrarea emisiunii este on line aici si aici (poti ascula on line sau poti downloada podcastul). Inainte de interventia noastra telefonica (aproximativ minutul 18:00) Daniela si Iohanna au stat de vorba cu Florentina Bocioc, de la Accept. 

Maine, 27 mai, de la ora 15.00 eu, adica Robert, o sa am o interventie live via telefon in emisiunea 121 LIVE. Tema emisiunii este “Miscarea gay”, moderator este Daniela Fugaru Kammrath.

Ne puteti asculta aici .

si da…castiga Norvegia. sa fie clar !

Octavian

Una din prejudecatile pe care le-am auzit la prieteni si cunoscuti gay este ca nu fac parte din comunitatea gay. Este, evident, o diferenta intre a participa la activitati comunitare cu specific gay si a face parte din comunitate. Din comunitate, ca iti place sau nu compania celorlalti, faci parte pentru ca esti gay si nu esti scutit de perceptia celorlalti despre persoanele gay. Desigur, ai varianta in care te concentrezi pe cazurile pe care le judeci ca fiind bad P.R. pentru comunitate: exemplele ‘asa nu’ cred ca sunt subiectul nr. 1 in discutiile tematice. Dar nimeni nu este scutit de intrebarea aceasta: ‘Cum te implici in crearea unei perceptii favorabile comunitatii gay?’

Nu stiu de ce am sentimentul asta ca in ultima vreme suntem peste tot. Daca pentru unii asta trezeste reactii homofobe, sunt convins ca nu asa stau lucrurile universal. Sunt convins totodata ca asa cum este din ce in ce mai greu sa spui ca exista un loc, o activitate, o companie, un grup de prieteni, etc. in care sa nu existe minim o persoana gay, devine si din ce in ce mai greu sa urasti ceea ce incepi sa cunosti si sa-ti dai seama ca ai judecat prea repede sau prea conventional. Da, drumul de la ‘gay-ul companiei’ la o perceptie favorabila care sa fie extinsa asupra intregii comunitati nu este usor. Dar cred ca trecand peste dificultatile initiale, iti dai seama de ce si in ce fel te poti bucura de fiecare aliat.

Si cred ca respectul aliatilor se castiga nu pentru ca esti gay, ci pentru ca esti multe alte lucruri bune. Si cum fiecare aliat conteaza, cred ca nu e lipsit de importanta faptul ca la fel cum fiecare dintre noi poate schimba sau confirma parerea buna sau rea a mediului despre sine, la fel si fiecare aliat poate schimba sansele noastre sa beneficiem de drepturi care ne sunt negate in prezent.

Robert

In general eu cred ca cele mai multe lucruri le rezolv imbracandu-ma dragut, nu stiu daca pot combate si homofobia cu un outfit potrivit, dar tind sa cred ca da :). E dificil sa ma apuc sa spun ce fac, adica am facut gaypride.ro impreuna cu Octavian, trebuie sa conteze si asta. Scopul a fost chiar crearea  unei perceptii favorabile vis-a-vis de comunitate and our not so wicked ways. Una peste alta nu ma consider un poster boy al comunitatii gay si nici nu cred ca mi-as dori sa ajung unul la un moment dat. Mereu am apreciat indivizii care printr-un discurs coerent si o imagine ok au aparut la televior si au vorbit despre comunitate. Au stat la masa, fata in fata cu noua drapta sau cu preoti si i-au combatut cu argumente bazate pe realitati, dublate de un discurs impecabil, aici ma refer desigur la Florin si Tudor. E nevoie de curaj ca sa te expui si prin exemplul tau sa ilustrezi o comunitate intreaga. Ar fi supraomenesti eforturile oricui ar incerca sa demonstreze ca noi toti, ca minoritate, suntem niste indivizi exemplari. Nu numai ca ar fi greu ci ar fi si o minciuna sfruntata. Cand esti insa minoritar trebuie sa demonstrezi ca esti mai bun, mai puternic, mai putin cacat pe tine ca sa poti sa ajungi la acea acceptare pe care ne-o dorim cu totii. Sau poate ar trebui sa mizam pe “diversitatea diversitatii” si sa ne asumam ca la fel ca toti ceilalti suntem si noi in multe feluri de care nu suntem mandri. Perfectiunea sau proiectia perfectiunii este ceva deosebit de periculos, insa cred ca nu suntem in niciun fel de pericol.

Deci ce fac eu? Pai incerc sa ma trezesc dimineata pe la 9, sa ma dau jos din pat pe la 10. Incerc sa ajung la job la 11.30, reusesc rar. Mi-am rugat sefa sa scrie un testimonial pentru gaypride.ro si cred ca am obtinut de la ea unul dintre cele mai frumoase texte de pe acest site. Pe la 2 pm ma loveste in general foamea si ma impotrivesc constant impulsului de a da iama in meniul de la McDonalds, dupa foame imi este cel mai des somn, asa ca atunci incerc sa nu adorm sau sa nu plec direct acasa. Incerc sa-mi respect deadline-urile si sa-mi fac jobul cat mai bine. Pe la 6 pm imi iau bicicleta de pe hol, imi pun castile si pornesc spre casa. Dau de mancare la pisica si ma uit in nestire la House MD (Grey’s Anatomy sau Brothers and Sisters).

Cam asta fac :)

Ma duc sa bat la usa lui Pinocchio si a lui Daniel Mihai sa vad daca s-au trezit si si-au dat cu parerea.

de Ioana Ulmeanu

Stii cum este acel gen de femeie care simte nevoia sa isi reclame proprietatea asupra prietenului/iubitului/sotului spunandu-i “al meu”? Enervanta, de cele mai multe ori cicalitoare si de obicei nesigura asupra relatiei solide pe care o tot afirma. Asa ca, din spirit de fronda, am sa ii spun prietenului meu gay – “al meu”.

L-am cunoscut pe al meu cu vreo opt ani in urma. Mi l-a prezentat o prietena lesbiana. De atunci, prietena lesbiana a trecut, dar el a ramas. Era primul barbat gay pe care il cunosteam. Nu mai stiu cum eram eu pe atunci, dar imi place sa cred ca nu imi umblau prin cap prea multe stereotipuri. Asa ca el a devenit in scurta vreme prietenul meu cel mai bun. Cu timpul, de la el, sau pentru ca apropierea de el imi dezvoltase simtul ala al saselea care iti spune ca pe langa tine se invarte o persoana cu o orientare sexuala diferita, am descoperit alti barbati gay si m-am imprietenit si cu ei. Dupa cativa ani, insa, lucrurile au devenit cam dubioase. Cam pe atunci mi-am dat seama ca am devenit fag hag. A fost atunci cand singurele locuri in care mai puteam intalni mai mult de zece cunostinte erau cluburile sau barurile gay si cand mi-am dat seama ca nu mai pot sa port o conversatie normala cu un barbat heterosexual fara sa ii spun “pisi”. In prima faza m-am ingrijorat. Ba chiar am dat vina pe al meu si i-am reprosat ca am ajuns asa din cauza lui. Dupa care am cantarit un pic lucrurile si am realizat ca plusurile erau mult mai multe decat minusurile, ca relatia noastra avea mai multa sare si mai mult piper decat orice alta relatie am cunoscut sau am avut si ca nu as mai fi eu daca nu as fi fag hag. Acum sunt de parere ca orice fata ar avea nevoie de un gay al ei, si cred ca, in cazul in care nu il gaseste, ar trebui sa il cumpere sau ceva. Si, ca sa stie de la inceput in ce se baga, voi face o lista pro si contra gay-ului personal, a.k.a. “al meu”.

Pro:

-         va sti intotdeauna ce e mai bine pentru tine, ceea ce e reconfortant, caci tu nu stii niciodata

-         are intotdeauna pareri pertinente despre culori de par, tunsori sau taieturi avantajoase ale hainelor

-         stie ca atunci cand esti trista ai, de fapt, nevoie de ciocolata sau de un buchet de flori, pe care el nu va ezita sa il cumpere si sa il poarte cu el pana sa ti-l aduca

-         nu va ezita niciodata sa iti imprumute haine, sa manance cu tine in miez de noapte, sa il injure pe fostul tau prieten sau sa revada, in functie de mood-ul tau, cate un episod sau sapte din Will& Grace

Contra:

-         datorita lui vei uita in scurta vreme ca nu e bine sa ii razi in fata sau sa ii spui pisi unui barbat care te intereseaza la modul acela rusinos

-         s-ar putea ca prietenul lui sa fie mai dragut decat al tau

-         s-ar putea sa devii foarte pasionata de Jimmy Sommerville, Pet Shop Boys sau Barbra, ignorand complet gusturile drumandbass ale iubitului tau

-         el va fi intotdeauna prima persoana pe care o vei suna in legatura cu…ei bine, orice, si s-ar putea ca restul lumii din jurul tau sa nu fie prea incantata.

Una peste alta, dupa aceasta analiza stiintifica amanuntita si exacta, sper ca iti este destul de clar ca ai nevoie de un gay. Si ca poti oricand sa fii o fag hag.

EDIT: Oana este prietena mea cea mai buna. Pot sa ii zic BFF, hag etc, etc insa oricum ii zic, ea inseamna acelasi lucru. La fel si ea mie, oricum mi-ar zice (si imi zice!) eu insemn pentru ea acelasi lucru. Acum nu stiu sigur daca exista un cuvant care sa denumeasca asta (disfunctional), dar stiu sigur ca nu avem nevoie de el.  Robert

The hag : ti-am trimis textul ala. Nu imi place deloc
the homo : f bine :)
The hag : da, e un rahat
the homo : este de vis!
the homo : e dragut, dar imi dau seama de ce nu esti incantata de el. Nu de gay ci de text.
the homo : dar iti multumesc pentru oda
the homo : however te la mai las sa te gandesti la o introducere si o incheiere pana maine si daca nu poti o facem impreuna
the homo : vezi, gayul tau este milostiv :)
The hag : thank you merciful gay
the homo : merciful homo, please.

Ma salveaza in schimb felul in care incerc sa tratez fiecare persoana pe care o cunosc cu un respect direct proportional cu ce-mi propune. Si cu distanta sau apropierea pe care mi le inspira, indiferent daca este vorba de un nou satelit intr-un cerc de prieteni, de o cunostinta aleatorie pe care nu ma gandeam ca e nevoie sa o mai fac, sau de noul prieten al prietenei mele, care, btw, va fi mereu privit cu suspiciune.

***

Prietenele mele au pareri impartite despre metrosexuali. La fel si eu. Parte din ele imi spun ca este ceva in aspectul uber-ingrijit care ii face pe metrosexuali dubiosi. Cealalta tabara spune ca exista si barbati pe care trebuie sa ii ajute cultura cand nu ii ajuta natura, ca nu mai rimeaza cu 2009 sa iti prezinti prietenul hirsut mamei sau sa nu mergi cu prietenul nicaieri pentru ca nu stie sa combine doua culori si trei propozitii. Mai mult, o prietena imi confirma: ‘prefer ca prietenul meu sa fie in contact cu sensibilitatea lui decat cu a mea. Cel putin asa imi pot asuma rolul de mama-iubita in liniste’.

Eu, din tabara mea, vin si spun ca prefer ca prietenii prietenelor mele sa fie din specia asta care a depasit definitia masculinitatii ca negru sub unghie, sudoarea fruntii si nu numai, si acte de eroism fotbalistic si sexual. Prefer sa pot discuta cu ei doua branduri si trei tendinte, chiar daca sunt sigur ca, provocati, inca mai stiu sa zbiere ca injunghiatii un gooooooool ancestral. Prefer sa le prezint prietenul meu ca fiind prietenul meu si sa nu dau capul laoparte in aceeasi secunda sa nu ma loveasca piatra. Prefer sa le multumesc facandu-le cu ochiul ca au mai rarit randurile heterosexismului si ca, desi nu o sa fie niciodata suficienti numeric, pot sa respir usurat din mai multe privinte.

Dar tot eu vin si ma intreb, cu aceeasi cenusa in cap de la inceputul postului asta, cum se presupune ca mai trebuie sa stiu?!? Nu vreau sa pendulez intre ‘n-as fi zis’ si ‘mi-am dat seama’ cand identific orientarea cuiva, pentru ca mi se pare lipsit de respect. Vreau in schimb sa stiu ca nu vorbim de un partizanism nou care ma accepta doar pentru ca e cool sa accepti. Daca toti baietii pe care ii cunosc au un vocabular al sentimentelor dezvoltat, se imbraca cu un gust peste medie si sunt cat se poate de open minded, se cheama ca nu mai am gaydar. Dar si ca am multi mai multi prieteni buni.

***

Nu aveam de gand sa vorbesc despre metrosexualul ratat (pentru ca exista site-uri dedicate) si nici despre metrosexualul gay refulat. Dar aveam de gand sa vorbesc despre mana aia de barbati, care desi nu-mi fac viata mai usoara, reusesc sa ma faca sa zambesc si sa cred ca mai exista speranta in tabara barbatilor heterosexuali. Pe care niste stereotipuri in care m-am complacut, asa cum s-au complacut si ei in stereotipuri despre mine, m-au impiedicat sa-i vad ca pe niste oameni ca si mine care, intamplator, se culca cu fete.