Octavian este un profesionist, desigur, chiar in corpul mailului mi-a dat si lista de multumiri de postat pe gaypride.ro.

“Le multumesc organizatorilor, fanilor, Academiei, mamei mele pentru ca m-a invatat sa fiu eu insumi chiar si atunci cand nu e pe placul tuturor/nimanui, cartierului meu pentru ca m-a invatat sa ma apar, lui Larry Kramer pentru ca m-a invatat ce este inima normala, lui Chris Corner si inventatorului internetului. Multumirile speciale merg la Robert pentru ca e cel mai intelegator coechipier din lume si lui Dumnezeu pentru ca ma iubeste.
Lasand gluma la o parte, ma bucur ca va place continutul gaypride.ro, si promitem sa ne ocupam de site in continuare si astfel sa contribuim si noi la normalitatea gay in Romania.”

Eu nu stiu cui sa multumesc, cred ca ar trebui sa le multumesc tuturor celor care ne-au furnizat marturii pentru sectiunea cu acelasi nume, mai ales celor care au scris inante sa se lanseze site-ul (Oana, Noemi, Miruna, Karin, Mimo, Andrei si Maria), celor care ne-au furnizat idei de articole pentru blog, celor care l-au popularizat. Un multumesc merge si la Daniel Mihai si Pinocchio pentru mini campania Gaypride Q&A. Multumescul special merge la Octavian desigur, pentru ca impreuna cu el am facut toate astea, am fost la mars, am tinut de steag etc, etc.

Lasand la o parte restul castigatorilor,  foarte putini mi se par cu adevarat relevanti. De exemplu: “creatorul de moda al anului” nu a prezentat nicio colectie de vreo 6 sezoane incoace, “cel mai popular drag-queen” nu prea este drag-queen, despre “cel mai bun proiect LGBT 2009″  - “Drepturi aici, acolo si pretutindeni” al Asociatiei ACCEPT- am povestit aici, nu inteleg cum este Mondenii o emisiune cu “o tematica LGBT” (pentru ca nu este ) si de ce este obiectiva, la fel cum nu am inteles nici celelalte nominalizari la acesta categorie.

Am inteles de ce Tudor Kovacs  este “Omul anului”, am auzit ca Tabara Gay de la Predeal, organizata de PSI Romania a fost ok si probabil merita premiul pentru “Best LGBT Event” si, pentru acelasi motiv,  PSI România merita titlul de “Organizatia anului”. “Cel mai bun blog LGBT” nu este tocmai pe gustul meu, dar asta este problema mea plus ca lista de nominalizati era destul de lame, insa baietii (Florin si Ionutz) posteaza cu o frecventa de invidiat contrar feedback-ului saracacios pe care il primesc de la cititori, asa ca felicitari si lor.

Octavian si Robert aka administratorii gaypride.ro

As vrea sa pot sa scriu ceva funny sau inteligent despre evenimentul la care am fost invitat, dar sunt challenged puternic sa o fac. M-am bucurat sa-i revad pe Cristina, Oana si Robert si sa fac cunostinta cu Wannabegay, Irina si Lorena. In rest, mi se pare socant cum un ego-trip avocatesc {eu stiu ergo voi nu stiti combinat cu schimbam subiectul pana uita si cine a intervenit ce intrebare a pus} si o premisa falsa {jurnalistii si bloggerii trebuie sa faca munca de watchdog a organismelor radar ale drepturilor omului in general} pot sa-ti ocupe doua ore din viata. Credeam ca ma cunosc mai bine si ca bunavointa mea este combinata cu un infailibil time management, dar se pare ca nu.

Desi premisele ar fi putut fi unele reale, palpabile si interesante, nu am plecat de acolo cu nicio informatie noua, ci doar cu o serie de intrebari deschise. Acestea ar fi, in sensul precar al moderatorilor:

- Sunt bloggerii si jurnalistii doua entitati diferite si cu tratament juridic diferit?

- Trebuie jurnalistii si bloggerii (fie ei cum or fi) sa fie watchdogs?

- Politicile de publicare si interactiune (terms of agreements, disclaimers etc.) sunt imputabile editorului sau celui care profereaza comentarii negative?

- In satul nostru global conteaza sa localizam platforme si servere?

- Discursul discriminatoriu si calomnia sunt reglementate diferit in cazul blogurilor?

- Libertatea de exprimare sufera limitari. Care?

Exceptand lipsa de empatie si pregatire a moderatorului, faptul ca nu a putut oferi un raspuns pertinent la intrebarea ‘ce bloguri cititi si ce cazuri de discriminare ati intalnit in bloguri?’ mi s-a parut oarecum esential.  Singura apropiere de subiectul online media a fost faptul ca in Civil si Penal expresia ‘prin orice mijloace’ este interpretabila si ca acel cablu cunoscut si sub numele de conexiune la internet care-ti iese din casa si depaseste astfel spatiu privat. Evenimnetul putea fi foarte frumos, lista de invitati putea fi clar alta, discutia se putea centra pe subiecte concrete de sifonari de imagine pe internet, dar n-a fost cazul. Undeva in naivitatea mea speram sa se vorbeasca macar la nivel de exemplu despre imaginea Accept pe bloguri (dar sunt convins ca nu exista o monitorizare in privinta asta) sau despre discriminarile lgbt-lgbt (care mi se par un pic periculoase in conditiile in care toata lumea e numai un zambet si promite un lobby 2.0 pentru ceea ce este). Dar n-a vorbit nimeni nici de lesbofobi si nici de transfobi, si nici despre hyphenated minorities. Intr-un fel deloc burghez speram sa se vorbeasca si de gay rroma si despre travestiti. Si despre multe alte lucruri. N-a avut cine, si numeric n-a avut nici cui. Probabil ca notiunea de eveniment cu usile inchise (in aer liber, dar cu usile inchise) la care n-am vazut 3bloggei gay din cei 50+ pe care ii am in reader nu era cadrul.

Managementul de eveniment, mai ales cand e vorba de debate, inseamna sa-ti cunosti arsenalul dinainte. Nici moderatorul, nici strategia, nici audienta n-au fost ce trebuia. Si fara sa-si dispute vreo vina, toata lumea s-a simtit mai putin decat confortabil.

++ Robert ++

Octavian a spus foarte bine ce a spus. Tot ce mai pot eu sa zic acum este ca daca la o dezbatere la care esti invitat, ti se intampla ca dupa o ora sa nu intelegi despre ce este vorba e vina celor care te-au invitat. Poate nu era locul tau acolo, poate esti retardat. La dezbaterea asta la care am fost invitat si eu, nu numai ca nu intelegeam de ce m-au chemat, despre ce este vorba, de ce cineva are un ton nepotrivit, de ce am auzit in nenumarate randuri “nu ati inteles!”, dar m-am simtit atacat de o domisoara avocata care citea dintr-o carte. Eu sunt convins ca ea este o profesionista, ca e un avocat stralucit si sunt singur ca nu este vina ei pentru haosul de ieri. Eu tind sa dau vina pe cine ma cheama, deci dau vina pe Accept pentru ca ei m-au invitat, in ce calitate imi este neclar, ca sa o ascult pe tanara avocata cititnd si vorbind despre niste lucruri care nu ma interesau.

Acum sa fiu serios, fara sa fiu rau, mi-am pierdut timpul si mi-am mancat nervii ca sa-mi zica cineva ca nu inteleg. Pai nu inteleg, dar in loc sa stau si sa tac (cum face pe aici lumea cand nu intelege) eu intreb ca sa nu plec acasa confuz.

Domnisoara avocat nu este o cititoare de bloguri, mai mult timp ne-am pierdut noi explicand ce inseamna un blog, iar cand a fost intrebata ce bloguri citeste  ne-a raspuns ca “nu vede de ce este asta important acum”.

Evident ca au aparut subiecte interesante in timpul discutiilor fara sens (adica la subiectul lor) ele au fost abil evitate fie de cei de la Accept, pe motiv ca nu au fost la subiect, fie de cei de la celelate ong-uri prezente si partenere (daca s-ar fi prezentat cineva poate as putea sa zic si cine de unde era … la acest moment nu pot sa zic decat fata in roz de la Centrul pentru Resurse Juridice – de care mi-a placut).

In concluzie data viitoare cand simt nevoia de a fi pus la punct o sa o sun pe matusa mea, Grete! Ea mereu imi spune ca nu fac bine nimic, ca nu inteleg,  ca nimic nu e bine oricum si ca atunci cand cineva vrea sa faca ceva bine, in general ea, nu prea are cum.

Inregistrarea emisiunii este on line aici si aici (poti ascula on line sau poti downloada podcastul). Inainte de interventia noastra telefonica (aproximativ minutul 18:00) Daniela si Iohanna au stat de vorba cu Florentina Bocioc, de la Accept. 

Maine, 27 mai, de la ora 15.00 eu, adica Robert, o sa am o interventie live via telefon in emisiunea 121 LIVE. Tema emisiunii este “Miscarea gay”, moderator este Daniela Fugaru Kammrath.

Ne puteti asculta aici .

Ieri gaypride.ro, adica Robert si cu mine am fost la mars. Mie mi-a placut maxim, cu toate ca n-am apucat sa ma bucur de mars foarte tare, pentru ca jumate din timp am strunit un banner urias (cu ajutorul lui monsoux.com si botesteanu.nu) si restul timpului am incercat sa fac updates pe twitter, pentru ca ne-am gandit ca si persoanele care din diverse motive nu au ajuns la mars sa aiba ocazia sa vada ce se intampla.

Concluziile nu sunt multe, dar sunt toate pozitive. Mai intai, am vazut foarte putina lume incruntata, muzica a avut si ea un rol, lumea a dansat si in mare s-a simtit ca la o parada. Mi-am amintit de o discutie de acum doua luni despre ou si gaina, pardon, despre mars si parada, si in lumina revendicarilor pe care comunitatea le are, eram gata sa spun ca vorbim de un mars si nu de o parada. Dar a fost parada in toata regula, cu muzica, dans, steaguri, bannere, fluiere, baloane de sapun… Este bine, zic eu, ca am lasat intr-un plan secundar revendicarile si am incercat sa aratam pur si simplu ca existam. Da, o serie de revendicari se puteau citi printre randuri in discursuri, dar cred ca si cei care au tinut discursurile si-au dat seama ca persoanele adunate acolo au mai mare nevoie sa constientizeze ca fac parte dintr-o comunitate si ca nu trebuie sa le fie frica.

Mi-a mai placut si ca au fost mult mai multe femei ca anul trecut, intotdeauna m-am gandit ca este pacat ca barbatii gay fura ecranul cand vine vorba de parada, au fost multe femei, si asta nu poate decat sa ma bucure.

Am raspuns la doua chestionare, imi cer scuze ca n-am retinut numele revistelor pentru care am raspuns, dar pot sa va spun ca erau intrebari de bun simt si dovedeau ca intervievatorii sunt deschisi la minte si ca se bucura sa fie acolo (pe o domnisoara jurnalista am si intrebat-o la final daca s-a simtit bine si mi-a confirmat si multumit).

Am revazut multe persoane dragi, atat din comunitate cat si prieteni, m-am bucurat sa vad ca au venit si persoane fata de care aveam prejudecati si ma gandeam ca nu vor veni, dar imi pare bine ca efortul pe care l-au facut ca pas identitar le-a fost rasplatit cu un mars foarte fain. Despre suporteri, intotdeauna m-am bucurat ca sunt multi, iar acum am vazut atata lume incat m-am simtit mandru ca am prieteni care vin la mars.

Marsul mi s-a parut foarte scurt, dar a fost foarte simpatic. Primul tweet pe care l-am facut a fost ’suntem poate 200 de persoane, dar suntem toti foarte draguti’ si nu mi s-a schimbat parerea nici dupa mars. In rest, mi s-a parut ca au schimbat strategia de securitate si de asemenea si defluirea marsului a decurs altfel decat in anii trecuti, am trecut prin doua filtre foarte bine puse la punct, si drumul pana in centru a fost fara niciun incident.

Am incheiat transmisia. Robert si cu mine intram in vacanta doua saptamani, dar intre timp puteti sa ne urmariti pe Facebook si Twitter. Sa ne revedem cu bine!

Robert

A fost foarte tare! Scriu duminica pentru ca ieri, sambata ziua marsului, ne-am simtit atat de bine incat ne-am dus la Motoare si ne-am cinstit ca in vremurile bune cu bere la draft.

Am plecat spre mars un pic plouat, din cauza ca o prietena imi umbrise bucuria cu niste motive stupide pentru neparticiparea ei la mars – in final a venit! ceea ce a fost ok. In rest marsul a fost ca niciodata. Eu mi-am descoperit talente de purtator de drapel (ii multumesc lui TK), am dansat, am facut poze, am vazut un baiat dragut si am fost alaturi de prieteni dragi care s-au distrat si ei. M-am bucurat la final ca i-am vazut veseli si patrunsi de aceleasi sentimente inaltatoare ca si mine.

Spre deosebire de anii trecuti abia astept marsul de anul viitor!

Tot pe aceasta cale respect si prietenie vesnica pentru my homies: Oana, Suzi, Costel, Andrei, Octavian, Mirela, Noemi, Dani, Cristina, Tudor, Cristi si baiatul cu geanta hippie impletita.

The world only spins forward. We will be citizens. The time has come.

A venit ziua cea mare. De data asta cuvintele mestesugite nu-i apartin lui Octavian, mie cu atat mai putin. Ele pur si simplu sunt. Cand am inceput gaypride.ro am putut sa ne gandim doar pana la acest punct – marsul. De aici inainte nu stim ce o sa se intample, nu stim despre ce o sa mai scriem, nu stim cu cine o sa mai vorbim. Cu siguranta nu vom mai vorbi cu cei care maine nu vor fi langa noi si nu ne vor zambi.

Cred ca daca te lupti cu ideea de a merge azi la mars, esti probabil in pana de inspiratie si ai intrat aici ca sa gasesti un motiv, ai mare ghinion. Nu avem motive de dat. Motivele noastre sunt in noi. Se lupta cu multe ganduri, cu dezamagirea generata de lucrurile pe care le-am auzit in ultimele zile, cu tendinta de a urma calea usoara. Ce nu trebuie sa uitam este ca aceasta cale pare usoara doar aparent, iar ca lucruri ca cele pe care le-am auzit in ultimele zile o sa mai tot auzim.

Asa ca ne vom vedea cu cei norocosi maine.

Locul de întâlnire pentru Marsul Diversitatii este organizat la capatul tramvaiului 32, Bulevardul Unirii colt cu Strada Regina Maria, prin fata bancii Intesa San Paolo Bank. Poze cu locul de intalnire aveti aici. Traseul marsului va fi acesta:

Nu uita:

- daca nu ajungi pana la inceperea marsului nu vei putea sa te alaturi ulterior

- sansele sa patesti ceva sunt minime (multumim celor 700 de jandarmi)

Un alt motiv pentru care postul asta arata altfel este ca sambata seara am fumat o tigara cu o domnisoara care mi-a spus cat se poate de transant ca initativele civice si de constientizare de pe internet au marele dezavantaj ca desi ne-am obisnuit noi cu ideea, internetul nu este totul. Ca exista o Romanie care nu e dialup, ce sa-i mai cerem wireless, si ca Romania respectiva e mare si manoasa. Si homofoba, as fi adaugat, daca azi nu mergeam cu tramvaiul (ala cu transpiratie cu aroma de salam) si nu-mi purtam cu mandrie tricoul cu curcubeu. Nu curcubeu de-ala cu ponei, norisori, si eventual o papusa Barbie, ci curcubeu de-alalalt. Si daca nu se apropia de mine un domn, cu copil in brate si nu ma intreba: ‘Nu va suparati, sunteti gay?’ I-am raspuns ca da, pentru ca desi mi-e frica, in momentul respectiv singurul lucru pe care ar fi putut sa il faca era sa dea cu copilul in mine, ceea ce nu cred ca face un barbat crestin si tata de familie. A zambit, s-a uitat la mine cam asa cum m-am uitat eu in magazin la masina de spalat pe care n-am cumparat-o, si nu stiu de ce a simtit nevoia chiar sa-mi faca loc sa cobor inaintea lui. Probabil nu vazuse si spate de barbat gay si trebuia sa faca o observatie plenara.

In fine. Introducerea asta e mai lunga decat postul si nu-mi pare rau. Pentru ca spune lucruri pe care le gandeam de mult si nu stiam cum sa le pun in cuvinte. Intentia mea a fost sa scriu despre ce inseamna sa fii out si (nu) isteric. Asa ca revin.

Un gay din dulap va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric. Isteric daca ii spune ca e important sa mearga la marsul gay de sambata 23 mai orele 16.15 in Piata Regina Maria din Bucuresti, Romania, isteric si daca ii spune ca a fi out este un beneficiu social, si nu un oprobriu. Isteria gayului out se va manifesta, spun unii gay din dulap, prin abordarea unui stil vestimentar prea liber sau prea frivol si prin accesorizari dubioase. Gayul out, printre altele, isi pupa prietenii de acelasi sex pe strada si nu se joaca de-a schimba-genul-in-propozitie cand vorbeste despre partenerul de viata cu persoane cunoscute si necunoscute.

Un homofob va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric. De fapt mint, e un remix care te zgarie pe ureche care are legatura cu lepadatul de Dumnezeu, pacatele parintilor, diverse tipuri de denaturari, un tablou patologic intreg, si uneori ceva genetic sau minim evolutionist. Un homofob va spune asta despre un gay out pana in momentul in care il va cunoaste si va interactiona cu el suficient (nu pe baza de pumni) incat sa isi dea seama unde scartaie genul asta de gandire.

Un contribuabil heterosexual si cumsecade va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric daca este genul de om care sta la etajul 8, dar ii interzice copilului sa urce cu liftul, care are un fix cu ora 8 seara cand familia trebuie sa fie reunita intr-un tablou idilic si demn de o etamina. La fel cum isi apara sotia de baltoace pe strada si copilul de golani, isi va apara integritatea celulei sociale de homosexuali. Aia out sunt cei mai indarjiti, unii dintre ei apar si la televizor in prime time, altii s-au infiltrat in serialele lor preferate. Naspa moment.

Un politician (noi nu avem politicieni gay, deci e de la sine inteles ca vorbesc de un politician heterosexual) va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric in momentul in care ii incurca agenda. Sa fim intelegatori. Cand faci rocade de zecimale de procente cat e ziua de lunga (asta am bagat-o pentru efect dramatic, toata lumea stie cat dureaza ziua de munca si anul laboral al unui politician) si le dai un fundament legal in bataia vantului politic, nu te incurci cu 5% din contribuabili, darmite cu 0,01% dintre ei care mai au si gura mare. Ia te uita la ei, vor drepturi, vor pirostii si copii. O sa le zic ca Romania nu e pregatita.

In toate cazurile gayul out este automat isteric. Acum sa va explic de ce este isteric. Pai, in primul rand submineaza un strat bine organizat de poponari din dulap. Si-au facut un culcus comod dupa o usa a sifonierului si asteapta acolo sa le deschida cineva usa si sa le puna niste drepturi in brate. Viata lor poate fi atat de usor reconfigurata si in absenta acestor drepturi, deci de ce sa ne stresam. In al doilea rand, nu lasa dreptul la frustrari pre-, post- si chiar maritale homofobului de rand. Exista si un homofob exceptional, dar despre el vorbim altadata. Si ce e mai rau, se asmute ca un caine turbat in special impotriva copiilor domnului heterosexual de la etajul 8. Le destainuie ce face in pat, le da si sfaturi uneori mimand pozitiile discutate, si deseori la plecare le lasa pliante, lubrifianti si prezervative. Hai sa fim seriosi. Cat despre politician nu cred ca mai e nevoie sa povestesc ca n-a contat niciodata cetateanul in Second Life-ul asta numit viata politica.

Daca observati niste stereotipuri in paragraful anterior, este din cauza ca ele chiar sunt acolo. Daca vedeti si mai sus niste stereotipuri, este cazul sa lasati eticheta cu isteria si sa vedeti ca exista si persoane gay care sunt out si fac o treaba buna. Doar nu-i mai deturnati.

Robert

Cred ca problema drepturilor noastre in general, ca cetateni romani este una neclara, la nivel comunitar este ceva de nedescris. Intre un gay autohton obisnuit, iar prin obisnuit vreau sa spun in the closet, si drepturile lui sta o orientare sexuala nedeclarata. Complicat. Cand esti gay acasa la tine ai fix dreptul sa taci din gura, sa te incui in camera ta si sa ti-o tragi muteste, sub plapuma, cu lumina stinsa, cu “colegul” tau de apartament sau cu “amicul” care te ajuta cu “lectiile”. Pe drept cuvant acum, ce drepturi ai putea sa ceri si cum, daca nimeni nu te stie si nu te vede? Dreptul de a fi lasat in pace? – pe asta il are toata lumea.
Mai este o poveste care ma scoate din minti. Ea este despre ceea ce un individ gay isi doreste pentru el. De exemplu aveam o discutie foarte aprinsa cu un tip care spunea “de ce sa vrem sa ne casatorim?! eu nu vreau, eu nu cred in asta”. Tz tz tz…foarte urat. Pai baiete, daca nu vrei nu o faci, daca nu vrei un copil nu il adopti/platesti pe cineva sa-l faca. Dar cum poti sa refuzi din start posibilitatea ca poate intr-o zi o sa vrei si atunci ce o sa faci? Mai mult, cum poti sa negi acest drept cuiva care isi doreste asta. Oamenii mici si tristi se gandesc numai la ei ca si cand ar fi un sistem de referinta, de acolo din dulapul lor. Ce nu stiu ei este ca ar trebui sa poti sa faci orice iti doresti, chiar daca nu azi, maine. Chiar daca niciodata nu o sa vrei sa te insori ar trebui sa stii ca daca vrei ai putea si ca doar tu ai alege ce iti convine, cand iti convine. Pentru ca a spune ca nu vrei sa te casatoresti cu cineva intr-o tara in care oricum nu ai voie e ca si cand spui ca nu ti-e foame cand nu ai ce manca. A spune ce vrei sa faci depinde e a avea voie sa faci lucrul respectiv.

Zilele trecute m-a sunat o prietena care ma intreba daca cuplurile gay au voie sa adopte in Romania. I-am zis ca nu, iar ea a zis “in ce tara traim?!”. I-am replicat cu “stai draga linistita ca nu avem voie sa nimic, ce e mai trist este ca nici nu cerem, pentru ca din start am presupus ca nu vrem.”

Noi alegem cu fiecare an sa nu putem, sa nu ne intereseze, sa nu ne pese, sa fim ascunsi si sa facem ce ne cere majoritatea, care ne-a transmis fara incetare “sa faca la ei acasa dar sa nu ii vad eu.” Asa ca hai pe la mine, o sa te bag in casa cand nu e nimeni pe hol, o sa trag storurile si o sa-ti pun mana la gura cand ejaculezi ca sa nu ne auda nimeni… si o fac pentru ca imi pasa de tine si te iubesc. Te iubesc asa de mult incat nici nu vreau sa stie cineva ca existi, asa de mult inca nu as vrea sa plecam undeva impreuna. Crezi ca daca ne vede cineva pe strada isi da seama? Nu as vrea sa se prinda careva de cat de mult tin la tine. Pentru nimic in lume.

Octavian

Discursurile despre drepturile pe care nu le detinem fac drepturile pe care le detinem straine si intr-un mod dubios necunoscute. Campaniile de sensibilizare initiate de organismele care apara drepturile gay sau revendica uniformizarea acestora nu au ignorat, totusi, ecuatia drepturi gay=drepturi umane, si asta pentru ca au sesizat ca ceea ce discursiv este vehiculat prea frecvent creeaza falsa impresie ca drepturile gay sunt drepturi speciale.

Relatiile consensuale intre adulti, respectarea spatiului privat si legile-antidiscriminare sunt cateva din aspectele care se refera la drepturi ale persoanelor LGBT. Parteneriatele si casatoriile, precum si adoptia, raman un deziderat si nu reprezinta drepturi ale persoanelor LGBT. Fara a considera in mod ilicit ca persoanelor gay nu se bucura de drepturi, faptul ca pe agenda unor drepturi egale gay si hetero au mai ramas cateva subiecte de clarificat face prezenta discutiilor, proiectelor de lege si chiar si a marsului gay necesara.

Jocul intre sentimente referitoare la pozitia personala despre drepturile gay si drepturile acordate prin lege inclusiv persoanelor gay (chiar si atunci cand orientarea sexuala nu este un criteriu) este totusi cel care revendica un numar considerabil de cazuri in care tindem sa ne bazam pe ceea ce ni se imputa fatis sau mai ascuns si nu pe drepturile pe care le detinem. In acest caz, ca si in ceea ce priveste drepturile cetatenesti de baza, cel mai bine este sa fii informat. Atat pe site-ul asociatiei Accept, cat si pe cel antidiscriminare.ro veti gasi linii directoare pentru drepturile pe care, desi le detinem, le cunoastem mai putin.

si da…castiga Norvegia. sa fie clar !

Octavian

Una din prejudecatile pe care le-am auzit la prieteni si cunoscuti gay este ca nu fac parte din comunitatea gay. Este, evident, o diferenta intre a participa la activitati comunitare cu specific gay si a face parte din comunitate. Din comunitate, ca iti place sau nu compania celorlalti, faci parte pentru ca esti gay si nu esti scutit de perceptia celorlalti despre persoanele gay. Desigur, ai varianta in care te concentrezi pe cazurile pe care le judeci ca fiind bad P.R. pentru comunitate: exemplele ‘asa nu’ cred ca sunt subiectul nr. 1 in discutiile tematice. Dar nimeni nu este scutit de intrebarea aceasta: ‘Cum te implici in crearea unei perceptii favorabile comunitatii gay?’

Nu stiu de ce am sentimentul asta ca in ultima vreme suntem peste tot. Daca pentru unii asta trezeste reactii homofobe, sunt convins ca nu asa stau lucrurile universal. Sunt convins totodata ca asa cum este din ce in ce mai greu sa spui ca exista un loc, o activitate, o companie, un grup de prieteni, etc. in care sa nu existe minim o persoana gay, devine si din ce in ce mai greu sa urasti ceea ce incepi sa cunosti si sa-ti dai seama ca ai judecat prea repede sau prea conventional. Da, drumul de la ‘gay-ul companiei’ la o perceptie favorabila care sa fie extinsa asupra intregii comunitati nu este usor. Dar cred ca trecand peste dificultatile initiale, iti dai seama de ce si in ce fel te poti bucura de fiecare aliat.

Si cred ca respectul aliatilor se castiga nu pentru ca esti gay, ci pentru ca esti multe alte lucruri bune. Si cum fiecare aliat conteaza, cred ca nu e lipsit de importanta faptul ca la fel cum fiecare dintre noi poate schimba sau confirma parerea buna sau rea a mediului despre sine, la fel si fiecare aliat poate schimba sansele noastre sa beneficiem de drepturi care ne sunt negate in prezent.

Robert

In general eu cred ca cele mai multe lucruri le rezolv imbracandu-ma dragut, nu stiu daca pot combate si homofobia cu un outfit potrivit, dar tind sa cred ca da :). E dificil sa ma apuc sa spun ce fac, adica am facut gaypride.ro impreuna cu Octavian, trebuie sa conteze si asta. Scopul a fost chiar crearea  unei perceptii favorabile vis-a-vis de comunitate and our not so wicked ways. Una peste alta nu ma consider un poster boy al comunitatii gay si nici nu cred ca mi-as dori sa ajung unul la un moment dat. Mereu am apreciat indivizii care printr-un discurs coerent si o imagine ok au aparut la televior si au vorbit despre comunitate. Au stat la masa, fata in fata cu noua drapta sau cu preoti si i-au combatut cu argumente bazate pe realitati, dublate de un discurs impecabil, aici ma refer desigur la Florin si Tudor. E nevoie de curaj ca sa te expui si prin exemplul tau sa ilustrezi o comunitate intreaga. Ar fi supraomenesti eforturile oricui ar incerca sa demonstreze ca noi toti, ca minoritate, suntem niste indivizi exemplari. Nu numai ca ar fi greu ci ar fi si o minciuna sfruntata. Cand esti insa minoritar trebuie sa demonstrezi ca esti mai bun, mai puternic, mai putin cacat pe tine ca sa poti sa ajungi la acea acceptare pe care ne-o dorim cu totii. Sau poate ar trebui sa mizam pe “diversitatea diversitatii” si sa ne asumam ca la fel ca toti ceilalti suntem si noi in multe feluri de care nu suntem mandri. Perfectiunea sau proiectia perfectiunii este ceva deosebit de periculos, insa cred ca nu suntem in niciun fel de pericol.

Deci ce fac eu? Pai incerc sa ma trezesc dimineata pe la 9, sa ma dau jos din pat pe la 10. Incerc sa ajung la job la 11.30, reusesc rar. Mi-am rugat sefa sa scrie un testimonial pentru gaypride.ro si cred ca am obtinut de la ea unul dintre cele mai frumoase texte de pe acest site. Pe la 2 pm ma loveste in general foamea si ma impotrivesc constant impulsului de a da iama in meniul de la McDonalds, dupa foame imi este cel mai des somn, asa ca atunci incerc sa nu adorm sau sa nu plec direct acasa. Incerc sa-mi respect deadline-urile si sa-mi fac jobul cat mai bine. Pe la 6 pm imi iau bicicleta de pe hol, imi pun castile si pornesc spre casa. Dau de mancare la pisica si ma uit in nestire la House MD (Grey’s Anatomy sau Brothers and Sisters).

Cam asta fac :)

Ma duc sa bat la usa lui Pinocchio si a lui Daniel Mihai sa vad daca s-au trezit si si-au dat cu parerea.

Octavian

Cand spun homofobie, refuz sa ma gandesc automat la o miscare violenta si automat indreptata impotriva unei persoane anume. Din complexul de credinte si atitudini care ne formeaza, homofobia este poate unul din putinele exemple de respingere in necunostinta de cauza. Nu spun ca toate celelalte grupuri sociale sunt ferite de stereotipuri, dar tind sa cred ca despre persoanele gay se cunosc foarte putine lucruri pentru ca spunem si ne prezentam mult prea sumar.

A fi gay si out este doar una, dar poate cea mai importanta metoda de a combate homofobia. Nu spun ca sunt excluse atacurile de orice natura odata ce este cunoscuta orientarea ta sexuala. Spun, in schimb, ca sansele sa schimbi parerea cuiva cand esti out sunt infinit mai mari. Motivul este simplu, si cred ca este lesne de inteles. Nu, a fi out nu inseamna sa vorbesti numai despre sexualitatea ta. Inseamna sa nu trebuiasca sa minti sau sa te ascunzi. Si chiar daca sexualitatea in sine – nu numai homosexualitatea – ridica destule sprancene, persoanele care te cunosc ca fiind out au ocazia sa vada ca persoanele gay sunt oameni ca si oricare altii. Nu spun mai buni sau mai rai, dar oameni pe care te poti baza, oameni cu o capacitate profesionala, oameni care, in fine, din punct de vedere uman iti ofera aceleasi lucruri pe care ti-l ofera persoanele non-gay. Si poate este un pas marunt, dar este singurul pas marunt pe care un individ il poate face.

Robert

Nu imi place intrebarea asta,  mi se pare ca raspunsul este evident.

Exemplul personal este mereu important (cum sa nu fie!), in cazul asta cu atat mai mai mult, pentru ca fiecare dintre noi poate sa fie un exemplu pentru grupul sau de prieteni, colegi de serviciu, vecini si mai toata lumea cu care intra in contact. Evident exemplul personal trebuie precedat de coming out si asumare a apartenentei la o minoritate. Ca minoritatea este maghiara, rroma, LGBT, musulmana, evreiasca etc este alta poveste. Cert este ca individul poate genera o alta impresie despre o comunitate prin exemplul personal in grupul din care face parte. Pe langa ca este fair sa iti tratezi prietenii si familia cu sinceritate si respect, coming out-ul depaseste sfera unui gest egoist, personal si te transforma intr-un poster boy (sau girl) al minoritatii pentru cei care iti cunosc orientarea. Din acel moment, cu putin noroc, prietenii vor putea spune ” si Gigel e gay si e chiar misto”

Sa vedem ce au de povestit Daniel Mihai si Pinocchio :) Ta ta!

UPDATE:

Se pare ca la intrebare au mai raspuns  Wannabegay si in curand M. desi nu era o leapsa ne bucuram ca avem pareri noi si pertinente la subiect.

Robert:

Cum zice acolo sub gaypride.ro, mandru nu esti doar o zi pe an, asa sunt si eu, iar acum cand sunt “obligat” sa raspund la intrebarile astea simt ca ma repet. E un sentiment destul de ciudat, avand in vedere ca am un soi de monolog pe care aproape il recit la fiecare date. Dar pentru ca nu am chiar atat de multe date-uri, sau am – nu stiu, poate totusi nu ma repet, sau poate nu toata lumea cu care ma dateuiesc eu citeste gaypride.ro, desi ar trebui.

Ziua marsului, care incheie teribila saptamana a Gayfestului, este pentru mine o avalansa de emotii si trairi. Unele inalte, altele mai putin. Cei care ma cunosc stiu ca nu imi place sa merg la mars. Il urasc! Este pentru mine…hmmm, nu stiu cum sa formulez exact, echivalentul spanacului sau a ciorbei de salata (ca sa dau niste exemple culinare) sau a unui concert Celine Dion (ca tot am zis spanac). Nu stiu daca am un mesaj pentru cei care se tem sa mearga la mars. Stiu insa ca mai toti cei care nu vin au o teama mare in a aparea acolo. Chiar daca cel mai des motivatia pentru absenta este “nu imi place”, “nu ma reprezinta”, in spatele acelor motive sta tot o frica.

Cele mai mari frici (ale mele) legate de mars sunt:

• sa nu ma intalnesc cu toti cei cu care m-am culcat si a. nu m-au mai sunat sau b. nu i-am mai sunat eu (avand in vedere ca majoritatea participantilor sunt heterosexuali  ma indoiesc ca se califica aceasta frica, asa ca mai bine o sterg de pe lista);
• sa nu gasesc cu ce sa ma imbrac;
• sa sun pe cineva in ziua aia care sa-mi zica ca el a facut destule pentru comunitatea gay (come on!)
• sa nu vad pe cineva dragut de partea cealalta a baricadei si sa vreau sa ma mut alaturi de celilati protestatari (avand in vedere consistenta cordonului de jandarmi ma tem ca nu pot sa vad contramanifestantii asa ca pot sa sterg si asta);
• sa nu vina Miruna ca anul trecut (nu il iert veci pe Bucurenci care a organizat plantarea de la Tasuleasa in aceeasi zi expres ca sa o impiedice sa vina, ba mai mult a incercat sa ma convinga si pe mine sa merg, dar i-am zis “my brothers and sisters need me”);
• sa nu avem unde sa mergem dupa la o bericica;
• sa nu avem destule stegulete.

Altele mai putin. Acum ce-i drept mi-e si mie frica sa nu mi-o fur si recunosc ca nu e cel mai inaltator sentiment sa iti dai seama cat de multa lume te uraste. Anyway e un soi de adrenaline rush care pe mine ma tine mult timp dupa, chiar daca se intampla sa fiu un pic plouat imediat la final.

Iar la partea cu frica acuma, sa fim seriosi de aia ar trebui sa mergem ca sa nu ne mai fie la fel de frica la anu sau ca sa nu ne mai fie frica tot restul anului. In liceu imi ziceau colegii ca daca ma tem de cineva ar trebui sa-mi inchipui persoana aia stand pe wc. Daca asta va ajuta nu va jenati. :)

Octavian:

In primul rand ca si mie mi-e frica. Dar nu de mine si in niciun caz de cei din jurul meu. Si ca prezenta celorlalti participanti este un scut (si nu ma refer acum la cine flancheaza pe cine) pentru ca fiecare participant este o garantie pentru o dorinta comuna. Sa fim vazuti asa cum suntem, vecinii, prietenii, profesorii, copiii etc. celor de pe margine. Mai mult, printre noi se afla, ca intotdeauna, persoane non-gay. V-ati intrebat vreodata daca spectatorii marsului va identifica sau ii identifica? In raspunsul la intrebarea asta ati scapat de o teama primara.

In al doilea rand ca limita intre mars si parada noi o stabilim, prin felul in care participam. Cand si daca, bineinteles, participam. Inainte sa ne punem problema daca marsul poate degenera, cred ca e ok daca participam si vedem cum este. Iar daca din motive diverse se creeaza impresia ca marsul nu este reprezentativ pentru un potential participant, ei bine, n-am vesti bune, nici nu va fi pana persoana respectiva nu va participa. Si nu ma refer numai la numarul participantilor, ci si la o forma de transfobie pe care am remarcat-o si cu care nu pot sa fiu de acord. Mi se pare injust sa ii judeci pe cei care au mai mult curaj decat tine.

Nu in ultimul rand, pentru ca multi isi pun problema sigurantei personale odata ce se expun participand la mars, le sugerez sa citeasca cu atentie sectiunea despre siguranta participantilor. 

Sa vedem cu ce raspunsuri au venit Feed the Gay Generation si pinkpong