Octavian este un profesionist, desigur, chiar in corpul mailului mi-a dat si lista de multumiri de postat pe gaypride.ro.

“Le multumesc organizatorilor, fanilor, Academiei, mamei mele pentru ca m-a invatat sa fiu eu insumi chiar si atunci cand nu e pe placul tuturor/nimanui, cartierului meu pentru ca m-a invatat sa ma apar, lui Larry Kramer pentru ca m-a invatat ce este inima normala, lui Chris Corner si inventatorului internetului. Multumirile speciale merg la Robert pentru ca e cel mai intelegator coechipier din lume si lui Dumnezeu pentru ca ma iubeste.
Lasand gluma la o parte, ma bucur ca va place continutul gaypride.ro, si promitem sa ne ocupam de site in continuare si astfel sa contribuim si noi la normalitatea gay in Romania.”

Eu nu stiu cui sa multumesc, cred ca ar trebui sa le multumesc tuturor celor care ne-au furnizat marturii pentru sectiunea cu acelasi nume, mai ales celor care au scris inante sa se lanseze site-ul (Oana, Noemi, Miruna, Karin, Mimo, Andrei si Maria), celor care ne-au furnizat idei de articole pentru blog, celor care l-au popularizat. Un multumesc merge si la Daniel Mihai si Pinocchio pentru mini campania Gaypride Q&A. Multumescul special merge la Octavian desigur, pentru ca impreuna cu el am facut toate astea, am fost la mars, am tinut de steag etc, etc.

Lasand la o parte restul castigatorilor,  foarte putini mi se par cu adevarat relevanti. De exemplu: “creatorul de moda al anului” nu a prezentat nicio colectie de vreo 6 sezoane incoace, “cel mai popular drag-queen” nu prea este drag-queen, despre “cel mai bun proiect LGBT 2009″  - “Drepturi aici, acolo si pretutindeni” al Asociatiei ACCEPT- am povestit aici, nu inteleg cum este Mondenii o emisiune cu “o tematica LGBT” (pentru ca nu este ) si de ce este obiectiva, la fel cum nu am inteles nici celelalte nominalizari la acesta categorie.

Am inteles de ce Tudor Kovacs  este “Omul anului”, am auzit ca Tabara Gay de la Predeal, organizata de PSI Romania a fost ok si probabil merita premiul pentru “Best LGBT Event” si, pentru acelasi motiv,  PSI România merita titlul de “Organizatia anului”. “Cel mai bun blog LGBT” nu este tocmai pe gustul meu, dar asta este problema mea plus ca lista de nominalizati era destul de lame, insa baietii (Florin si Ionutz) posteaza cu o frecventa de invidiat contrar feedback-ului saracacios pe care il primesc de la cititori, asa ca felicitari si lor.

Octavian si Robert aka administratorii gaypride.ro

A trecut mult timp de cand ne-am inceput vacanta si in curand reluam munca la site, vom avea o serie de surprize si lucruri noi pe site care, speram, vor fi in spiritul cititorilor nostri.

Despre cum a fost lunga noastra vacanta de vara (a inceput in ziua marsului pe 23-mai si nu s-a terminat nici acum) Robert si cu mine vom scrie probabil un post in curand. Daca nu o vom face, ne bazam pe imaginatia voastra :-D

Motivul acestui post este unul simplu. La invitatia asociatiei Accept si Coalitiei Antidiscriminare, Robert si Octavian vor participa maine la intalnirea intitulata ‘Libertatea de exprimare versus dreptul la viata privata in spatiul virtual’. Numele suna promitator, sunt convins ca fiecare dintre noi si-a facut o parere despre ce se va discuta la intalnire, si poate unii dintre noi avem si dreptate. Dar mergem acolo cu deschiderea pe care o presupune dialogul cu jurnalisti si bloggeri, gay si non-gay, asta e mai putin important, sa vedem ce are de spus guest-star-ul avocat despre ce avem si n-avem voie sa scriem (ca pana la urma despre asta e vorba).

Pentru ca e un eveniment comunitar si unul care ar putea fi chiar fain (acum va putem spune ca planuiam si noi o intalnire a bloggerilor gay pentru octombrie, deci trebuie sa fie chiar cool, nu, daca ne-am gandit si noi), maine avem liveblogging pe gaypride.ro de la eveniment ;-) si de asemenea news pe twitter (@gayprideRO).

Inregistrarea emisiunii este on line aici si aici (poti ascula on line sau poti downloada podcastul). Inainte de interventia noastra telefonica (aproximativ minutul 18:00) Daniela si Iohanna au stat de vorba cu Florentina Bocioc, de la Accept. 

Maine, 27 mai, de la ora 15.00 eu, adica Robert, o sa am o interventie live via telefon in emisiunea 121 LIVE. Tema emisiunii este “Miscarea gay”, moderator este Daniela Fugaru Kammrath.

Ne puteti asculta aici .

Am scris ‘heterosexual convins’ si brusc am avut sentimentul ca am comis o nedreptate. Pacatul n-ar consta in faptul ca nu sunt gata sa accept ca orientarea mea sexuala este la fel de fluida si slaba in fata tentatiilor de orice fel ca si a oricarei alte persoane. Nu. Ar consta in schimb in coalitia instanta cu toti oamenii care din convingerea heterosexualitatii lor nu mai lasa pe nimeni sa respire langa ei. La propriu si la figurat.

Devenirea mea ca barbat convins de ceea ce ii place nu este diferita de a unui barbat gay. Ne-am indreptat spre lucruri diferite pe aceeasi cale. A curiozitatii, a admiratiei, atractiei, uneori am luat sexul drept dragoste sau dragostea drept sex. Sunt pasi scuzabili pe calea maturizarii, desi nu exista stachete fixe in proba asta, dar nu da bine, daca ma intrebati pe mine, sa ai neclaritatea de viziune intima de la 19 ani la 50. Maturizarea asta inseamna si ca iti inveti mediul. Si limitele de relatie cu mediul. Nu te culci cu prietenii cei mai buni, sau daca o faci, esti dispus fie sa ii pierzi, fie sa ii castigi si in alt fel. Nu furi iubitul/a prietenilor, nu faci sex neprotejat cu persoane obscure si cate si mai cate. Regulile se invata jucandu-te.

O regula pe care am invatat-o jucandu-ma a fost ca fratii mei gay (nu frati de mama! Mama, lasa mana jos de pe telefon!) sunt prietenii si nu dusmanii mei. Nu pot sa aproximez atractia lor pentru barbati, nu gasesc nimic in trupul sau mintea barbatului care sa ma faca sa vibrez intr-un fel care sa ma faca sa ii inteleg. Dar nu mi-au vorbit niciodata de lucruri pe care eu sa nu le fi simtit pentru o femeie si astfel nu cred ca vorbim despre lucruri care sa fie altfel decat umane. De unde trag concluzia pe care nu am simtit niciodata nevoia sa o trag: suntem la fel pana si in felul in care ne dorim ceea ce ne dorim.

Istoria ne spune ca alti heterosexuali convinsi ca si mine considera ca persoanele gay nu merita aceleasi drepturi. Judecati-ma si contraziceti-ma: realitatea este ca in prezent chiar, nu se bucura de aceleasi drepturi. Si motivele pe care eu le cunosc sunt doua: unul este comunitatea gay in sine, care a avut nevoie de mult timp sa devina comunitate, pentru ca nu aveau de ce sa se adune persoanele gay (asa cum si nici persoanele hetero nu au de ce sa se adune), iar cand au vrut sa se adune, s-au gasit destui care sa le puna diverse bete in diverse roate. Al doilea motiv este ca heterosexualul convins se gaseste in confortul suprematiei propriei sexualitati: uita ca persoanele gay provin tot din mama si tata biologici, adica din randurile noastre. Persoanele gay au fost copiii izgoniti ai heterosexualilor convinsi si poate e momentul sa incetam instrainarile astea.

Cine citeste randurile de mai sus trebuie ca simte un vag influx de jena. Si poate ca este bine ca il simte. Dati-mi motivul pentru care fratii mei gay nu trebuie sa fie fratii mei. Dati-mi un motiv pentru care eu sunt mai putin heterosexual pentru ca ii accept la masa mea, in casa mea, la nunta mea, chiar si in patul meu cand sunt dati afara de acasa. Nu s-a intamplat decat o data, dar iau asta ca garantia ca mi-am depasit limitele sociale. Limite care imi spun ca nu, nu este ok sa fii gay si nici in compania persoanelor gay.

Daca ma intreaba cineva de ce exista o proportie de persoane gay intre prietenii mei, raspunsul poate parea violent, sau dimpotriva imatur si nediplomatic. Pentru ca sunt om! Iar daca peste raspunsul asta mai e nevoie de altul, iata-l: Pentru ca nimeni nu are prieteni destui, si criteriile de prietenie nu includ si orientarea sexuala.

si da…castiga Norvegia. sa fie clar !

Octavian

Una din prejudecatile pe care le-am auzit la prieteni si cunoscuti gay este ca nu fac parte din comunitatea gay. Este, evident, o diferenta intre a participa la activitati comunitare cu specific gay si a face parte din comunitate. Din comunitate, ca iti place sau nu compania celorlalti, faci parte pentru ca esti gay si nu esti scutit de perceptia celorlalti despre persoanele gay. Desigur, ai varianta in care te concentrezi pe cazurile pe care le judeci ca fiind bad P.R. pentru comunitate: exemplele ‘asa nu’ cred ca sunt subiectul nr. 1 in discutiile tematice. Dar nimeni nu este scutit de intrebarea aceasta: ‘Cum te implici in crearea unei perceptii favorabile comunitatii gay?’

Nu stiu de ce am sentimentul asta ca in ultima vreme suntem peste tot. Daca pentru unii asta trezeste reactii homofobe, sunt convins ca nu asa stau lucrurile universal. Sunt convins totodata ca asa cum este din ce in ce mai greu sa spui ca exista un loc, o activitate, o companie, un grup de prieteni, etc. in care sa nu existe minim o persoana gay, devine si din ce in ce mai greu sa urasti ceea ce incepi sa cunosti si sa-ti dai seama ca ai judecat prea repede sau prea conventional. Da, drumul de la ‘gay-ul companiei’ la o perceptie favorabila care sa fie extinsa asupra intregii comunitati nu este usor. Dar cred ca trecand peste dificultatile initiale, iti dai seama de ce si in ce fel te poti bucura de fiecare aliat.

Si cred ca respectul aliatilor se castiga nu pentru ca esti gay, ci pentru ca esti multe alte lucruri bune. Si cum fiecare aliat conteaza, cred ca nu e lipsit de importanta faptul ca la fel cum fiecare dintre noi poate schimba sau confirma parerea buna sau rea a mediului despre sine, la fel si fiecare aliat poate schimba sansele noastre sa beneficiem de drepturi care ne sunt negate in prezent.

Robert

In general eu cred ca cele mai multe lucruri le rezolv imbracandu-ma dragut, nu stiu daca pot combate si homofobia cu un outfit potrivit, dar tind sa cred ca da :). E dificil sa ma apuc sa spun ce fac, adica am facut gaypride.ro impreuna cu Octavian, trebuie sa conteze si asta. Scopul a fost chiar crearea  unei perceptii favorabile vis-a-vis de comunitate and our not so wicked ways. Una peste alta nu ma consider un poster boy al comunitatii gay si nici nu cred ca mi-as dori sa ajung unul la un moment dat. Mereu am apreciat indivizii care printr-un discurs coerent si o imagine ok au aparut la televior si au vorbit despre comunitate. Au stat la masa, fata in fata cu noua drapta sau cu preoti si i-au combatut cu argumente bazate pe realitati, dublate de un discurs impecabil, aici ma refer desigur la Florin si Tudor. E nevoie de curaj ca sa te expui si prin exemplul tau sa ilustrezi o comunitate intreaga. Ar fi supraomenesti eforturile oricui ar incerca sa demonstreze ca noi toti, ca minoritate, suntem niste indivizi exemplari. Nu numai ca ar fi greu ci ar fi si o minciuna sfruntata. Cand esti insa minoritar trebuie sa demonstrezi ca esti mai bun, mai puternic, mai putin cacat pe tine ca sa poti sa ajungi la acea acceptare pe care ne-o dorim cu totii. Sau poate ar trebui sa mizam pe “diversitatea diversitatii” si sa ne asumam ca la fel ca toti ceilalti suntem si noi in multe feluri de care nu suntem mandri. Perfectiunea sau proiectia perfectiunii este ceva deosebit de periculos, insa cred ca nu suntem in niciun fel de pericol.

Deci ce fac eu? Pai incerc sa ma trezesc dimineata pe la 9, sa ma dau jos din pat pe la 10. Incerc sa ajung la job la 11.30, reusesc rar. Mi-am rugat sefa sa scrie un testimonial pentru gaypride.ro si cred ca am obtinut de la ea unul dintre cele mai frumoase texte de pe acest site. Pe la 2 pm ma loveste in general foamea si ma impotrivesc constant impulsului de a da iama in meniul de la McDonalds, dupa foame imi este cel mai des somn, asa ca atunci incerc sa nu adorm sau sa nu plec direct acasa. Incerc sa-mi respect deadline-urile si sa-mi fac jobul cat mai bine. Pe la 6 pm imi iau bicicleta de pe hol, imi pun castile si pornesc spre casa. Dau de mancare la pisica si ma uit in nestire la House MD (Grey’s Anatomy sau Brothers and Sisters).

Cam asta fac :)

Ma duc sa bat la usa lui Pinocchio si a lui Daniel Mihai sa vad daca s-au trezit si si-au dat cu parerea.

de Ioana Ulmeanu

Stii cum este acel gen de femeie care simte nevoia sa isi reclame proprietatea asupra prietenului/iubitului/sotului spunandu-i “al meu”? Enervanta, de cele mai multe ori cicalitoare si de obicei nesigura asupra relatiei solide pe care o tot afirma. Asa ca, din spirit de fronda, am sa ii spun prietenului meu gay – “al meu”.

L-am cunoscut pe al meu cu vreo opt ani in urma. Mi l-a prezentat o prietena lesbiana. De atunci, prietena lesbiana a trecut, dar el a ramas. Era primul barbat gay pe care il cunosteam. Nu mai stiu cum eram eu pe atunci, dar imi place sa cred ca nu imi umblau prin cap prea multe stereotipuri. Asa ca el a devenit in scurta vreme prietenul meu cel mai bun. Cu timpul, de la el, sau pentru ca apropierea de el imi dezvoltase simtul ala al saselea care iti spune ca pe langa tine se invarte o persoana cu o orientare sexuala diferita, am descoperit alti barbati gay si m-am imprietenit si cu ei. Dupa cativa ani, insa, lucrurile au devenit cam dubioase. Cam pe atunci mi-am dat seama ca am devenit fag hag. A fost atunci cand singurele locuri in care mai puteam intalni mai mult de zece cunostinte erau cluburile sau barurile gay si cand mi-am dat seama ca nu mai pot sa port o conversatie normala cu un barbat heterosexual fara sa ii spun “pisi”. In prima faza m-am ingrijorat. Ba chiar am dat vina pe al meu si i-am reprosat ca am ajuns asa din cauza lui. Dupa care am cantarit un pic lucrurile si am realizat ca plusurile erau mult mai multe decat minusurile, ca relatia noastra avea mai multa sare si mai mult piper decat orice alta relatie am cunoscut sau am avut si ca nu as mai fi eu daca nu as fi fag hag. Acum sunt de parere ca orice fata ar avea nevoie de un gay al ei, si cred ca, in cazul in care nu il gaseste, ar trebui sa il cumpere sau ceva. Si, ca sa stie de la inceput in ce se baga, voi face o lista pro si contra gay-ului personal, a.k.a. “al meu”.

Pro:

-         va sti intotdeauna ce e mai bine pentru tine, ceea ce e reconfortant, caci tu nu stii niciodata

-         are intotdeauna pareri pertinente despre culori de par, tunsori sau taieturi avantajoase ale hainelor

-         stie ca atunci cand esti trista ai, de fapt, nevoie de ciocolata sau de un buchet de flori, pe care el nu va ezita sa il cumpere si sa il poarte cu el pana sa ti-l aduca

-         nu va ezita niciodata sa iti imprumute haine, sa manance cu tine in miez de noapte, sa il injure pe fostul tau prieten sau sa revada, in functie de mood-ul tau, cate un episod sau sapte din Will& Grace

Contra:

-         datorita lui vei uita in scurta vreme ca nu e bine sa ii razi in fata sau sa ii spui pisi unui barbat care te intereseaza la modul acela rusinos

-         s-ar putea ca prietenul lui sa fie mai dragut decat al tau

-         s-ar putea sa devii foarte pasionata de Jimmy Sommerville, Pet Shop Boys sau Barbra, ignorand complet gusturile drumandbass ale iubitului tau

-         el va fi intotdeauna prima persoana pe care o vei suna in legatura cu…ei bine, orice, si s-ar putea ca restul lumii din jurul tau sa nu fie prea incantata.

Una peste alta, dupa aceasta analiza stiintifica amanuntita si exacta, sper ca iti este destul de clar ca ai nevoie de un gay. Si ca poti oricand sa fii o fag hag.

EDIT: Oana este prietena mea cea mai buna. Pot sa ii zic BFF, hag etc, etc insa oricum ii zic, ea inseamna acelasi lucru. La fel si ea mie, oricum mi-ar zice (si imi zice!) eu insemn pentru ea acelasi lucru. Acum nu stiu sigur daca exista un cuvant care sa denumeasca asta (disfunctional), dar stiu sigur ca nu avem nevoie de el.  Robert

The hag : ti-am trimis textul ala. Nu imi place deloc
the homo : f bine :)
The hag : da, e un rahat
the homo : este de vis!
the homo : e dragut, dar imi dau seama de ce nu esti incantata de el. Nu de gay ci de text.
the homo : dar iti multumesc pentru oda
the homo : however te la mai las sa te gandesti la o introducere si o incheiere pana maine si daca nu poti o facem impreuna
the homo : vezi, gayul tau este milostiv :)
The hag : thank you merciful gay
the homo : merciful homo, please.

Robert:

Cum zice acolo sub gaypride.ro, mandru nu esti doar o zi pe an, asa sunt si eu, iar acum cand sunt “obligat” sa raspund la intrebarile astea simt ca ma repet. E un sentiment destul de ciudat, avand in vedere ca am un soi de monolog pe care aproape il recit la fiecare date. Dar pentru ca nu am chiar atat de multe date-uri, sau am – nu stiu, poate totusi nu ma repet, sau poate nu toata lumea cu care ma dateuiesc eu citeste gaypride.ro, desi ar trebui.

Ziua marsului, care incheie teribila saptamana a Gayfestului, este pentru mine o avalansa de emotii si trairi. Unele inalte, altele mai putin. Cei care ma cunosc stiu ca nu imi place sa merg la mars. Il urasc! Este pentru mine…hmmm, nu stiu cum sa formulez exact, echivalentul spanacului sau a ciorbei de salata (ca sa dau niste exemple culinare) sau a unui concert Celine Dion (ca tot am zis spanac). Nu stiu daca am un mesaj pentru cei care se tem sa mearga la mars. Stiu insa ca mai toti cei care nu vin au o teama mare in a aparea acolo. Chiar daca cel mai des motivatia pentru absenta este “nu imi place”, “nu ma reprezinta”, in spatele acelor motive sta tot o frica.

Cele mai mari frici (ale mele) legate de mars sunt:

• sa nu ma intalnesc cu toti cei cu care m-am culcat si a. nu m-au mai sunat sau b. nu i-am mai sunat eu (avand in vedere ca majoritatea participantilor sunt heterosexuali  ma indoiesc ca se califica aceasta frica, asa ca mai bine o sterg de pe lista);
• sa nu gasesc cu ce sa ma imbrac;
• sa sun pe cineva in ziua aia care sa-mi zica ca el a facut destule pentru comunitatea gay (come on!)
• sa nu vad pe cineva dragut de partea cealalta a baricadei si sa vreau sa ma mut alaturi de celilati protestatari (avand in vedere consistenta cordonului de jandarmi ma tem ca nu pot sa vad contramanifestantii asa ca pot sa sterg si asta);
• sa nu vina Miruna ca anul trecut (nu il iert veci pe Bucurenci care a organizat plantarea de la Tasuleasa in aceeasi zi expres ca sa o impiedice sa vina, ba mai mult a incercat sa ma convinga si pe mine sa merg, dar i-am zis “my brothers and sisters need me”);
• sa nu avem unde sa mergem dupa la o bericica;
• sa nu avem destule stegulete.

Altele mai putin. Acum ce-i drept mi-e si mie frica sa nu mi-o fur si recunosc ca nu e cel mai inaltator sentiment sa iti dai seama cat de multa lume te uraste. Anyway e un soi de adrenaline rush care pe mine ma tine mult timp dupa, chiar daca se intampla sa fiu un pic plouat imediat la final.

Iar la partea cu frica acuma, sa fim seriosi de aia ar trebui sa mergem ca sa nu ne mai fie la fel de frica la anu sau ca sa nu ne mai fie frica tot restul anului. In liceu imi ziceau colegii ca daca ma tem de cineva ar trebui sa-mi inchipui persoana aia stand pe wc. Daca asta va ajuta nu va jenati. :)

Octavian:

In primul rand ca si mie mi-e frica. Dar nu de mine si in niciun caz de cei din jurul meu. Si ca prezenta celorlalti participanti este un scut (si nu ma refer acum la cine flancheaza pe cine) pentru ca fiecare participant este o garantie pentru o dorinta comuna. Sa fim vazuti asa cum suntem, vecinii, prietenii, profesorii, copiii etc. celor de pe margine. Mai mult, printre noi se afla, ca intotdeauna, persoane non-gay. V-ati intrebat vreodata daca spectatorii marsului va identifica sau ii identifica? In raspunsul la intrebarea asta ati scapat de o teama primara.

In al doilea rand ca limita intre mars si parada noi o stabilim, prin felul in care participam. Cand si daca, bineinteles, participam. Inainte sa ne punem problema daca marsul poate degenera, cred ca e ok daca participam si vedem cum este. Iar daca din motive diverse se creeaza impresia ca marsul nu este reprezentativ pentru un potential participant, ei bine, n-am vesti bune, nici nu va fi pana persoana respectiva nu va participa. Si nu ma refer numai la numarul participantilor, ci si la o forma de transfobie pe care am remarcat-o si cu care nu pot sa fiu de acord. Mi se pare injust sa ii judeci pe cei care au mai mult curaj decat tine.

Nu in ultimul rand, pentru ca multi isi pun problema sigurantei personale odata ce se expun participand la mars, le sugerez sa citeasca cu atentie sectiunea despre siguranta participantilor. 

Sa vedem cu ce raspunsuri au venit Feed the Gay Generation si pinkpong

Mama a avut ideea sa ma cheme Leila langa Deniz. Leila Deniz, in cazul in care nu stiti, este o actrita din Brazilia foarte cunoscuta. Este o femeie care a trait inaintea timpului ei. Ca noi toti de altfel. Leila Deniz poza goala cand era insarcinata inainte ca o mie de alte femei sa faca asta. Si juca roluri de controversa. Nu am stiut toate lucrurile astea pana de curand. Dar intr-un fel cred ca numele asta m-a urmarit cu toata povestea lui.

Cand am parasit Izmir si am venit in Romania am facut-o pentru o cariera si pentru un barbat. Cariera a mers inainte in Romania, barbatul a ramas in loc in Izmir. Nimic legat cu mandria de a fi gay pana aici! In Turcia femeile au acces la munci liberale in marile orase, nu acest lucru m-a impiedicat sa am o viata profesionala. Chiar daca nu au acces la orice job isi doresc, femeile sunt tratate cu respect in Turcia. Atata timp cat respecta regulile.

Parintii mei au o vie in Izmir. Poza o vedeti mai jos. In poza nu este niciun personaj. In poza au fost doua personaje care s-au iubit tandru in vie: eu si iubitul meu. O alta scena care s-a petrecut in vie a fost un barbat plin de sange si eu fugind si tipand. 

In Turcia exista onoarea familiei. Niciun barbat nu scapa de sarcina de a isi apara sora sau sotia sau fiica sau chiar si mama. Niciun barbat nu sta si se gandeste in acelasi timp ca dragostea nu este o dezonoare adusa femeii din familia lui.

Mi s-a propus sa lucrez ca operator turistic pentru multii romani care isi fac vacanta in Turcia. Nu revin in Turcia niciodata, imi spun de fiecare data.

Poza asta, cu via, o tin cu mine oriunde merg. Lipsesc personajele. Dar nu trebuie sa uit niciodata.

Anul trecut, in Ankara a avut loc o crima. Un barbat zambitor a fost ucis la iesirea dintr-o taverna. Poate trei sute si mai bine de barbati sunt ucisi in orasele turcesti in fiecare an. Poate o suta si mai bine, ma gandesc eu, sunt homosexuali omorati de propriile familii. Ahmet Yildiz a fost doar unul din ei. Parintii i-au spus, ‘nu mai fi homosexual’ asa cum parintii mi-au spus mie ’scoate-ti-l din inima pe barbatul cu care te iubesti’. Apoi tatal lui Ahmet sau fratii lui s-au ocupat de onoarea familiei.

Turcia are o legislatie europeana si laica. Crimele de onoare au fost demult puse intre ghilimele in lege si oricine isi apara onoarea familiei printr-o crima este tratat ca si orice criminal obisnuit. Nimeni din politie nu investigheaza totusi crimele de onoare.

In Romania mi-a luat un an sa stiu ca nu mai alerg prin via pe care o vedeti in poza. Pe Calea Victoriei mi-am tinut poseta lipita de corp si am alergat vazand cu coada ochiului ciorchinii abia copti si am plans la fiecare drum de acasa la serviciu si de la serviciu acasa. Si totusi a trecut. Sunt o supravietuitoare a unei crime de onoare. Sunt poate incompleta din cauza asta. Si totusi pe deplin multumita.

Prima data am vazut doi baieti impreuna pe Calea Victoriei luna trecuta. Nu am stiut ca exista homosexuali in Romania. Probabil nici trecatorul de rand nu stie, pentru ca nu sunt nicaieri. Dar baietii acestia doi aveau ceva special in priviri si nu am schitat niciun gest de recunoastere cand si-au atins usor umarul si s-au privit in ochi. Spectatorul Leila le cerea din ochi sa se sarute.

Nu vin dintr-o tara cu dreptate pentru toata lumea. Dar as vrea sa stiu ca sunt intr-una.

„In ziua de azi e la moda sa fii gay. Incet-incet cred ca fiind heterosexual, nu sunt om normal din cauza orientarii mele sexuale.” Fraze ca astea sau asemanatoare poti sa auzi zilnic pe strada sau in jurul tau. Dar care este oare baza acestora? Chiar e la moda si mai multi indivizi au devenit homosexuali?

Aceasta este parerea mea despre gayfest si ceea ce este in spatelele acestui eveniment.

In tara noastra cel mai cunoscut eveniment de lgbt este Gayfest-ul, marsul de orgoliu al persoanelor lgbt, fiind vorba mai mult de orgoliu, decat de popularitate sau popularizare. In contrast cu parerea publica, prin intermediul acestui mars persoanele lgbt nu vor doar sa faca parada orientarii lor sexuale. Bineinteles si la noi, cum si pe la alte marsuri sunt persoane care exagereaza. Eu personal anul asta de aceea vreau sa fiu prezent la marsul de orgoliu ca sa reflect la o problema importanta: ca persoanele lgbt nu ar trebui sa aiba doar obligatii sociale identice, ci si drepturi identice cu majoritatea heterosexuala. Orientarea mea sexuala nu trebuie sa fie un dezavantaj. Ce s-ar intampla daca nu ne-am ocupa de secretele private a altora, ci am vedea omul si nu orientarea lui sexuala?

Marsul de orgoliu in Statele Unite si in Europa de Est este mai mult un carnaval in culoare, decat o demonstratie a drepturilor omului. Nu din intamplare se numeste “parada” in mai multe tari, desi noi stam departe de asa ceva.

Ce s-a intamplat pe la noi pana acuma la marsuri de orgoliu? Persoanele care au participat au suferit atrocitati regulate.

De ce mai este important sa fiu eu si cat mai multe persoane prezente la mars?

Cu prezenta la mars participam la procesul de vizibilitate a persoanelor lgbt, putem sa cerem drepturi egale, putem sa zicem NU la discriminare si homofobie. Traim in diferite forme in viata de zi cu zi a autoapararii, pentru ca sa evitam formele mai grave a discriminarii si a violentei. De exemplu niciodata nu vedem cupluri de homosexuali si lesbiene tinundu-se de mana pe strada, fara recunoasterea unei schimbari sociale, care va avea ca rezultat egalitate deplina.

Anul asta o sa fie prima oara cand particip si eu la mars, pana acuma am gandit asa ca daca as merge, oricum nu s-ar schimba nimic. Dar cel mai trist este ca nu numai eu am gandit astfel si daca majoritatea crede asa atunci niciodata nu o sa avem nici sanse ca sa obtinem drepturi egale. E timpul sa ne trezim, degeaba asteptam intre patru pereti ca sa fim priviti normali, ca niste oameni normali, cu preocupari normale, cu un stil de viata normal si sa fim acceptati, respectati si tratati egali, daca nu facem un pas.

Vino si tu ca sa facem acest pas!

Episodul in cauza mi-a deschis mintea si m-a obligat sa privesc cu alti ochi o comunitate pe care pina atunci nu o luasem in serios. Desi niciodata nu simtisem mila, dispret sau dezaprobare pentru gay, ma gindeam ca sint mai degraba niste experimentalisti extremi, niste forme fara fond ale unei societati blazate, plictisite sau razvratite. O comunitate care se hranea din huiduielile publice, ca orice fronda contra legilor impamintenite. Am inceput sa observ ca teribilismul de care ii suspectam nu era nici pe departe trasatura lor dominanta; cazusem in plasa judecatilor de valoare bazate pe nimic altceva decit comportamentul unor cazuri izolate si, prin urmare, nereprezentative. Oricum, cazusem in capcana judecatii – cea mai periculoasa si cea mai nedreapta forma de discriminare.

Atitudinea mea pasiva ma punea de fapt in rind cu agresivii care ii huiduiau pe strazi sau cu pasiv-agresivii care ii ironizau pe cite un colt de ziar ori in plenul vreunei adunari cu pretentii. Cu ocazia asta, mi-au rasarit in minte citeva intrebari de bun simt. Daca ii judecam pe ei cu superioritatea comunitatii noastre hetero, atunci femeile care aleg sa fie singure pentru a nu face compromisuri mai jos de conditia umana in iubire, de ce nu le-ar judeca pe cele care isi petrec viata de cosmar linga barbati ce le repugna, ce le agreseaza sau pe care nu i-au iubit niciodata? Fetele sarace de ce n-ar sparge rotile jeepurilor cu care defileaza suratele lor, improprietarite de cite un baiat de bani gata linga care s-au aciuat dupa abile vinatori prin cluburi si cafenele cu renume in materie de cuplaje financiar-avantajoase? Barbatii cu suflete chinuite de intrebari de ce nu le-ar trage un pumn in nas exemplarelor de acelasi sex care, rinjind, isi definesc barbatia prin numarul amantelor paralele si consecutive? Pentru ca, pina la urma, in toate astea e vorba de dragoste si, respectiv, de absoluta ei absenta. Adica fix de sentimentul pe care isi bazeaza unii dintre propovaduitorii de Biblie doctrina incriminatoare si primitiva la adresa comunitatii gay.

Sint sigura ca prea putini dintre cei care se simt indreptatiti sa judece au citit macar Cintarea Cintarilor. Sint inca si mai sigura ca un numar infim dintre cei care au facut-o au si inteles mesajul. Multora le este destul scutul cutumelor pentru a se ascunde de realitatea ce i-ar palmui daca ar privi-o macar o data in fata. Si aparati de asa-zisele legi ale firii nu au curajul sa recunoasca nici unul dintre pacatele capitale pe care le fac zilnic sub aparenta de parinti perfecti si soti devotati. In mintea lor adormita artificial de respectarea tabuurilor nu se isca niciodata furtuna adevarului pentru ca nu au curajul sa recunoasca realitatea trista a faptului ca in sufletul lor, dragostea biblica a murit. Cu totii incalca legea iubirii si tocmai de aceea nu au dreptul de a judeca barbatii autentic indragostiti de barbati si femeile autentic indragostite de femei. Nu stiu daca gay te nasti sau devii, daca asta e sau nu un pacat – oricum am renuntat de ceva vreme la acel dumnezeu care-si impune legea prin gura majoritatii, pentru unul in care cred tocmai fiindca nimeni niciodata nu l-a identificat nu i-a scris carti si nu i-a adus jertfe – dar stiu ca lumea sufera din lipsa de iubire si cred ca nici o forma de dragoste autentica n-ar trebui irosita.

“As putea sa pun un tablou de-al meu? Spre exemplu asta? Cand l-am facut m-am gindit ca ar putea reprezenta pe oricine are o imagine deformata despre realitate.”

Pictura apartine autoarei.