Un alt motiv pentru care postul asta arata altfel este ca sambata seara am fumat o tigara cu o domnisoara care mi-a spus cat se poate de transant ca initativele civice si de constientizare de pe internet au marele dezavantaj ca desi ne-am obisnuit noi cu ideea, internetul nu este totul. Ca exista o Romanie care nu e dialup, ce sa-i mai cerem wireless, si ca Romania respectiva e mare si manoasa. Si homofoba, as fi adaugat, daca azi nu mergeam cu tramvaiul (ala cu transpiratie cu aroma de salam) si nu-mi purtam cu mandrie tricoul cu curcubeu. Nu curcubeu de-ala cu ponei, norisori, si eventual o papusa Barbie, ci curcubeu de-alalalt. Si daca nu se apropia de mine un domn, cu copil in brate si nu ma intreba: ‘Nu va suparati, sunteti gay?’ I-am raspuns ca da, pentru ca desi mi-e frica, in momentul respectiv singurul lucru pe care ar fi putut sa il faca era sa dea cu copilul in mine, ceea ce nu cred ca face un barbat crestin si tata de familie. A zambit, s-a uitat la mine cam asa cum m-am uitat eu in magazin la masina de spalat pe care n-am cumparat-o, si nu stiu de ce a simtit nevoia chiar sa-mi faca loc sa cobor inaintea lui. Probabil nu vazuse si spate de barbat gay si trebuia sa faca o observatie plenara.

In fine. Introducerea asta e mai lunga decat postul si nu-mi pare rau. Pentru ca spune lucruri pe care le gandeam de mult si nu stiam cum sa le pun in cuvinte. Intentia mea a fost sa scriu despre ce inseamna sa fii out si (nu) isteric. Asa ca revin.

Un gay din dulap va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric. Isteric daca ii spune ca e important sa mearga la marsul gay de sambata 23 mai orele 16.15 in Piata Regina Maria din Bucuresti, Romania, isteric si daca ii spune ca a fi out este un beneficiu social, si nu un oprobriu. Isteria gayului out se va manifesta, spun unii gay din dulap, prin abordarea unui stil vestimentar prea liber sau prea frivol si prin accesorizari dubioase. Gayul out, printre altele, isi pupa prietenii de acelasi sex pe strada si nu se joaca de-a schimba-genul-in-propozitie cand vorbeste despre partenerul de viata cu persoane cunoscute si necunoscute.

Un homofob va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric. De fapt mint, e un remix care te zgarie pe ureche care are legatura cu lepadatul de Dumnezeu, pacatele parintilor, diverse tipuri de denaturari, un tablou patologic intreg, si uneori ceva genetic sau minim evolutionist. Un homofob va spune asta despre un gay out pana in momentul in care il va cunoaste si va interactiona cu el suficient (nu pe baza de pumni) incat sa isi dea seama unde scartaie genul asta de gandire.

Un contribuabil heterosexual si cumsecade va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric daca este genul de om care sta la etajul 8, dar ii interzice copilului sa urce cu liftul, care are un fix cu ora 8 seara cand familia trebuie sa fie reunita intr-un tablou idilic si demn de o etamina. La fel cum isi apara sotia de baltoace pe strada si copilul de golani, isi va apara integritatea celulei sociale de homosexuali. Aia out sunt cei mai indarjiti, unii dintre ei apar si la televizor in prime time, altii s-au infiltrat in serialele lor preferate. Naspa moment.

Un politician (noi nu avem politicieni gay, deci e de la sine inteles ca vorbesc de un politician heterosexual) va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric in momentul in care ii incurca agenda. Sa fim intelegatori. Cand faci rocade de zecimale de procente cat e ziua de lunga (asta am bagat-o pentru efect dramatic, toata lumea stie cat dureaza ziua de munca si anul laboral al unui politician) si le dai un fundament legal in bataia vantului politic, nu te incurci cu 5% din contribuabili, darmite cu 0,01% dintre ei care mai au si gura mare. Ia te uita la ei, vor drepturi, vor pirostii si copii. O sa le zic ca Romania nu e pregatita.

In toate cazurile gayul out este automat isteric. Acum sa va explic de ce este isteric. Pai, in primul rand submineaza un strat bine organizat de poponari din dulap. Si-au facut un culcus comod dupa o usa a sifonierului si asteapta acolo sa le deschida cineva usa si sa le puna niste drepturi in brate. Viata lor poate fi atat de usor reconfigurata si in absenta acestor drepturi, deci de ce sa ne stresam. In al doilea rand, nu lasa dreptul la frustrari pre-, post- si chiar maritale homofobului de rand. Exista si un homofob exceptional, dar despre el vorbim altadata. Si ce e mai rau, se asmute ca un caine turbat in special impotriva copiilor domnului heterosexual de la etajul 8. Le destainuie ce face in pat, le da si sfaturi uneori mimand pozitiile discutate, si deseori la plecare le lasa pliante, lubrifianti si prezervative. Hai sa fim seriosi. Cat despre politician nu cred ca mai e nevoie sa povestesc ca n-a contat niciodata cetateanul in Second Life-ul asta numit viata politica.

Daca observati niste stereotipuri in paragraful anterior, este din cauza ca ele chiar sunt acolo. Daca vedeti si mai sus niste stereotipuri, este cazul sa lasati eticheta cu isteria si sa vedeti ca exista si persoane gay care sunt out si fac o treaba buna. Doar nu-i mai deturnati.

Octavian

Cand spun homofobie, refuz sa ma gandesc automat la o miscare violenta si automat indreptata impotriva unei persoane anume. Din complexul de credinte si atitudini care ne formeaza, homofobia este poate unul din putinele exemple de respingere in necunostinta de cauza. Nu spun ca toate celelalte grupuri sociale sunt ferite de stereotipuri, dar tind sa cred ca despre persoanele gay se cunosc foarte putine lucruri pentru ca spunem si ne prezentam mult prea sumar.

A fi gay si out este doar una, dar poate cea mai importanta metoda de a combate homofobia. Nu spun ca sunt excluse atacurile de orice natura odata ce este cunoscuta orientarea ta sexuala. Spun, in schimb, ca sansele sa schimbi parerea cuiva cand esti out sunt infinit mai mari. Motivul este simplu, si cred ca este lesne de inteles. Nu, a fi out nu inseamna sa vorbesti numai despre sexualitatea ta. Inseamna sa nu trebuiasca sa minti sau sa te ascunzi. Si chiar daca sexualitatea in sine – nu numai homosexualitatea – ridica destule sprancene, persoanele care te cunosc ca fiind out au ocazia sa vada ca persoanele gay sunt oameni ca si oricare altii. Nu spun mai buni sau mai rai, dar oameni pe care te poti baza, oameni cu o capacitate profesionala, oameni care, in fine, din punct de vedere uman iti ofera aceleasi lucruri pe care ti-l ofera persoanele non-gay. Si poate este un pas marunt, dar este singurul pas marunt pe care un individ il poate face.

Robert

Nu imi place intrebarea asta,  mi se pare ca raspunsul este evident.

Exemplul personal este mereu important (cum sa nu fie!), in cazul asta cu atat mai mai mult, pentru ca fiecare dintre noi poate sa fie un exemplu pentru grupul sau de prieteni, colegi de serviciu, vecini si mai toata lumea cu care intra in contact. Evident exemplul personal trebuie precedat de coming out si asumare a apartenentei la o minoritate. Ca minoritatea este maghiara, rroma, LGBT, musulmana, evreiasca etc este alta poveste. Cert este ca individul poate genera o alta impresie despre o comunitate prin exemplul personal in grupul din care face parte. Pe langa ca este fair sa iti tratezi prietenii si familia cu sinceritate si respect, coming out-ul depaseste sfera unui gest egoist, personal si te transforma intr-un poster boy (sau girl) al minoritatii pentru cei care iti cunosc orientarea. Din acel moment, cu putin noroc, prietenii vor putea spune ” si Gigel e gay si e chiar misto”

Sa vedem ce au de povestit Daniel Mihai si Pinocchio :) Ta ta!

UPDATE:

Se pare ca la intrebare au mai raspuns  Wannabegay si in curand M. desi nu era o leapsa ne bucuram ca avem pareri noi si pertinente la subiect.

de Vlad Viski

Citeam recent “marturisirea” lui Dragos Bucurenci in Elle. Marturisea, desigur, ca e bisexual. Isi asuma, deci, un rol pe care el insusi il condamna. Rolul de activist gay. Spunea acesta ca o anume calitate (un rol innascut, desigur) nu te poate defini. A fi homosexual (sau bisexual, in cazul sau) nu este echivalentul lui a fi. Are sau nu
dreptate?!
Ne place sau nu, fraza de mai sus nu este adevarata. Sa luam cazul concret al unei cunostinte ale mele… Un respectabil domn dintr-un oras german, doctor in teologie, o persoana a carei principala preocupare este cititul. O persoana care publica incontinuu, autor de lucrari recunoscute la nivel international. Merge sa viziteze o
respectabila doamna in varsta, pentru a-i inmana o serie de documente si este tinut la usa. Nu este demn de a pasi in casa unei persoane ajunsa la o anumita varsta, care isi permite sa sanctioneze orice deviatie de ordin moral.
In lumea multi-morala in care traim si in care normele sunt impuse, nu create si modelate, nu existi decat ca homosexual/bisexual/lesbiana/transgender… Nu conteaza cum arati, nu conteaza ce mananci, nu conteaza cat valorezi in lumea culturala, conteaza ca dpdv sexual esti imoral sau si mai si, amoral! Valorile dupa care cetatenii polisului judeca sunt sexul si banii! Poti fi gay, deci negru, sau gay si bogat, deci misterios si extravagant… Inchizi ochii, incercand sa te trezesti, de fapt, din visul care nu e vis, caci e parte a subconstientului unei societati aflata in ultimele sale clipe de viata…
Fie pentru ca tanjesc dupa suflarea mamei lor (asemeni lui Oedip), fie ca au fantezii sexuale “deocheate”, oamenii (ce cuvant generic) se simt amenintati de schimbare si de revolutie sexuala… Nu poti incalca regulile dupa care functionam, caci ar insemna ca vei arde in flacarile Iadului, alaturi de nume mari, ca Dante sau Nietzsche. Nu-ti amintesti povestea Sodomei si Gomorei? Da, mi-o amintesc. Imi amintesc la fel de bine legendele despre un Dumnezeu razbunator si inselator sau despre povestea unui Mantuitor care seamana mult prea mult cu Zoroastru, acest legendar personaj care a trait cu mult timp inainte ca crestinismul sa fi ajuns etica generalista.
Se intelege, prin urmare, ca fiind gay inseamna sa fii ateu sau chiar ”necredincios”. Inseamna sa nu crezi in Dumnezeu, aceasta sperietoare de ciori care ne pedepseste, ne ucide in minte si in suflet, ne extermina si ne violeaza constant vietile. Gresit! A fi gay nu exclude in sine credinta. Credinta intr-o Divinitate pe care nu o descoperim noi, ci care ni se reveleaza…
Ce model homosexual  poti impune intr-o societate heteronormativa? Ce le spui, deci, copiilor care descopera acum ca folosesc pisoarul de la toaleta scolii doar pentru a vedea “echipamentul” baietilor mai mari? Ce le spui copiilor care se zbuciuma pentru a-si intelege sexualitatea si pentru a-si accepta “diferentele” de gen si de caz?! Ce le spui celor mai radicali care se sinucid pentru ca sunt terorizati de niste fiinte infecte care sunt la fel de speriate ca si parintii lor?! Le spui ca traim intr-o configuratie sociala care favorizeaza competitivitatea la orice nivel? Le spui ca traim intr-o societate capabila de reglare totala, mai putin de “disciplinare a homosexualilor”? Nu. Le spui ca dreptatea nu se face cu bata. Le spui ca trebuie sa-si exprime individualitatea, chiar daca asta inseamna sa fii efeminat, sa te imbraci extravagant, sa vorbesti pitigaiat, sa-ti rotesti ochii peste cap. Pentru ca stigmatizarea gay-ilor vine dintr-o instabilitate emotionala adanca a unor personaje care nu-si merita statutul social.
Tabuurile dupa care ne modelam trebuie, prin urmare, distruse. Trebuie sa ne auto-educam ca sexul este o chestiune cat se poate de frivola si banala, pe care trebuie sa o atacam constant. Vaginal, anal, oral, singular, sexul este o marfa. O marfa intersanjabila, un instrument de manipulare reciproca. Iar rolurile pe care ni le asumam in aceste jocuri sunt si ele la fel de banale!

Cum ar arata, deci, un potret extrem de general al wannabegay-ului carpatin? Sa lamurim, in primul rand, termenul de wannabegay. Este gay-ul care nu isi asuma rolul de homosexual pana la capat, prefera sa inchida usa dormitorului, sa traga draperiile si sa-si elibereze energiile sexuale. Atat. Nici un pas inainte, caci romanii vor accepta gay-ii doar daca vor renunta la paradele gay si daca isi vor trai intimitatea acolo unde isi are locul, anume intre cei patru pereti ai casei lor. Cu alte cuvinte, un wannabegay isi asuma rolul de gay cand vine vorba de sex, insa isi continua impostura de heterosexual cand paseste pe strada si infrunta orasul. Cu alte cuvinte, wannabegay-ul este un las, un incult, un imoral, o marioneta sociala. Prin acest comportament, gay-ul nostru este homofob, fie ca o recunoaste sau nu. A nu-ti face coming-out-ul sau a nega orice soi de outing exprima o  rusine de propria sexualitate, o negare totala a unei parti importante din tine. Nu esti om, prin urmare, esti o creatura pentru care minciuna este un mod de a fi.
De ce e gresit acest model? Pentru ca va perpetua aceasta specie de misei si de lichele incapabili de deschidere culturala si umana, in definitiv… Va perpetua heteronormativizarea societatii si va confirma normele iudeo-crestine dupa care traim. Cand spui ca homosexualitatea nu te defineste, heterosexualii castiga, ar spune O. Wilde. O personalitate care, inainte de H. Milk, a avut curajul sa se sacrifice pentru ceva in care credea. Insa geniile se nasc, desigur, o data la 100 de ani. Nu putem fi toti genii si nu putem cu totii sa avem puterea de sacrificiu pe care “liderii” si “modelele” unei promiscue societati gay au avut-o. Putem, cu toate acestea, sa fim genii minore ale unei lumi care tinde spre minorizare. A trecut vremea unor discursuri hitleriste sau marxiste care sa captiveze sufletele si mintile a sutor de mii de oameni! A trecut vremea in care hipnotizarea maselor era posibila. Astazi hipnotizam in plan personal, revolutionam lumea care ne inconjoara si care e formata din maximum 30 de persoane… Insa 30 plus 30 fac 60. Iar 60 inmultit cu 10 inseamna 600. Si daca vom considera o cifra minima de 180 de milioane de suflete LGBT, matematica nu pare imposibila!

Convinse ca atacurile la persoana a doua sunt specialitatea unor personaje publice cu darul calomniei, cei care recurg la atacul la persoana a treia sunt de cele mai multe ori tributari timpului si etosului. Daca ar trai intr-un univers social in care a spune ‘X este gay’ ar trezi acelasi sentiment ca si ‘X este stomatolog’, probabil ca mecanismul, nu numai atacatorii, nu ar mai fi existat.

Mai avem de invatat un lucru sau doua despre identitatea celuilalt. Lucrurile nu au fost si nu sunt usoare nici pentru persoana gay anonima cum nu sunt nici pentru vip-ul gay. In ciuda unor razlete semne ca ne-ar interesa si omul din spatele imaginii P.R.-izate, de multe ori multumim in gand mass-mediei ca ne catalogheaza parada vip ca actori, oameni de tv, politicieni sau vedete-instant. Nu avem, cu alte cuvinte, o enorma nevoie de air time pentru om atata vreme cat nu ‘incalca’ un code of conduct ale carui reguli nu par sa se schimbe nici pentru ca suntem in Europa, si nici pentru ca am fi invatat lucruri noi despre noi insine.

Perezhilton-izarea realitatii. E de ordin teoretic cat din cruciada de demascare a persoanelor gay este o confirmare a placerilor spectatorului si cat este un front programatic cu care ne-am obisnuit incet-incet. Ca persoane gay, ducem o lipsa acuta de modele pentru comunitate, motiv pentru care faptul ca ne agatam de un comingout si ii dam valori noi – valori care poate nici nu exista in tesatura personajului care si-a facut comingout-ul – nu inseamna altceva decat sa ne satisfacem mediatic o nevoie de reprezentare. Ca persoane non-gay – si asta o spun pentru ca ma gandesc ca nu strica sa ne gandim ca toata lumea este bine-intentionata – ma indoiesc ca exista oameni care sa nu recunoasca ca faptul de a fi gay a existat dintotdeauna in puzzle-ul uman si de asemenea, ma gandesc ca leapsa suspiciune/demascare corespunde unei nevoi de mediu gay. Cu alte cuvinte, atat gay cat si non-gay resimtim lipsa unor personaje publice auto-declarate gay, drept pentru care vanatoarea de homosexuali nu face decat sa stabilizeze un joc de nevoi. Ca exista si o etica pentru asta, si este deseori incalcata, este partea a doua.

Fara a face apologia outing-ului, deci, ma indoiesc ca victimele ’scandalurilor’ media corespund neaparat unui rol strategic in vaste teorii conspirative. Spun victime pentru ca pana la urma e un joc si nimanui nu-i place sa fie luat drept ceea ce nu considera important pentru personalitatea lui sau drept ceea ce la momentul respectiv nu corespunde campaniei sale de imagine.

Piua! Sunt gay! Putinele persoane care si-au facut comingoutul se fac ‘vinovate’ de sustragerea din recensamantul media al persoanelor gay. Daca este vreo lectie pe care trebuie fara doar si poate sa o invatam de la persoanele publice care si-au facut comingout-ul, aceasta ar fi ca devin inviolabile din punctul asta de vedere. Si culmea, daca le urmariti evolutia, veti vedea ca sunt orice altceva, numai ostracizati nu. Felicitari lor ca au gasit o bresa prin care identitatea lor sa fie mai putin sifonata. Se pot spune foarte multe lucruri despre romani, dar sinceritatea (da, aia care incepe cu ‘frate,..!’) este inca intr-un top 10 de valori.

Gay-ul ambiental si politica gay. Gay-ul ambiental (ala pe care il vedem in pozele de la nu stiu ce eveniment monden si fara rautate il catalogam instant) este alta inventie media, de data asta benigna. Fara steag curcubeau si fara o platforma politica, gay-ul ambiental ne invata ca angajarea politica nu este obligatorie si ca este loc in lumea asta pentru toata lumea. Nimeni nu simte nevoia sa ii faca outing-ul, pentru ca nu are revendicari. Pentru ca isi traieste gaytudinea ca fashion statement sau ca activitate artistica pentru care nu aude decat cuvinte de lauda.

Little gay from hell. Mai exista si aceasta ultima categorie – pentru ca da, avem si noi uscaturile noastre. Cand cei trei A (autoritate, aroganta, agresivitate) se intalnesc in compozitia persoanei gay, de o parte sau alta a baricadei se gaseste un binevoitor care sa ii faca outingul. Little gay from hell este poate cel mai grav caz de victima media, pentru ca i se ia exact jucaria preferata si pentru ca singurul plan de actiune care ii mai ramane la indemana este vituperarea of all things gay si ne reaminteste de scenariile ‘fortele raului se descatuseaza in apartamentul parasit’ din toate sf-urile de calitate indoielnica. Poate reactiile post-outing ale persoanelor din categoria asta ar trebui sa ne invete ca nu e o idee buna sa faci outingul cuiva si ca, intr-adevar, comingout-ul asumat nu are ce sa ne aduca decat bine.

Eu nu sunt curajos. Sunt atatea lucruri de care mi-e frica! (Vezi, Robert, pot sa fiu si vulnerabil cand vreau). Deci, cum spuneam, nu sunt curajos, dar sunt out. Poate sunt si foarte norocos?

Robert ma demasca intr-un post anterior ca nu vreau sa ies decat cu persoane out. E adevarat. Iata inca un comingout, da, sunt genul de tip care are o problema cu partenerii care nu sunt out. Poate povestile de mai jos o sa va spuna si de ce.

Prima data mi-am pus problema asta in 1990-si-ceva. Da, am uitat cand mi-am facut comingout-ul, dar stiu sigur ca eram in liceu. Stiu ca nu ma sarutasem cu niciun baiat si nici nu cred ca planuiam (desi pusesem ochii pe un baiat perfect – pe vremea aia ii gaseai pe toate drumurile) si s-a intamplat intr-o zi de vara sub forma ‘Mama, tata, sunt gay’. N-au cazut nici furculite pe sub masa, dar n-au fost nici urale sau focuri de artificii. Pentru o vreme mi-au fost controlate lecturile si ora de intoarcere acasa, dar n-a durat foarte mult. N-am mai discutat subiectul de atunci. Undeva la un Craciun tata a baut o bere cu prietenul meu de atunci (tot el ne trezea dimineata sa mergem la job), iar azi mama se vede cu el la cafea, desi noi nu mai suntem impreuna. O mama prea toleranta sau liberala? Nici pe departe. Inca mi-o mai fur daca nu spal farfuriile sau uit sa platesc vreo factura! Cand m-am despartit de ultimul meu prieten, mama m-a intrebat de ce nu mai vine pe la noi. Am simtit ca e ok sa izbucnesc in plans si sa-i spun ca nu mai vine niciodata, iar ea a considerat ca este ok sa imi aminteasca periodic de atunci ca ar fi bine sa incep sa ies din nou cu alti baieti.

Dupa comingout-ul de familie a urmat cel academic. Nu-mi amintesc daca in 1999 era trendy sa fii bisexual sau gay, pentru ca nu cunosteam prea multe persoane care sa fie in stare sa recunoasca asta, nici fata de mine care eram out. Deci mi-am facut comingout-ul academic si n-am suferit. V-am spus ca sunt norocos, nu? Am lucrat impreuna cu o doamna minunata, o minte foarte agera si o inima foarte calda la ce avea sa fie o lucrare de diploma despre literatura gay. In recomandarea catre comisie, aceasta doamna a scris ca este prima lucrare academica de acest tip. Nu stiu daca este adevarat, undeva in universul meu mental trebuie sa fi existat abordari ale literaturii gay in Universitatea Bucuresti si inainte de 2001, dar daca este asa, sunt fericit ca am facut-o.

Si la job. 2002. Vacanta de iarna la nici sase luni de la angajarea la actualul job, cu colegii la munte. Sefa mea este cea care m-a convins sa vin la aceasta saptamana la munte cu prietenul meu. Nu ca un prieten ca oricare altul, ci ca partenerul meu. Paranteza: nu mi-este dor de prietenul meu. Mi-este dor de atmosfera de Craciun cu persoane care mi-au devenit dragi intre timp si de faptul ca prietenul meu era prietenul meu si asta era perfect ok pentru ei. Sau daca nu era ok n-au spus-o si nu au facut-o simitita. Nu stiu daca as fi putut trece peste una sau doua despartiri fara colegii mei de la job. Au fost langa mine intr-un fel in care a facut orientarea sexuala chiar irelevanta.

2009. Azi incerc sa numar persoanele pe care le cunosc si care nu stiu ca sunt gay. Si nu imi iese numaratoarea. Sunt probabil clienti cu care nu discut viata personala, sau persoane cu care ma intretai foarte rar si niciodata nu am simtit nevoia sa imi discut viata personala. Dar cand voi simti nevoia, o voi face. Incerc sa numar si persoanele care odata ce au aflat ca sunt gay si-au luat talpasita din viata mea. Nu-mi amintesc pe nimeni. Nu stiu daca am o economie a memoriei atat de bine pusa la punct, sau chiar n-au existat.

Posibil sunt, cum am mai spus, foarte norocos. Si nu am avut ocazia sa ma lovesc de intoleranta asa cum multi din prietenii si cunoscutii mei gay au patit. Mama priveste peste umar ce fac acum si imi spune: ‘Stii, ajuta daca esti deschis.’ As vrea sa fie doar asta raspunsul, dar recunosc ca este un inceput bun pentru orice.

Oamenii mentionati mai sus si multi altii pe langa ei au creat un fel de balon in jurul meu. Ii simt aproape si cand nu sunt langa mine. Mai sunt multe lucruri de facut, cred, dar daca pot sa sarut un baiat pe strada (si pot), daca pot sa scriu articole si interviuri despre lumea gay, daca pot sa le spun colegilor la job ca am un date cu un baiat, daca pot sa port tricouri cu inscrisuri gay, in fine, daca pot sa administrez cu Robert site-ul asta, parte din munca e ca si facuta.

Stiu ca exista persoane care se intreaba ‘de ce?’. Raspunsul meu e unul simplu. Comingout-ul are sens pentru ca nu poti minti pe toata lumea in toate felurile posibile. Si dreptul tau la o viata asa cum simti tu ca trebuie sa fie depinde si de oamenii din jurul tau. Atunci cand e bine vei avea oameni care se bucura alaturi de tine: prieteni si familie, care stiu in ce consta fericirea ta. Atunci cand nu e bine, aceiasi oameni vor fi alaturi de tine: si binele care urmeaza li se datoreaza in totalitate.

*La cererea publicului avem si poze fara mana la fata. Aici, o demonstratie despre cum se mananca inghetata. More to follow.

Printre alte tribulatii, happening-uri si imponderabile aventuri, am avut parte atunci de doua hand-joburi razlete (hasthmaithun pentru sankritisti) si datatoare de epifanii. Din prima am invatat ca nu e bine ca atunci cand iei expresul de Delhi in bezna noptii sa lasi vreun strain binevoitor sa te acopere cu salul lui si sa-ti faca nefacute, deoarece dupa rasaritul soarelui vei descoperi invariabil ca este batraior, sleazy, pock-marked si posesor al unei pungi de fursecuri unsuroase pe care ti le ofera tandru-libidinos. Aceasta insa este povestea celei de-a doua.

So, yeah, some stuff happened, cu Sanjay (or was it Monu? Shah Rukh? Raj Kapoor?) la ceas de seara pe terasa cladirii din spatele templisorului de langa Dayal Lodge de pe Dayal Bagh ettetera. More stuff happened in camera burlaceasca a lui S. de aiurea. Dupa care a aflat toata mahalaua. Laptarul de la care imi cumparam dahi in borcanele de lut, paan wallah-ul care imi furniza pachetele dulci de betel, calcatorul de rufe, curatatorul de urechi, yoghin-ul cartierului, prietenii middle-class si anglofoni, everyeffingbody. Glumite, ocheade, chicoteli, ciupituri, palme peste fund. Doom was upon me. Que faire, que faire?

Au urmat cateva zile de pitulare monahala in camin, ieseam doar cand ma razbea foamea, infofolit intr-un sal negru (al meu de data asta), si ma tanguiam feciorelnic pe tejgheaua lui Raju Jee care-mi silabisea mustacind tot ce-l invatasem pana atunci in romana: „esti nebun”, „porc”, „magar” si „nu merge ventilatorul”.

And then I cut my balls off and eloped to a convent…Ei, totusi! Pur si simplu mi-a trecut si-am hotarat inseninat: „Mi se rupe!”. A trebuit fireste sa renunt cu o strangere trista de fese la toti pretenarii nesolidari si mi-am incropit un nou alai social, de data asta cu oameni care stiau ce (ok, cine) sunt si putin le pasa de gura acra a lumii. L-am intalnit pe bravul Vikaas, o cruce de barbat (ha!), protectorul meu platonic pana la sfarsit. We, of course, never talked about THAT, it was bloody India! Am mai cumparat hectolitri de dahi si am mestecat gramezi de paan, m-am dus la templu in fiecare marti ca sa-mi iau ritual tilak-ul (un zbenghi rosu in frunte, pentru eliadisti) si am ramas la fel de bizaro-popular, coz after all I was white and blue-eyed, and nothing ever trumps that.

N.B. 1.Yoghin-ul cartierului este o pura inventie, orice asemanare cu orice ascet atletic, sadhu, adorator de Shiva lingam sau DJ de cobre este pur intamplatoare.

2. Nici un indian nu a fost maltratat in trairea acestor intamplari.

As putea spune prin prisma celor scrise mai sus ca eu nu mi-am facut coming-out-ul fata de ea. Mai degraba ea mi l-a facut. Ea a fost regizorul care a decis scena, scenariul si cand sa inceapa piesa. Eu am fost doar un actor, nu neaparat principal dar cu siguranta best supporting actor, care a acceptat pe drum sa faca parte din piesa si sa improvizeze un rol. Rolul baiatului gay care isi face coming-out-ul fata de mama sa.

Totul s-a intamplat acum 4 ani si ceva, cand aveam 22 de ani. Stiam ca sunt gay de mult timp (cred ca am stiut toata viata) dar in afara de cativa colegi de facultate si o fata frumoasa care se indrogastise de mine (si pe care am reusit sa o conving sa nu investeasca sentimente in mine pentru ca din pacate nu ii vor fi returnate niciodata – cel putin nu in modul in care spera ea) nimeni altcineva nu stia ca sunt gay. Nu stiu daca de teama, daca din cauza unui sentiment de nepregatire sau pur si simplu din nepasare, dar alesesem sa nu ma fac cunoscut ca gay catre nimeni altcineva. La urma urmei, pe cine sarutam eu ma privea doar pe mine.

In prima zi de Paste a acelui an, eram amandoi la bunica mea, in “camera mica” si stateam pe pat discutand despre una si despre alta. Ea stia ca ma implicasem in diverse actiuni ONGiste ce priveau homosexualii si ca sunt cel putin un sustinator al lor, dar nu credeam ca ea stie sau banuieste ca si eu sunt gay. Greseam! Ea banuia! Pentru ca, pe nepregatite si oarecum in afara contextului m-a intrebat “Esti si tu gay?”.

In acel moment mintea mea a inceput sa lucreze in overdrive. Si in 3 secunde de tacere in care am rulat to felul de scenarii care mai de care mai paranoice in mintea mea, m-am decis ca nu poate exista decat un singur raspuns la aceasta intrebare: “Da!”

Nu a inceput sa se intrebe cu ce a gresit. Nici sa-mi spuna ca e anormal sau ca Dumnezeu nu ma aproba. A inceput sa planga usor si sa ma intrebe daca realizez ca voi fi stigmatizat toata viata, ca desi homofobia poate va fi interzisa definitiv si total, tot vor fi oameni care ma vor uri si vor dori sa ma agreseze, discrimineze. I-am raspuns ca stiu, si ca sunt pregatit. Mi-a mai spus si ca este trista ca nu va avea nepoti. I-am atras atentia ca nu sunt eu de vina ca acei oameni care au invatat-o (partial) ca eu sunt o greseala sunt aceeasi cu oamenii care nu vor ca eu sa am o viata de cuplu oficializata sau sa adopt un copil. La care ea mi-a raspuns ca poate ar trebui sa plec in Olanda. I-am spus ca poate o voi face, poate nu.

M-a mai intrebat si daca nu pot fi altfel. Raspunsul meu a fost: “De ce? La urma urmei sunt acelasi ca si acum 5 minute, doar ca acum stii ca sunt gay!”

Am mai avut cateva replici si discutia s-a incheiat usor, la finalul ei, mama reusit sa fie ca intotdeuna, simultan egoista si altruista. Am decis impreuna sa nu ii spunem buncii, pentru ca ar fi fost o pierdere de timp. De tata nu aveam de ce sa-mi fac griji, nu il cunoscusem niciodata si nu fusese prezent in viata mea.

In timp, homosexualul din debaraua mamei mele a inceput sa se plimbe nestingherit prin casa. A fost la intalniri cu barbati, intalniri despre care i-a spus si mamei mele. Mama a fost initial agresiva, apoi s-a calmat. Mi-am dat seama ca de fapt era ingrijorata de posibilitatea ca eu sa patesc ceva.

A fost un spectator ingrijorat dar pasiv in momentele in care sufeream din cauza unor despartiri. Nu a putut sa ma ajute, pentru ca nu stia cum. Dar asta este!

Mi-a urat toti “iubitii” pentru ca nu credea ca vreunul e potrivit pentru mine sau ca ma trateaza cum trebuie. Cam avea dreptate. Cand am adus primul (si singurul) baiat acasa, s-a retras calma in dormitor, pentru a ma lasa sa ma sarut nestingherit cu el.

Acum, la 4 ani si ceva dupa ce mama mi-a facut coming-out-ul, sunt relaxat in preajma ei. Desigur, avem multe probleme de relationare, dar ele nu sunt din cauza orientarii mele sexuale. Nu m-a rugat niciodata sa ii dau sfaturi in materie de imbracaminte sau sa redecorez casa. In schimb ma bate la cap sa ies la intalniri cu baieti pentru ca, spune ea, “nu faci altceva decat sa muncesti si trece viata pe langa tine”. Uneori imi mai spune ca nu stiu ce drama este pentru ea faptul ca sunt gay. Apoi isi da seama ce a spus si tace.

In final, ideea mea ca mama nu stia ca are un homosexual in debara s-a dovedit gresita. Simtea si banuia, asa cum numai o mama o poate face. Iar pasul timid pe care l-a facut pentru a deschide usa m-a ajutat mult. Dupa acel coming-out, celelalte au fost mai usoare.

foto: Tabitha G. 

De fapt daca stau sa ma gandesc bine a fost o perioada in care credeam ca framantarile lor au un sens, poate chiar un scop. Sau erau doar incredibil de sexy, o sa ma mai gandesc la asta. Dupa ceva timp, a se citi mult timp, l-am auzit pe Octavian spunand ca nu se intalneste cu nimeni care nu este out. M-am gandit atunci ca este un criteriu in plus, pe langa altele ale mele ar fi destul de dificil sa-l mai adaug si pe asta…in plus ar reduce dramatic numarul de pretendenti. Abia dupa ceva timp am stat si am intors pe toate partile acest nou criteriu. Fostul meu prieten nu era out, coming out-ul lui a venit treptat si inca e in plina desfasurare, chiar si de la distanta acum, imi pare bine cand aud ca a mai spus cuiva, unui coleg furios, oricui. Totusi insa, pe parcursul relatiei noastre, am simtit de multe ori povara faptului ca sora lui nu stia cine sunt, nu stia unde stam, nu stia ca eram fericiti sau ce planuri avem. Exista mereu acel dubiu si acea frica. Intr-o zi puteam pur si simplu sa incetez sa exist si nimeni nu si-ar fi dat seama. Fostul meu prieten nu era “a self hating homo”, astia is de departe mult mai periculosi.

Principala caracteristica a cuiva care este a self hating homo este nemultumirea si inchipuirea. M-am surprins avad discursuri dubioase pe la date-uri (even sex dates – yeah i’m a talker) despre cat de important este sa mergi la mars, cat de important e sa faci acel pas in plus pentru a avea linistea aceea care nu se compara cu nimic. Tipul din acest portret pe care il fac nu va intelege niciodata cata liniste te inunda si cum ea invaluie orice cotlon, cum dupa poti sa tragi o gura sanatoasa de aer si sa zambesti indiferent de raspunsul pe care l-ai primit, de priviri sau de soapte. Gura aceea de aer va fi echivalentul primei guri de aer si va capata valente mitice.

The self hating homo nu este neaparat nemultuimit de sine, neimpacat cu ce este el, dar mereu va considera ca toate discutiile pe tema sexualitatii sale nu au un sens, va astepta constant ca altcineva sa faca acel pas, chiar daca si pentru el, insa nu va inceta sa critice sau sa caute greseli. El este cel care priveste cu indoiala casatoria, adoptia doar pentru ca nu reprezinta optiuni pentru el la acel moment, ce nu intelge este ca “un drept inseamna sa ai optiunea”, iar optiunea asta nu este doar a lui, ci a tutror celor care sunt la fel ca el sau incearca sa fie mai mult de atat.

Am 21 de ani, traiesc in Barcelona, am un apartament in care locuiesc de 5 ani singur si ocazional il inchiriez turistilor. Majoritatea gasesc ca e confortabil sa stea cu un localnic. Noi nu avem simtul turismului, deci locurile pe care le recomandam au culoare locala si nici nu incurajam consumerismul excesiv al turistului, ii explicam cum poate sa isi gestioneze bugetul de turism ca si cum ar fi de-al locului. Unul din barurile pe care le recomand turistilor are o clientela mixta, dar sunt multi gay care merg acolo. Magazinul alimentar eco unde ii indemn sa faca cumparaturile este tinut de doua femei care s-au casatorit vara trecuta. Si vecinul de dedesubt este gay si uneori fac bani extra pentru ca am grija de copiii pe care el si partenerul lui ii au prin mama purtatoare.

Locuiesc deci in Barcelona. Colegul meu de banca din scoala primara m-a invitat saptamana trecuta la o petrecere dupa uniunea lui civila cu antrenorul nostru de baschet. Inaki (colegul) si Mario (antrenorul) s-au revazut la 10 ani de la terminarea scolii la o expozitie foto la MNAC. Mama lui Inaki i l-a prezentat pe Mario lui Inaki, Inaki isi amintea cu greu de antrenorul sau de acum 10 ani. Ambii tineri si frumosi, au trait o poveste frumoasa de dragoste si iata ca au renuntat la burlacie. Ce frumos!

Octavian imi spune ca Barcelona il atrage in mod deosebit. De fiecare data cand vorbim imi descrie orasul meu in cuvinte, culori si mirosuri cu care eu sunt prea obisnuit ca sa le mai pot vedea. Tot Octavian imi spune ca Barcelona este un oras prea gay. Nici aici nu stiu ce sa spun. Mama mea isi cumpara lecturile de vacanta dintr-o librarie care arboreaza un steag curcubeu si imi lauda scriitori care au o sensibilitate pretioasa si inedita cand vorbesc si numai de un sarut. Unchiul meu, apropo, locuieste cu un alt barbat. Este incapatanat si nu vrea sa se casatoreasca cu el, desi este la varsta la care ar putea infia un copil, sau face un fond de pensii comun. Dar nu! Are dreptate Octavian cand zice ca un drept inseamna sa ai optiunea. Asa si cu unchiul meu.

Nu stiu daca am inteles exact ce vrea Octavian sa scriu in textul asta. Incerc sa descriu ce este gay pe langa mine si mi se pare ca fac un act nenatural, ca scot din context si pun in lumina lucruri cu care sunt prea obisnuit. Pauza de telefon cu mama, ii spun ce fac, si ea ma indeamna sa scriu ca prima oara cand am intrat intr-un sex shop, era unul gay si ca toata familia a pastrat anecdota asta. Drept, pana si bunica ma intreaba ocazional daca am hotarat sa ii anunt ca sunt gay. 

Poate ca aici traiesc intr-un mediu protejat si zambitor. In care vanzatorul de la Dunkin Donuts zambeste cuplului de barbati care se tine de mana si comanda tot cu zambetul pe buze gogosi cu ciocolata. In care femeia care citeste in metrou o carte pe a carei coperta se vad sanii a doua femei poate sa isi continue lectura netulburata pana la statia la care coboara. Si in care barbati aproape dezbracati sau complet dezbracati ies ocazional pe strada, ne incanta cu muzica, steaguri, artificii si costumatii de-a lungul Ramblei.

Poate ca o sa hotarasc intr-o zi ca vreau sa traiesc cu un barbat. N-am de unde sa stiu asta, mi se pare o intrebare pe care este indecent si mie sa mi-o pun, dar altcuiva! Si atunci mama mea o sa ne invite la masa, iar tatal meu la un pahar dupa job. Doamna care face curat o sa aiba grija sa nu ne trezeasca, iar bunica o sa treaca numele amandurora pe eticheta borcanelor cu dulceata cu caligrafia aia minunata in care numele noastre o sa para menite sa fie impreuna. Sau, dimpotriva, poate o sa hotarasc sa imi impart viata cu o femeie. Nu pot sa vad nicio diferenta.

Si totusi homofobie exista, dar in alta parte. Colegul meu de birou, Ernesto, imi spune ca a vizitat si el Romania, si sotul lui i-a interzis sa se tina de mana pe strada, conform cu instructiunile ghidului de voiaj gay-friendly pe care il aveau. Si il intreb pe Octavian, pentru ca el trebuie sa stie mai bine, cum este sa nu poti sa il tii de mana pe cel pe care il iubesti? Pentru ca daca asta nu poti, sigur nici alte lucruri minunate care se intampla intr-un cuplu nu poti sa le traiesti.

“M-am imbracat cu pantalonii de la Ovlas (da, pantaloni din viitor: in dreapta, mai jos de sold au o eticheta din aceea cu curcubeul despre care Octavian spunea ca are avantajul de a se asorta la orice si dezavantajul ca nu se asorteaza la nimic). Inainte imi alegeam la pantalonii astia camasi sau tricouri care sa acopere eticheta, dar nu azi. Merg cu metroul si mi se pare ca eticheta urla “E gay, e gay, vrea careva sa-l bata pe increzutul asta!?!”. La birou mi se pare ca ma misc de parca as avea greutati pe dreapta. Ajung acasa. Azi nu s-a intamplat nimic deosebit.”

“Lucrez de cand ma stiu cu drepturile omului. Cu toate astea la primul meu loc de munca am tacut chitic – eram in sifonier. Dupa ani, in care ei au derulat chiar si niste programe impotriva discriminarii, eu inca n-am gasit prilejul sa le spun. Se cheama ca mai sunt in sifonier?”

“Discutie la niste amici, un cuplu gay, cu prietenii lor, un cuplu hetero, parinti ai unei micute adorabile, despre parenting. Cineva isi exprima ingrijorarea, pe tema parintilor ca role-models, vis-a-vis de un cuplu de barbati gay care ar creste un baiat. Explodez: eu am avut cele mai bune modele hetero si totusi fara rezultatul  “scontat”. Asta-i un rationament pe baza caruia ar trebui sa ma consider un ratat care nu poate urma modele. Noroc ca nu ma (mai) consider un ratat…”

“Primul baiat de care mi-a placut vreodata era un coleg de la gradinita. Facea prostii si nu ma baga in seama.”

“Am treizeci si ceva de ani (OK, 35 anul asta!) si mereu le spun celorlalti ca varsta e o stare de spirit. Mai ales cand ma doare spatele. Ma uit la sirul de prieteni pe care i-am avut de cand sunt  out si constat ca varsta lor e un grafic descrescator, in curand tangent la zero. La 25, el avea 28. La 28, el avea 24. La 34, el are 26. Urmatorul va avea 19? De ce?”