Am scris ‘heterosexual convins’ si brusc am avut sentimentul ca am comis o nedreptate. Pacatul n-ar consta in faptul ca nu sunt gata sa accept ca orientarea mea sexuala este la fel de fluida si slaba in fata tentatiilor de orice fel ca si a oricarei alte persoane. Nu. Ar consta in schimb in coalitia instanta cu toti oamenii care din convingerea heterosexualitatii lor nu mai lasa pe nimeni sa respire langa ei. La propriu si la figurat.

Devenirea mea ca barbat convins de ceea ce ii place nu este diferita de a unui barbat gay. Ne-am indreptat spre lucruri diferite pe aceeasi cale. A curiozitatii, a admiratiei, atractiei, uneori am luat sexul drept dragoste sau dragostea drept sex. Sunt pasi scuzabili pe calea maturizarii, desi nu exista stachete fixe in proba asta, dar nu da bine, daca ma intrebati pe mine, sa ai neclaritatea de viziune intima de la 19 ani la 50. Maturizarea asta inseamna si ca iti inveti mediul. Si limitele de relatie cu mediul. Nu te culci cu prietenii cei mai buni, sau daca o faci, esti dispus fie sa ii pierzi, fie sa ii castigi si in alt fel. Nu furi iubitul/a prietenilor, nu faci sex neprotejat cu persoane obscure si cate si mai cate. Regulile se invata jucandu-te.

O regula pe care am invatat-o jucandu-ma a fost ca fratii mei gay (nu frati de mama! Mama, lasa mana jos de pe telefon!) sunt prietenii si nu dusmanii mei. Nu pot sa aproximez atractia lor pentru barbati, nu gasesc nimic in trupul sau mintea barbatului care sa ma faca sa vibrez intr-un fel care sa ma faca sa ii inteleg. Dar nu mi-au vorbit niciodata de lucruri pe care eu sa nu le fi simtit pentru o femeie si astfel nu cred ca vorbim despre lucruri care sa fie altfel decat umane. De unde trag concluzia pe care nu am simtit niciodata nevoia sa o trag: suntem la fel pana si in felul in care ne dorim ceea ce ne dorim.

Istoria ne spune ca alti heterosexuali convinsi ca si mine considera ca persoanele gay nu merita aceleasi drepturi. Judecati-ma si contraziceti-ma: realitatea este ca in prezent chiar, nu se bucura de aceleasi drepturi. Si motivele pe care eu le cunosc sunt doua: unul este comunitatea gay in sine, care a avut nevoie de mult timp sa devina comunitate, pentru ca nu aveau de ce sa se adune persoanele gay (asa cum si nici persoanele hetero nu au de ce sa se adune), iar cand au vrut sa se adune, s-au gasit destui care sa le puna diverse bete in diverse roate. Al doilea motiv este ca heterosexualul convins se gaseste in confortul suprematiei propriei sexualitati: uita ca persoanele gay provin tot din mama si tata biologici, adica din randurile noastre. Persoanele gay au fost copiii izgoniti ai heterosexualilor convinsi si poate e momentul sa incetam instrainarile astea.

Cine citeste randurile de mai sus trebuie ca simte un vag influx de jena. Si poate ca este bine ca il simte. Dati-mi motivul pentru care fratii mei gay nu trebuie sa fie fratii mei. Dati-mi un motiv pentru care eu sunt mai putin heterosexual pentru ca ii accept la masa mea, in casa mea, la nunta mea, chiar si in patul meu cand sunt dati afara de acasa. Nu s-a intamplat decat o data, dar iau asta ca garantia ca mi-am depasit limitele sociale. Limite care imi spun ca nu, nu este ok sa fii gay si nici in compania persoanelor gay.

Daca ma intreaba cineva de ce exista o proportie de persoane gay intre prietenii mei, raspunsul poate parea violent, sau dimpotriva imatur si nediplomatic. Pentru ca sunt om! Iar daca peste raspunsul asta mai e nevoie de altul, iata-l: Pentru ca nimeni nu are prieteni destui, si criteriile de prietenie nu includ si orientarea sexuala.

de Ioana Ulmeanu

Stii cum este acel gen de femeie care simte nevoia sa isi reclame proprietatea asupra prietenului/iubitului/sotului spunandu-i “al meu”? Enervanta, de cele mai multe ori cicalitoare si de obicei nesigura asupra relatiei solide pe care o tot afirma. Asa ca, din spirit de fronda, am sa ii spun prietenului meu gay – “al meu”.

L-am cunoscut pe al meu cu vreo opt ani in urma. Mi l-a prezentat o prietena lesbiana. De atunci, prietena lesbiana a trecut, dar el a ramas. Era primul barbat gay pe care il cunosteam. Nu mai stiu cum eram eu pe atunci, dar imi place sa cred ca nu imi umblau prin cap prea multe stereotipuri. Asa ca el a devenit in scurta vreme prietenul meu cel mai bun. Cu timpul, de la el, sau pentru ca apropierea de el imi dezvoltase simtul ala al saselea care iti spune ca pe langa tine se invarte o persoana cu o orientare sexuala diferita, am descoperit alti barbati gay si m-am imprietenit si cu ei. Dupa cativa ani, insa, lucrurile au devenit cam dubioase. Cam pe atunci mi-am dat seama ca am devenit fag hag. A fost atunci cand singurele locuri in care mai puteam intalni mai mult de zece cunostinte erau cluburile sau barurile gay si cand mi-am dat seama ca nu mai pot sa port o conversatie normala cu un barbat heterosexual fara sa ii spun “pisi”. In prima faza m-am ingrijorat. Ba chiar am dat vina pe al meu si i-am reprosat ca am ajuns asa din cauza lui. Dupa care am cantarit un pic lucrurile si am realizat ca plusurile erau mult mai multe decat minusurile, ca relatia noastra avea mai multa sare si mai mult piper decat orice alta relatie am cunoscut sau am avut si ca nu as mai fi eu daca nu as fi fag hag. Acum sunt de parere ca orice fata ar avea nevoie de un gay al ei, si cred ca, in cazul in care nu il gaseste, ar trebui sa il cumpere sau ceva. Si, ca sa stie de la inceput in ce se baga, voi face o lista pro si contra gay-ului personal, a.k.a. “al meu”.

Pro:

-         va sti intotdeauna ce e mai bine pentru tine, ceea ce e reconfortant, caci tu nu stii niciodata

-         are intotdeauna pareri pertinente despre culori de par, tunsori sau taieturi avantajoase ale hainelor

-         stie ca atunci cand esti trista ai, de fapt, nevoie de ciocolata sau de un buchet de flori, pe care el nu va ezita sa il cumpere si sa il poarte cu el pana sa ti-l aduca

-         nu va ezita niciodata sa iti imprumute haine, sa manance cu tine in miez de noapte, sa il injure pe fostul tau prieten sau sa revada, in functie de mood-ul tau, cate un episod sau sapte din Will& Grace

Contra:

-         datorita lui vei uita in scurta vreme ca nu e bine sa ii razi in fata sau sa ii spui pisi unui barbat care te intereseaza la modul acela rusinos

-         s-ar putea ca prietenul lui sa fie mai dragut decat al tau

-         s-ar putea sa devii foarte pasionata de Jimmy Sommerville, Pet Shop Boys sau Barbra, ignorand complet gusturile drumandbass ale iubitului tau

-         el va fi intotdeauna prima persoana pe care o vei suna in legatura cu…ei bine, orice, si s-ar putea ca restul lumii din jurul tau sa nu fie prea incantata.

Una peste alta, dupa aceasta analiza stiintifica amanuntita si exacta, sper ca iti este destul de clar ca ai nevoie de un gay. Si ca poti oricand sa fii o fag hag.

EDIT: Oana este prietena mea cea mai buna. Pot sa ii zic BFF, hag etc, etc insa oricum ii zic, ea inseamna acelasi lucru. La fel si ea mie, oricum mi-ar zice (si imi zice!) eu insemn pentru ea acelasi lucru. Acum nu stiu sigur daca exista un cuvant care sa denumeasca asta (disfunctional), dar stiu sigur ca nu avem nevoie de el.  Robert

The hag : ti-am trimis textul ala. Nu imi place deloc
the homo : f bine :)
The hag : da, e un rahat
the homo : este de vis!
the homo : e dragut, dar imi dau seama de ce nu esti incantata de el. Nu de gay ci de text.
the homo : dar iti multumesc pentru oda
the homo : however te la mai las sa te gandesti la o introducere si o incheiere pana maine si daca nu poti o facem impreuna
the homo : vezi, gayul tau este milostiv :)
The hag : thank you merciful gay
the homo : merciful homo, please.

de Vlad Viski

Citeam recent “marturisirea” lui Dragos Bucurenci in Elle. Marturisea, desigur, ca e bisexual. Isi asuma, deci, un rol pe care el insusi il condamna. Rolul de activist gay. Spunea acesta ca o anume calitate (un rol innascut, desigur) nu te poate defini. A fi homosexual (sau bisexual, in cazul sau) nu este echivalentul lui a fi. Are sau nu
dreptate?!
Ne place sau nu, fraza de mai sus nu este adevarata. Sa luam cazul concret al unei cunostinte ale mele… Un respectabil domn dintr-un oras german, doctor in teologie, o persoana a carei principala preocupare este cititul. O persoana care publica incontinuu, autor de lucrari recunoscute la nivel international. Merge sa viziteze o
respectabila doamna in varsta, pentru a-i inmana o serie de documente si este tinut la usa. Nu este demn de a pasi in casa unei persoane ajunsa la o anumita varsta, care isi permite sa sanctioneze orice deviatie de ordin moral.
In lumea multi-morala in care traim si in care normele sunt impuse, nu create si modelate, nu existi decat ca homosexual/bisexual/lesbiana/transgender… Nu conteaza cum arati, nu conteaza ce mananci, nu conteaza cat valorezi in lumea culturala, conteaza ca dpdv sexual esti imoral sau si mai si, amoral! Valorile dupa care cetatenii polisului judeca sunt sexul si banii! Poti fi gay, deci negru, sau gay si bogat, deci misterios si extravagant… Inchizi ochii, incercand sa te trezesti, de fapt, din visul care nu e vis, caci e parte a subconstientului unei societati aflata in ultimele sale clipe de viata…
Fie pentru ca tanjesc dupa suflarea mamei lor (asemeni lui Oedip), fie ca au fantezii sexuale “deocheate”, oamenii (ce cuvant generic) se simt amenintati de schimbare si de revolutie sexuala… Nu poti incalca regulile dupa care functionam, caci ar insemna ca vei arde in flacarile Iadului, alaturi de nume mari, ca Dante sau Nietzsche. Nu-ti amintesti povestea Sodomei si Gomorei? Da, mi-o amintesc. Imi amintesc la fel de bine legendele despre un Dumnezeu razbunator si inselator sau despre povestea unui Mantuitor care seamana mult prea mult cu Zoroastru, acest legendar personaj care a trait cu mult timp inainte ca crestinismul sa fi ajuns etica generalista.
Se intelege, prin urmare, ca fiind gay inseamna sa fii ateu sau chiar ”necredincios”. Inseamna sa nu crezi in Dumnezeu, aceasta sperietoare de ciori care ne pedepseste, ne ucide in minte si in suflet, ne extermina si ne violeaza constant vietile. Gresit! A fi gay nu exclude in sine credinta. Credinta intr-o Divinitate pe care nu o descoperim noi, ci care ni se reveleaza…
Ce model homosexual  poti impune intr-o societate heteronormativa? Ce le spui, deci, copiilor care descopera acum ca folosesc pisoarul de la toaleta scolii doar pentru a vedea “echipamentul” baietilor mai mari? Ce le spui copiilor care se zbuciuma pentru a-si intelege sexualitatea si pentru a-si accepta “diferentele” de gen si de caz?! Ce le spui celor mai radicali care se sinucid pentru ca sunt terorizati de niste fiinte infecte care sunt la fel de speriate ca si parintii lor?! Le spui ca traim intr-o configuratie sociala care favorizeaza competitivitatea la orice nivel? Le spui ca traim intr-o societate capabila de reglare totala, mai putin de “disciplinare a homosexualilor”? Nu. Le spui ca dreptatea nu se face cu bata. Le spui ca trebuie sa-si exprime individualitatea, chiar daca asta inseamna sa fii efeminat, sa te imbraci extravagant, sa vorbesti pitigaiat, sa-ti rotesti ochii peste cap. Pentru ca stigmatizarea gay-ilor vine dintr-o instabilitate emotionala adanca a unor personaje care nu-si merita statutul social.
Tabuurile dupa care ne modelam trebuie, prin urmare, distruse. Trebuie sa ne auto-educam ca sexul este o chestiune cat se poate de frivola si banala, pe care trebuie sa o atacam constant. Vaginal, anal, oral, singular, sexul este o marfa. O marfa intersanjabila, un instrument de manipulare reciproca. Iar rolurile pe care ni le asumam in aceste jocuri sunt si ele la fel de banale!

Cum ar arata, deci, un potret extrem de general al wannabegay-ului carpatin? Sa lamurim, in primul rand, termenul de wannabegay. Este gay-ul care nu isi asuma rolul de homosexual pana la capat, prefera sa inchida usa dormitorului, sa traga draperiile si sa-si elibereze energiile sexuale. Atat. Nici un pas inainte, caci romanii vor accepta gay-ii doar daca vor renunta la paradele gay si daca isi vor trai intimitatea acolo unde isi are locul, anume intre cei patru pereti ai casei lor. Cu alte cuvinte, un wannabegay isi asuma rolul de gay cand vine vorba de sex, insa isi continua impostura de heterosexual cand paseste pe strada si infrunta orasul. Cu alte cuvinte, wannabegay-ul este un las, un incult, un imoral, o marioneta sociala. Prin acest comportament, gay-ul nostru este homofob, fie ca o recunoaste sau nu. A nu-ti face coming-out-ul sau a nega orice soi de outing exprima o  rusine de propria sexualitate, o negare totala a unei parti importante din tine. Nu esti om, prin urmare, esti o creatura pentru care minciuna este un mod de a fi.
De ce e gresit acest model? Pentru ca va perpetua aceasta specie de misei si de lichele incapabili de deschidere culturala si umana, in definitiv… Va perpetua heteronormativizarea societatii si va confirma normele iudeo-crestine dupa care traim. Cand spui ca homosexualitatea nu te defineste, heterosexualii castiga, ar spune O. Wilde. O personalitate care, inainte de H. Milk, a avut curajul sa se sacrifice pentru ceva in care credea. Insa geniile se nasc, desigur, o data la 100 de ani. Nu putem fi toti genii si nu putem cu totii sa avem puterea de sacrificiu pe care “liderii” si “modelele” unei promiscue societati gay au avut-o. Putem, cu toate acestea, sa fim genii minore ale unei lumi care tinde spre minorizare. A trecut vremea unor discursuri hitleriste sau marxiste care sa captiveze sufletele si mintile a sutor de mii de oameni! A trecut vremea in care hipnotizarea maselor era posibila. Astazi hipnotizam in plan personal, revolutionam lumea care ne inconjoara si care e formata din maximum 30 de persoane… Insa 30 plus 30 fac 60. Iar 60 inmultit cu 10 inseamna 600. Si daca vom considera o cifra minima de 180 de milioane de suflete LGBT, matematica nu pare imposibila!

Mama a avut ideea sa ma cheme Leila langa Deniz. Leila Deniz, in cazul in care nu stiti, este o actrita din Brazilia foarte cunoscuta. Este o femeie care a trait inaintea timpului ei. Ca noi toti de altfel. Leila Deniz poza goala cand era insarcinata inainte ca o mie de alte femei sa faca asta. Si juca roluri de controversa. Nu am stiut toate lucrurile astea pana de curand. Dar intr-un fel cred ca numele asta m-a urmarit cu toata povestea lui.

Cand am parasit Izmir si am venit in Romania am facut-o pentru o cariera si pentru un barbat. Cariera a mers inainte in Romania, barbatul a ramas in loc in Izmir. Nimic legat cu mandria de a fi gay pana aici! In Turcia femeile au acces la munci liberale in marile orase, nu acest lucru m-a impiedicat sa am o viata profesionala. Chiar daca nu au acces la orice job isi doresc, femeile sunt tratate cu respect in Turcia. Atata timp cat respecta regulile.

Parintii mei au o vie in Izmir. Poza o vedeti mai jos. In poza nu este niciun personaj. In poza au fost doua personaje care s-au iubit tandru in vie: eu si iubitul meu. O alta scena care s-a petrecut in vie a fost un barbat plin de sange si eu fugind si tipand. 

In Turcia exista onoarea familiei. Niciun barbat nu scapa de sarcina de a isi apara sora sau sotia sau fiica sau chiar si mama. Niciun barbat nu sta si se gandeste in acelasi timp ca dragostea nu este o dezonoare adusa femeii din familia lui.

Mi s-a propus sa lucrez ca operator turistic pentru multii romani care isi fac vacanta in Turcia. Nu revin in Turcia niciodata, imi spun de fiecare data.

Poza asta, cu via, o tin cu mine oriunde merg. Lipsesc personajele. Dar nu trebuie sa uit niciodata.

Anul trecut, in Ankara a avut loc o crima. Un barbat zambitor a fost ucis la iesirea dintr-o taverna. Poate trei sute si mai bine de barbati sunt ucisi in orasele turcesti in fiecare an. Poate o suta si mai bine, ma gandesc eu, sunt homosexuali omorati de propriile familii. Ahmet Yildiz a fost doar unul din ei. Parintii i-au spus, ‘nu mai fi homosexual’ asa cum parintii mi-au spus mie ’scoate-ti-l din inima pe barbatul cu care te iubesti’. Apoi tatal lui Ahmet sau fratii lui s-au ocupat de onoarea familiei.

Turcia are o legislatie europeana si laica. Crimele de onoare au fost demult puse intre ghilimele in lege si oricine isi apara onoarea familiei printr-o crima este tratat ca si orice criminal obisnuit. Nimeni din politie nu investigheaza totusi crimele de onoare.

In Romania mi-a luat un an sa stiu ca nu mai alerg prin via pe care o vedeti in poza. Pe Calea Victoriei mi-am tinut poseta lipita de corp si am alergat vazand cu coada ochiului ciorchinii abia copti si am plans la fiecare drum de acasa la serviciu si de la serviciu acasa. Si totusi a trecut. Sunt o supravietuitoare a unei crime de onoare. Sunt poate incompleta din cauza asta. Si totusi pe deplin multumita.

Prima data am vazut doi baieti impreuna pe Calea Victoriei luna trecuta. Nu am stiut ca exista homosexuali in Romania. Probabil nici trecatorul de rand nu stie, pentru ca nu sunt nicaieri. Dar baietii acestia doi aveau ceva special in priviri si nu am schitat niciun gest de recunoastere cand si-au atins usor umarul si s-au privit in ochi. Spectatorul Leila le cerea din ochi sa se sarute.

Nu vin dintr-o tara cu dreptate pentru toata lumea. Dar as vrea sa stiu ca sunt intr-una.

„In ziua de azi e la moda sa fii gay. Incet-incet cred ca fiind heterosexual, nu sunt om normal din cauza orientarii mele sexuale.” Fraze ca astea sau asemanatoare poti sa auzi zilnic pe strada sau in jurul tau. Dar care este oare baza acestora? Chiar e la moda si mai multi indivizi au devenit homosexuali?

Aceasta este parerea mea despre gayfest si ceea ce este in spatelele acestui eveniment.

In tara noastra cel mai cunoscut eveniment de lgbt este Gayfest-ul, marsul de orgoliu al persoanelor lgbt, fiind vorba mai mult de orgoliu, decat de popularitate sau popularizare. In contrast cu parerea publica, prin intermediul acestui mars persoanele lgbt nu vor doar sa faca parada orientarii lor sexuale. Bineinteles si la noi, cum si pe la alte marsuri sunt persoane care exagereaza. Eu personal anul asta de aceea vreau sa fiu prezent la marsul de orgoliu ca sa reflect la o problema importanta: ca persoanele lgbt nu ar trebui sa aiba doar obligatii sociale identice, ci si drepturi identice cu majoritatea heterosexuala. Orientarea mea sexuala nu trebuie sa fie un dezavantaj. Ce s-ar intampla daca nu ne-am ocupa de secretele private a altora, ci am vedea omul si nu orientarea lui sexuala?

Marsul de orgoliu in Statele Unite si in Europa de Est este mai mult un carnaval in culoare, decat o demonstratie a drepturilor omului. Nu din intamplare se numeste “parada” in mai multe tari, desi noi stam departe de asa ceva.

Ce s-a intamplat pe la noi pana acuma la marsuri de orgoliu? Persoanele care au participat au suferit atrocitati regulate.

De ce mai este important sa fiu eu si cat mai multe persoane prezente la mars?

Cu prezenta la mars participam la procesul de vizibilitate a persoanelor lgbt, putem sa cerem drepturi egale, putem sa zicem NU la discriminare si homofobie. Traim in diferite forme in viata de zi cu zi a autoapararii, pentru ca sa evitam formele mai grave a discriminarii si a violentei. De exemplu niciodata nu vedem cupluri de homosexuali si lesbiene tinundu-se de mana pe strada, fara recunoasterea unei schimbari sociale, care va avea ca rezultat egalitate deplina.

Anul asta o sa fie prima oara cand particip si eu la mars, pana acuma am gandit asa ca daca as merge, oricum nu s-ar schimba nimic. Dar cel mai trist este ca nu numai eu am gandit astfel si daca majoritatea crede asa atunci niciodata nu o sa avem nici sanse ca sa obtinem drepturi egale. E timpul sa ne trezim, degeaba asteptam intre patru pereti ca sa fim priviti normali, ca niste oameni normali, cu preocupari normale, cu un stil de viata normal si sa fim acceptati, respectati si tratati egali, daca nu facem un pas.

Vino si tu ca sa facem acest pas!

Astazi insa aceasta intrebare reapare cu o persistenta coplesitoare. Sunt eu mandru (ca sunt gay)? Pai, nu cred, cel putin dupa definitia actuala pe care o dau mandriei nu as putea spune ca sunt mandru. Si asta in mare parte pentru ca mi se pare ca a fi mandru ca esti gay este la fel de ridicol ca si cum ar fi sa fii mandru ca esti hetero. Pe de alta parte, ca o persoana fundamental timida ce sunt, asociez mandria cu aroganta sau cu un fel de masturbare intelectuala, ceva ce pe mine nu ma atrage. Dar in fine, imi dau acum seama ca perpectiva mea este una destul de reductionista.

Si incep sa realizez ca definitia mea, pe langa a fi reductionista, este si destul de expirata. Citind ceea ce au spus cei dinaintea mea prin marturiile lor, am realizat ca mandria este in primul rand o chestiune de demnitate. Este si puterea de a nu cersi sa fii acceptat sau, mai ingrozitor, tolerat, pentru simplul motiv ca nu exista nici un motiv real si obiectiv pentru a nu fi acceptat. Este puterea de a realiza ca sexualitatea ta nu te face mai bun sau mai rau decat ceilalti; si totodata puterea de a nu vedea lumea prin prisma unei dihotomii generata de aceasta orientare. Este despre curajul de a cere ceea ce ti se cuvine de fapt si de a nu te lasa santajat fizic sau emotional de stereotipuri sau de asteptarile predefinite ale societatii si ale celor din jurul tau. Este puterea de a-ti da seama ca nimeni nu are dreptul de a folosi sexualitatea ta pentru a explica ceea ce ai facut in viata, bun sau rau. Este curajul de a-ti asuma necesitatea de a inota impotriva curentului pentru ca tu stii care este directia ta adevarata si totodata este si puterea de a nu-ti fi frica sa fi respins in baza unor clisee sau stereotipuri sau din cauza ca refuzi sa-ti asumi un rol care nu este al tau. Este o forma de terapie, un instrument care sa iti dea putere in momentele de cumpana sau in momentele in care ceea ce iti spun ei despre tine te face sa te indoiesti de propria-ti persoana. Este, si aici voiam sa ajung, o forma de afirmare a identitatii, fara temeri, fara regrete, fara tristete, impotriva a ceea ce se crede ca ar trebui sa fii, impotriva a ceea ce nu esti cu adevarat.

Pentru ca numai tu ai dreptul sa decizi cine esti, si nici o instanta, de niciun fel, din aceasta lume nu are dreptul sa te contrazica, se te pedepseasca, sa te faca sa te simti vinovat sau sa te loveasca.

Si sunt sigur ca exista mult mai multe definitii ale mandriei, si in special a mandriei de a fi gay, decat ceea ce am spus eu aici.

In final, mandria (de a fi gay), notionala, instrumentala, cognitiva, emotionala, functionala, cauzala, sociala s.a.m.d. tine de relativitate si fiecare persoana (gay) are propria definitie a acestei notiuni. Iar mandria (de a fi gay) devine astfel cu construct complex, cu multiple fatete, asa cum este fiecare construct al vietii noastre.

Scriind aceste randuri realizez cat de mult a evoluat starea de mandrie in interiorul meu pe parcusrul anilor. Pentru ca in ciuda definitiei mele perimate si a ceea ce credeam despre ea, mandria a fost acolo. De la un instrument care m-a ajutat sa imi asum identitatea, la substratul care a stat in spatele deciziei de a-mi face coming-out-ul (partial, inca), la puterea – nebanuita pe vremea cand eram mai mic si mai vulnerabil – de a raspunde “Da sunt! Ai vreo problema cu asta?” cand unul sau altul ma intreaba daca sunt gay.

Si sunt mandru de asta!

Episodul in cauza mi-a deschis mintea si m-a obligat sa privesc cu alti ochi o comunitate pe care pina atunci nu o luasem in serios. Desi niciodata nu simtisem mila, dispret sau dezaprobare pentru gay, ma gindeam ca sint mai degraba niste experimentalisti extremi, niste forme fara fond ale unei societati blazate, plictisite sau razvratite. O comunitate care se hranea din huiduielile publice, ca orice fronda contra legilor impamintenite. Am inceput sa observ ca teribilismul de care ii suspectam nu era nici pe departe trasatura lor dominanta; cazusem in plasa judecatilor de valoare bazate pe nimic altceva decit comportamentul unor cazuri izolate si, prin urmare, nereprezentative. Oricum, cazusem in capcana judecatii – cea mai periculoasa si cea mai nedreapta forma de discriminare.

Atitudinea mea pasiva ma punea de fapt in rind cu agresivii care ii huiduiau pe strazi sau cu pasiv-agresivii care ii ironizau pe cite un colt de ziar ori in plenul vreunei adunari cu pretentii. Cu ocazia asta, mi-au rasarit in minte citeva intrebari de bun simt. Daca ii judecam pe ei cu superioritatea comunitatii noastre hetero, atunci femeile care aleg sa fie singure pentru a nu face compromisuri mai jos de conditia umana in iubire, de ce nu le-ar judeca pe cele care isi petrec viata de cosmar linga barbati ce le repugna, ce le agreseaza sau pe care nu i-au iubit niciodata? Fetele sarace de ce n-ar sparge rotile jeepurilor cu care defileaza suratele lor, improprietarite de cite un baiat de bani gata linga care s-au aciuat dupa abile vinatori prin cluburi si cafenele cu renume in materie de cuplaje financiar-avantajoase? Barbatii cu suflete chinuite de intrebari de ce nu le-ar trage un pumn in nas exemplarelor de acelasi sex care, rinjind, isi definesc barbatia prin numarul amantelor paralele si consecutive? Pentru ca, pina la urma, in toate astea e vorba de dragoste si, respectiv, de absoluta ei absenta. Adica fix de sentimentul pe care isi bazeaza unii dintre propovaduitorii de Biblie doctrina incriminatoare si primitiva la adresa comunitatii gay.

Sint sigura ca prea putini dintre cei care se simt indreptatiti sa judece au citit macar Cintarea Cintarilor. Sint inca si mai sigura ca un numar infim dintre cei care au facut-o au si inteles mesajul. Multora le este destul scutul cutumelor pentru a se ascunde de realitatea ce i-ar palmui daca ar privi-o macar o data in fata. Si aparati de asa-zisele legi ale firii nu au curajul sa recunoasca nici unul dintre pacatele capitale pe care le fac zilnic sub aparenta de parinti perfecti si soti devotati. In mintea lor adormita artificial de respectarea tabuurilor nu se isca niciodata furtuna adevarului pentru ca nu au curajul sa recunoasca realitatea trista a faptului ca in sufletul lor, dragostea biblica a murit. Cu totii incalca legea iubirii si tocmai de aceea nu au dreptul de a judeca barbatii autentic indragostiti de barbati si femeile autentic indragostite de femei. Nu stiu daca gay te nasti sau devii, daca asta e sau nu un pacat – oricum am renuntat de ceva vreme la acel dumnezeu care-si impune legea prin gura majoritatii, pentru unul in care cred tocmai fiindca nimeni niciodata nu l-a identificat nu i-a scris carti si nu i-a adus jertfe – dar stiu ca lumea sufera din lipsa de iubire si cred ca nici o forma de dragoste autentica n-ar trebui irosita.

“As putea sa pun un tablou de-al meu? Spre exemplu asta? Cand l-am facut m-am gindit ca ar putea reprezenta pe oricine are o imagine deformata despre realitate.”

Pictura apartine autoarei. 

Unii stiti dar cel mai probabil pe majoritatea nici nu va intereseaza, intr-o luna de zile are loc marsul gay (23 mai). Da, marsul gay la care am fost anul trecut, in 2008, si la care m-am simtit extraordinar. M-am simtit extraordinar de bine pentru ca in acel moment ma simteam un om cu adevarat liber (faceam ce voiam), dar si extraordinar de nedreptatit. Am fost injurat de mii de oameni pentru ca am luat parte la mars si totodata am fost si „catalogat” ca fiind „asa si pe dincolo” de alti oameni. Prejudecata va exista mereu probabil.

Mi s-a pus recent problema existentei marsului gay in Romania. E ok sa mergi la mars? De ce sa mergi? Dar oare e bine ca exista acest mars?

Daca ma intrebi pe mine… nu, cu siguranta nu e bine ca exista un mars gay… este pur si simplu foarte bine! Oamenii sunt diferiti si adesea crescuti cu prejudecati. Exista destui oameni cu o orientare sexuala „mai rar intalnita” care sunt speriati de societate. Gay-ul din mine tipa la mine si-mi zice ca eu trebuie sa-i ajut. Cum ii ajut? Ies in strada si le zic ca-s alaturi de ei!

De aia ma duc la marsul gay… Nu pentru ca sustin homosexualitatea sau bisexualitatea (mi-e indiferenta orientarea sexuala a vecinului meu sau a prietenului meu) ci pentru ca ALTII sunt CONTRA homosexualitate si bisexualitate. Ma duc la mars ca sa dizolv prejudecati. Ma duc si marsaluiesc in incercarea de a explica ca un homosexual este un om normal.

Probabil citind aceste randuri unii din voi ma considera cretin sau nu prea inteleg nimic. Problema e una simpla… du-te la un mars gay si vei fi atat de „respins” brusc de societate (adica de oamenii de pe margine) incat totul se va clarifica.

Eu ma duc sa lupt cu prostia si prejudecata marsaluind in brate cu un banner mare pe care scrie „Iubirea nu tine cont de prejudecata” pentru ca nu sunt indiferent. Tu ce faci?

Nu este o exagerare, nici un postmodernism ieftin, ci mai degraba este vorba despre o miza mai larga: cum ne gestionam relatia cu alteritatile culturale din jurul nostru?

Cum ne putem intelege cu cineva diferit? Ce frecvente comune putem gasi cu homosexualul de la etajul 2, cu musulmanul de la parter sau cu maorul de la mansarda?

Miza nu este doar simpla toleranta, cat mai degraba intelegerea universului Celuilalt si reusita actului de interactiune cu acesta.

Recunosc ca am cunoscut foarte putine persoane care si-au declarat homosexualitatea – le pot numara pe degetele unei maini, insa acest lucru nu m-a impiedicat sa observ o diferenta specifica pe care acestia o au fata de barbatii heterosexuali: barbatii homosexuali isi gestioneaza mai bine lumea emotiilor proprii.

Acest lucru nu este extraordinar in sine, insa devine important intr-un context cultural in care emotiile au devenit principalele purtatoare de informatie.

De exemplu, daca ne asumam internetul ca un context social in care decodificarea emotiilor Celorlalti devine purtatoare de avantaj competitiv, nu este greu de inteles de ce anume consider ca barbatii homosexuali sunt mai bine cuplati la spiritul timpului.

Este clar ca vremurile ne cer o mai mare capacitate de interpretare emotionala, la fel cum este evident ca barbatilor li se cere o mai mare finete de analiza emotionala, o mai mare subtilitate in intelegerea emotiilor si ma intreb daca homosexualii, metrosexualii, emo nu raspund la aceste cerinte culturale actuale mai bine decat noi ceilalti, barbatii normali.

Printre alte tribulatii, happening-uri si imponderabile aventuri, am avut parte atunci de doua hand-joburi razlete (hasthmaithun pentru sankritisti) si datatoare de epifanii. Din prima am invatat ca nu e bine ca atunci cand iei expresul de Delhi in bezna noptii sa lasi vreun strain binevoitor sa te acopere cu salul lui si sa-ti faca nefacute, deoarece dupa rasaritul soarelui vei descoperi invariabil ca este batraior, sleazy, pock-marked si posesor al unei pungi de fursecuri unsuroase pe care ti le ofera tandru-libidinos. Aceasta insa este povestea celei de-a doua.

So, yeah, some stuff happened, cu Sanjay (or was it Monu? Shah Rukh? Raj Kapoor?) la ceas de seara pe terasa cladirii din spatele templisorului de langa Dayal Lodge de pe Dayal Bagh ettetera. More stuff happened in camera burlaceasca a lui S. de aiurea. Dupa care a aflat toata mahalaua. Laptarul de la care imi cumparam dahi in borcanele de lut, paan wallah-ul care imi furniza pachetele dulci de betel, calcatorul de rufe, curatatorul de urechi, yoghin-ul cartierului, prietenii middle-class si anglofoni, everyeffingbody. Glumite, ocheade, chicoteli, ciupituri, palme peste fund. Doom was upon me. Que faire, que faire?

Au urmat cateva zile de pitulare monahala in camin, ieseam doar cand ma razbea foamea, infofolit intr-un sal negru (al meu de data asta), si ma tanguiam feciorelnic pe tejgheaua lui Raju Jee care-mi silabisea mustacind tot ce-l invatasem pana atunci in romana: „esti nebun”, „porc”, „magar” si „nu merge ventilatorul”.

And then I cut my balls off and eloped to a convent…Ei, totusi! Pur si simplu mi-a trecut si-am hotarat inseninat: „Mi se rupe!”. A trebuit fireste sa renunt cu o strangere trista de fese la toti pretenarii nesolidari si mi-am incropit un nou alai social, de data asta cu oameni care stiau ce (ok, cine) sunt si putin le pasa de gura acra a lumii. L-am intalnit pe bravul Vikaas, o cruce de barbat (ha!), protectorul meu platonic pana la sfarsit. We, of course, never talked about THAT, it was bloody India! Am mai cumparat hectolitri de dahi si am mestecat gramezi de paan, m-am dus la templu in fiecare marti ca sa-mi iau ritual tilak-ul (un zbenghi rosu in frunte, pentru eliadisti) si am ramas la fel de bizaro-popular, coz after all I was white and blue-eyed, and nothing ever trumps that.

N.B. 1.Yoghin-ul cartierului este o pura inventie, orice asemanare cu orice ascet atletic, sadhu, adorator de Shiva lingam sau DJ de cobre este pur intamplatoare.

2. Nici un indian nu a fost maltratat in trairea acestor intamplari.