Octavian este un profesionist, desigur, chiar in corpul mailului mi-a dat si lista de multumiri de postat pe gaypride.ro.

“Le multumesc organizatorilor, fanilor, Academiei, mamei mele pentru ca m-a invatat sa fiu eu insumi chiar si atunci cand nu e pe placul tuturor/nimanui, cartierului meu pentru ca m-a invatat sa ma apar, lui Larry Kramer pentru ca m-a invatat ce este inima normala, lui Chris Corner si inventatorului internetului. Multumirile speciale merg la Robert pentru ca e cel mai intelegator coechipier din lume si lui Dumnezeu pentru ca ma iubeste.
Lasand gluma la o parte, ma bucur ca va place continutul gaypride.ro, si promitem sa ne ocupam de site in continuare si astfel sa contribuim si noi la normalitatea gay in Romania.”

Eu nu stiu cui sa multumesc, cred ca ar trebui sa le multumesc tuturor celor care ne-au furnizat marturii pentru sectiunea cu acelasi nume, mai ales celor care au scris inante sa se lanseze site-ul (Oana, Noemi, Miruna, Karin, Mimo, Andrei si Maria), celor care ne-au furnizat idei de articole pentru blog, celor care l-au popularizat. Un multumesc merge si la Daniel Mihai si Pinocchio pentru mini campania Gaypride Q&A. Multumescul special merge la Octavian desigur, pentru ca impreuna cu el am facut toate astea, am fost la mars, am tinut de steag etc, etc.

Lasand la o parte restul castigatorilor,  foarte putini mi se par cu adevarat relevanti. De exemplu: “creatorul de moda al anului” nu a prezentat nicio colectie de vreo 6 sezoane incoace, “cel mai popular drag-queen” nu prea este drag-queen, despre “cel mai bun proiect LGBT 2009″  - “Drepturi aici, acolo si pretutindeni” al Asociatiei ACCEPT- am povestit aici, nu inteleg cum este Mondenii o emisiune cu “o tematica LGBT” (pentru ca nu este ) si de ce este obiectiva, la fel cum nu am inteles nici celelalte nominalizari la acesta categorie.

Am inteles de ce Tudor Kovacs  este “Omul anului”, am auzit ca Tabara Gay de la Predeal, organizata de PSI Romania a fost ok si probabil merita premiul pentru “Best LGBT Event” si, pentru acelasi motiv,  PSI România merita titlul de “Organizatia anului”. “Cel mai bun blog LGBT” nu este tocmai pe gustul meu, dar asta este problema mea plus ca lista de nominalizati era destul de lame, insa baietii (Florin si Ionutz) posteaza cu o frecventa de invidiat contrar feedback-ului saracacios pe care il primesc de la cititori, asa ca felicitari si lor.

Octavian si Robert aka administratorii gaypride.ro

Inregistrarea emisiunii este on line aici si aici (poti ascula on line sau poti downloada podcastul). Inainte de interventia noastra telefonica (aproximativ minutul 18:00) Daniela si Iohanna au stat de vorba cu Florentina Bocioc, de la Accept. 

Maine, 27 mai, de la ora 15.00 eu, adica Robert, o sa am o interventie live via telefon in emisiunea 121 LIVE. Tema emisiunii este “Miscarea gay”, moderator este Daniela Fugaru Kammrath.

Ne puteti asculta aici .

The world only spins forward. We will be citizens. The time has come.

A venit ziua cea mare. De data asta cuvintele mestesugite nu-i apartin lui Octavian, mie cu atat mai putin. Ele pur si simplu sunt. Cand am inceput gaypride.ro am putut sa ne gandim doar pana la acest punct – marsul. De aici inainte nu stim ce o sa se intample, nu stim despre ce o sa mai scriem, nu stim cu cine o sa mai vorbim. Cu siguranta nu vom mai vorbi cu cei care maine nu vor fi langa noi si nu ne vor zambi.

Cred ca daca te lupti cu ideea de a merge azi la mars, esti probabil in pana de inspiratie si ai intrat aici ca sa gasesti un motiv, ai mare ghinion. Nu avem motive de dat. Motivele noastre sunt in noi. Se lupta cu multe ganduri, cu dezamagirea generata de lucrurile pe care le-am auzit in ultimele zile, cu tendinta de a urma calea usoara. Ce nu trebuie sa uitam este ca aceasta cale pare usoara doar aparent, iar ca lucruri ca cele pe care le-am auzit in ultimele zile o sa mai tot auzim.

Asa ca ne vom vedea cu cei norocosi maine.

Locul de întâlnire pentru Marsul Diversitatii este organizat la capatul tramvaiului 32, Bulevardul Unirii colt cu Strada Regina Maria, prin fata bancii Intesa San Paolo Bank. Poze cu locul de intalnire aveti aici. Traseul marsului va fi acesta:

Nu uita:

- daca nu ajungi pana la inceperea marsului nu vei putea sa te alaturi ulterior

- sansele sa patesti ceva sunt minime (multumim celor 700 de jandarmi)

de Ioana Ulmeanu

Stii cum este acel gen de femeie care simte nevoia sa isi reclame proprietatea asupra prietenului/iubitului/sotului spunandu-i “al meu”? Enervanta, de cele mai multe ori cicalitoare si de obicei nesigura asupra relatiei solide pe care o tot afirma. Asa ca, din spirit de fronda, am sa ii spun prietenului meu gay – “al meu”.

L-am cunoscut pe al meu cu vreo opt ani in urma. Mi l-a prezentat o prietena lesbiana. De atunci, prietena lesbiana a trecut, dar el a ramas. Era primul barbat gay pe care il cunosteam. Nu mai stiu cum eram eu pe atunci, dar imi place sa cred ca nu imi umblau prin cap prea multe stereotipuri. Asa ca el a devenit in scurta vreme prietenul meu cel mai bun. Cu timpul, de la el, sau pentru ca apropierea de el imi dezvoltase simtul ala al saselea care iti spune ca pe langa tine se invarte o persoana cu o orientare sexuala diferita, am descoperit alti barbati gay si m-am imprietenit si cu ei. Dupa cativa ani, insa, lucrurile au devenit cam dubioase. Cam pe atunci mi-am dat seama ca am devenit fag hag. A fost atunci cand singurele locuri in care mai puteam intalni mai mult de zece cunostinte erau cluburile sau barurile gay si cand mi-am dat seama ca nu mai pot sa port o conversatie normala cu un barbat heterosexual fara sa ii spun “pisi”. In prima faza m-am ingrijorat. Ba chiar am dat vina pe al meu si i-am reprosat ca am ajuns asa din cauza lui. Dupa care am cantarit un pic lucrurile si am realizat ca plusurile erau mult mai multe decat minusurile, ca relatia noastra avea mai multa sare si mai mult piper decat orice alta relatie am cunoscut sau am avut si ca nu as mai fi eu daca nu as fi fag hag. Acum sunt de parere ca orice fata ar avea nevoie de un gay al ei, si cred ca, in cazul in care nu il gaseste, ar trebui sa il cumpere sau ceva. Si, ca sa stie de la inceput in ce se baga, voi face o lista pro si contra gay-ului personal, a.k.a. “al meu”.

Pro:

-         va sti intotdeauna ce e mai bine pentru tine, ceea ce e reconfortant, caci tu nu stii niciodata

-         are intotdeauna pareri pertinente despre culori de par, tunsori sau taieturi avantajoase ale hainelor

-         stie ca atunci cand esti trista ai, de fapt, nevoie de ciocolata sau de un buchet de flori, pe care el nu va ezita sa il cumpere si sa il poarte cu el pana sa ti-l aduca

-         nu va ezita niciodata sa iti imprumute haine, sa manance cu tine in miez de noapte, sa il injure pe fostul tau prieten sau sa revada, in functie de mood-ul tau, cate un episod sau sapte din Will& Grace

Contra:

-         datorita lui vei uita in scurta vreme ca nu e bine sa ii razi in fata sau sa ii spui pisi unui barbat care te intereseaza la modul acela rusinos

-         s-ar putea ca prietenul lui sa fie mai dragut decat al tau

-         s-ar putea sa devii foarte pasionata de Jimmy Sommerville, Pet Shop Boys sau Barbra, ignorand complet gusturile drumandbass ale iubitului tau

-         el va fi intotdeauna prima persoana pe care o vei suna in legatura cu…ei bine, orice, si s-ar putea ca restul lumii din jurul tau sa nu fie prea incantata.

Una peste alta, dupa aceasta analiza stiintifica amanuntita si exacta, sper ca iti este destul de clar ca ai nevoie de un gay. Si ca poti oricand sa fii o fag hag.

EDIT: Oana este prietena mea cea mai buna. Pot sa ii zic BFF, hag etc, etc insa oricum ii zic, ea inseamna acelasi lucru. La fel si ea mie, oricum mi-ar zice (si imi zice!) eu insemn pentru ea acelasi lucru. Acum nu stiu sigur daca exista un cuvant care sa denumeasca asta (disfunctional), dar stiu sigur ca nu avem nevoie de el.  Robert

The hag : ti-am trimis textul ala. Nu imi place deloc
the homo : f bine :)
The hag : da, e un rahat
the homo : este de vis!
the homo : e dragut, dar imi dau seama de ce nu esti incantata de el. Nu de gay ci de text.
the homo : dar iti multumesc pentru oda
the homo : however te la mai las sa te gandesti la o introducere si o incheiere pana maine si daca nu poti o facem impreuna
the homo : vezi, gayul tau este milostiv :)
The hag : thank you merciful gay
the homo : merciful homo, please.

Octavian

Cand spun homofobie, refuz sa ma gandesc automat la o miscare violenta si automat indreptata impotriva unei persoane anume. Din complexul de credinte si atitudini care ne formeaza, homofobia este poate unul din putinele exemple de respingere in necunostinta de cauza. Nu spun ca toate celelalte grupuri sociale sunt ferite de stereotipuri, dar tind sa cred ca despre persoanele gay se cunosc foarte putine lucruri pentru ca spunem si ne prezentam mult prea sumar.

A fi gay si out este doar una, dar poate cea mai importanta metoda de a combate homofobia. Nu spun ca sunt excluse atacurile de orice natura odata ce este cunoscuta orientarea ta sexuala. Spun, in schimb, ca sansele sa schimbi parerea cuiva cand esti out sunt infinit mai mari. Motivul este simplu, si cred ca este lesne de inteles. Nu, a fi out nu inseamna sa vorbesti numai despre sexualitatea ta. Inseamna sa nu trebuiasca sa minti sau sa te ascunzi. Si chiar daca sexualitatea in sine – nu numai homosexualitatea – ridica destule sprancene, persoanele care te cunosc ca fiind out au ocazia sa vada ca persoanele gay sunt oameni ca si oricare altii. Nu spun mai buni sau mai rai, dar oameni pe care te poti baza, oameni cu o capacitate profesionala, oameni care, in fine, din punct de vedere uman iti ofera aceleasi lucruri pe care ti-l ofera persoanele non-gay. Si poate este un pas marunt, dar este singurul pas marunt pe care un individ il poate face.

Robert

Nu imi place intrebarea asta,  mi se pare ca raspunsul este evident.

Exemplul personal este mereu important (cum sa nu fie!), in cazul asta cu atat mai mai mult, pentru ca fiecare dintre noi poate sa fie un exemplu pentru grupul sau de prieteni, colegi de serviciu, vecini si mai toata lumea cu care intra in contact. Evident exemplul personal trebuie precedat de coming out si asumare a apartenentei la o minoritate. Ca minoritatea este maghiara, rroma, LGBT, musulmana, evreiasca etc este alta poveste. Cert este ca individul poate genera o alta impresie despre o comunitate prin exemplul personal in grupul din care face parte. Pe langa ca este fair sa iti tratezi prietenii si familia cu sinceritate si respect, coming out-ul depaseste sfera unui gest egoist, personal si te transforma intr-un poster boy (sau girl) al minoritatii pentru cei care iti cunosc orientarea. Din acel moment, cu putin noroc, prietenii vor putea spune ” si Gigel e gay si e chiar misto”

Sa vedem ce au de povestit Daniel Mihai si Pinocchio :) Ta ta!

UPDATE:

Se pare ca la intrebare au mai raspuns  Wannabegay si in curand M. desi nu era o leapsa ne bucuram ca avem pareri noi si pertinente la subiect.

de Vlad Viski

Citeam recent “marturisirea” lui Dragos Bucurenci in Elle. Marturisea, desigur, ca e bisexual. Isi asuma, deci, un rol pe care el insusi il condamna. Rolul de activist gay. Spunea acesta ca o anume calitate (un rol innascut, desigur) nu te poate defini. A fi homosexual (sau bisexual, in cazul sau) nu este echivalentul lui a fi. Are sau nu
dreptate?!
Ne place sau nu, fraza de mai sus nu este adevarata. Sa luam cazul concret al unei cunostinte ale mele… Un respectabil domn dintr-un oras german, doctor in teologie, o persoana a carei principala preocupare este cititul. O persoana care publica incontinuu, autor de lucrari recunoscute la nivel international. Merge sa viziteze o
respectabila doamna in varsta, pentru a-i inmana o serie de documente si este tinut la usa. Nu este demn de a pasi in casa unei persoane ajunsa la o anumita varsta, care isi permite sa sanctioneze orice deviatie de ordin moral.
In lumea multi-morala in care traim si in care normele sunt impuse, nu create si modelate, nu existi decat ca homosexual/bisexual/lesbiana/transgender… Nu conteaza cum arati, nu conteaza ce mananci, nu conteaza cat valorezi in lumea culturala, conteaza ca dpdv sexual esti imoral sau si mai si, amoral! Valorile dupa care cetatenii polisului judeca sunt sexul si banii! Poti fi gay, deci negru, sau gay si bogat, deci misterios si extravagant… Inchizi ochii, incercand sa te trezesti, de fapt, din visul care nu e vis, caci e parte a subconstientului unei societati aflata in ultimele sale clipe de viata…
Fie pentru ca tanjesc dupa suflarea mamei lor (asemeni lui Oedip), fie ca au fantezii sexuale “deocheate”, oamenii (ce cuvant generic) se simt amenintati de schimbare si de revolutie sexuala… Nu poti incalca regulile dupa care functionam, caci ar insemna ca vei arde in flacarile Iadului, alaturi de nume mari, ca Dante sau Nietzsche. Nu-ti amintesti povestea Sodomei si Gomorei? Da, mi-o amintesc. Imi amintesc la fel de bine legendele despre un Dumnezeu razbunator si inselator sau despre povestea unui Mantuitor care seamana mult prea mult cu Zoroastru, acest legendar personaj care a trait cu mult timp inainte ca crestinismul sa fi ajuns etica generalista.
Se intelege, prin urmare, ca fiind gay inseamna sa fii ateu sau chiar ”necredincios”. Inseamna sa nu crezi in Dumnezeu, aceasta sperietoare de ciori care ne pedepseste, ne ucide in minte si in suflet, ne extermina si ne violeaza constant vietile. Gresit! A fi gay nu exclude in sine credinta. Credinta intr-o Divinitate pe care nu o descoperim noi, ci care ni se reveleaza…
Ce model homosexual  poti impune intr-o societate heteronormativa? Ce le spui, deci, copiilor care descopera acum ca folosesc pisoarul de la toaleta scolii doar pentru a vedea “echipamentul” baietilor mai mari? Ce le spui copiilor care se zbuciuma pentru a-si intelege sexualitatea si pentru a-si accepta “diferentele” de gen si de caz?! Ce le spui celor mai radicali care se sinucid pentru ca sunt terorizati de niste fiinte infecte care sunt la fel de speriate ca si parintii lor?! Le spui ca traim intr-o configuratie sociala care favorizeaza competitivitatea la orice nivel? Le spui ca traim intr-o societate capabila de reglare totala, mai putin de “disciplinare a homosexualilor”? Nu. Le spui ca dreptatea nu se face cu bata. Le spui ca trebuie sa-si exprime individualitatea, chiar daca asta inseamna sa fii efeminat, sa te imbraci extravagant, sa vorbesti pitigaiat, sa-ti rotesti ochii peste cap. Pentru ca stigmatizarea gay-ilor vine dintr-o instabilitate emotionala adanca a unor personaje care nu-si merita statutul social.
Tabuurile dupa care ne modelam trebuie, prin urmare, distruse. Trebuie sa ne auto-educam ca sexul este o chestiune cat se poate de frivola si banala, pe care trebuie sa o atacam constant. Vaginal, anal, oral, singular, sexul este o marfa. O marfa intersanjabila, un instrument de manipulare reciproca. Iar rolurile pe care ni le asumam in aceste jocuri sunt si ele la fel de banale!

Cum ar arata, deci, un potret extrem de general al wannabegay-ului carpatin? Sa lamurim, in primul rand, termenul de wannabegay. Este gay-ul care nu isi asuma rolul de homosexual pana la capat, prefera sa inchida usa dormitorului, sa traga draperiile si sa-si elibereze energiile sexuale. Atat. Nici un pas inainte, caci romanii vor accepta gay-ii doar daca vor renunta la paradele gay si daca isi vor trai intimitatea acolo unde isi are locul, anume intre cei patru pereti ai casei lor. Cu alte cuvinte, un wannabegay isi asuma rolul de gay cand vine vorba de sex, insa isi continua impostura de heterosexual cand paseste pe strada si infrunta orasul. Cu alte cuvinte, wannabegay-ul este un las, un incult, un imoral, o marioneta sociala. Prin acest comportament, gay-ul nostru este homofob, fie ca o recunoaste sau nu. A nu-ti face coming-out-ul sau a nega orice soi de outing exprima o  rusine de propria sexualitate, o negare totala a unei parti importante din tine. Nu esti om, prin urmare, esti o creatura pentru care minciuna este un mod de a fi.
De ce e gresit acest model? Pentru ca va perpetua aceasta specie de misei si de lichele incapabili de deschidere culturala si umana, in definitiv… Va perpetua heteronormativizarea societatii si va confirma normele iudeo-crestine dupa care traim. Cand spui ca homosexualitatea nu te defineste, heterosexualii castiga, ar spune O. Wilde. O personalitate care, inainte de H. Milk, a avut curajul sa se sacrifice pentru ceva in care credea. Insa geniile se nasc, desigur, o data la 100 de ani. Nu putem fi toti genii si nu putem cu totii sa avem puterea de sacrificiu pe care “liderii” si “modelele” unei promiscue societati gay au avut-o. Putem, cu toate acestea, sa fim genii minore ale unei lumi care tinde spre minorizare. A trecut vremea unor discursuri hitleriste sau marxiste care sa captiveze sufletele si mintile a sutor de mii de oameni! A trecut vremea in care hipnotizarea maselor era posibila. Astazi hipnotizam in plan personal, revolutionam lumea care ne inconjoara si care e formata din maximum 30 de persoane… Insa 30 plus 30 fac 60. Iar 60 inmultit cu 10 inseamna 600. Si daca vom considera o cifra minima de 180 de milioane de suflete LGBT, matematica nu pare imposibila!

Robert:

Cum zice acolo sub gaypride.ro, mandru nu esti doar o zi pe an, asa sunt si eu, iar acum cand sunt “obligat” sa raspund la intrebarile astea simt ca ma repet. E un sentiment destul de ciudat, avand in vedere ca am un soi de monolog pe care aproape il recit la fiecare date. Dar pentru ca nu am chiar atat de multe date-uri, sau am – nu stiu, poate totusi nu ma repet, sau poate nu toata lumea cu care ma dateuiesc eu citeste gaypride.ro, desi ar trebui.

Ziua marsului, care incheie teribila saptamana a Gayfestului, este pentru mine o avalansa de emotii si trairi. Unele inalte, altele mai putin. Cei care ma cunosc stiu ca nu imi place sa merg la mars. Il urasc! Este pentru mine…hmmm, nu stiu cum sa formulez exact, echivalentul spanacului sau a ciorbei de salata (ca sa dau niste exemple culinare) sau a unui concert Celine Dion (ca tot am zis spanac). Nu stiu daca am un mesaj pentru cei care se tem sa mearga la mars. Stiu insa ca mai toti cei care nu vin au o teama mare in a aparea acolo. Chiar daca cel mai des motivatia pentru absenta este “nu imi place”, “nu ma reprezinta”, in spatele acelor motive sta tot o frica.

Cele mai mari frici (ale mele) legate de mars sunt:

• sa nu ma intalnesc cu toti cei cu care m-am culcat si a. nu m-au mai sunat sau b. nu i-am mai sunat eu (avand in vedere ca majoritatea participantilor sunt heterosexuali  ma indoiesc ca se califica aceasta frica, asa ca mai bine o sterg de pe lista);
• sa nu gasesc cu ce sa ma imbrac;
• sa sun pe cineva in ziua aia care sa-mi zica ca el a facut destule pentru comunitatea gay (come on!)
• sa nu vad pe cineva dragut de partea cealalta a baricadei si sa vreau sa ma mut alaturi de celilati protestatari (avand in vedere consistenta cordonului de jandarmi ma tem ca nu pot sa vad contramanifestantii asa ca pot sa sterg si asta);
• sa nu vina Miruna ca anul trecut (nu il iert veci pe Bucurenci care a organizat plantarea de la Tasuleasa in aceeasi zi expres ca sa o impiedice sa vina, ba mai mult a incercat sa ma convinga si pe mine sa merg, dar i-am zis “my brothers and sisters need me”);
• sa nu avem unde sa mergem dupa la o bericica;
• sa nu avem destule stegulete.

Altele mai putin. Acum ce-i drept mi-e si mie frica sa nu mi-o fur si recunosc ca nu e cel mai inaltator sentiment sa iti dai seama cat de multa lume te uraste. Anyway e un soi de adrenaline rush care pe mine ma tine mult timp dupa, chiar daca se intampla sa fiu un pic plouat imediat la final.

Iar la partea cu frica acuma, sa fim seriosi de aia ar trebui sa mergem ca sa nu ne mai fie la fel de frica la anu sau ca sa nu ne mai fie frica tot restul anului. In liceu imi ziceau colegii ca daca ma tem de cineva ar trebui sa-mi inchipui persoana aia stand pe wc. Daca asta va ajuta nu va jenati. :)

Octavian:

In primul rand ca si mie mi-e frica. Dar nu de mine si in niciun caz de cei din jurul meu. Si ca prezenta celorlalti participanti este un scut (si nu ma refer acum la cine flancheaza pe cine) pentru ca fiecare participant este o garantie pentru o dorinta comuna. Sa fim vazuti asa cum suntem, vecinii, prietenii, profesorii, copiii etc. celor de pe margine. Mai mult, printre noi se afla, ca intotdeauna, persoane non-gay. V-ati intrebat vreodata daca spectatorii marsului va identifica sau ii identifica? In raspunsul la intrebarea asta ati scapat de o teama primara.

In al doilea rand ca limita intre mars si parada noi o stabilim, prin felul in care participam. Cand si daca, bineinteles, participam. Inainte sa ne punem problema daca marsul poate degenera, cred ca e ok daca participam si vedem cum este. Iar daca din motive diverse se creeaza impresia ca marsul nu este reprezentativ pentru un potential participant, ei bine, n-am vesti bune, nici nu va fi pana persoana respectiva nu va participa. Si nu ma refer numai la numarul participantilor, ci si la o forma de transfobie pe care am remarcat-o si cu care nu pot sa fiu de acord. Mi se pare injust sa ii judeci pe cei care au mai mult curaj decat tine.

Nu in ultimul rand, pentru ca multi isi pun problema sigurantei personale odata ce se expun participand la mars, le sugerez sa citeasca cu atentie sectiunea despre siguranta participantilor. 

Sa vedem cu ce raspunsuri au venit Feed the Gay Generation si pinkpong

Episodul in cauza mi-a deschis mintea si m-a obligat sa privesc cu alti ochi o comunitate pe care pina atunci nu o luasem in serios. Desi niciodata nu simtisem mila, dispret sau dezaprobare pentru gay, ma gindeam ca sint mai degraba niste experimentalisti extremi, niste forme fara fond ale unei societati blazate, plictisite sau razvratite. O comunitate care se hranea din huiduielile publice, ca orice fronda contra legilor impamintenite. Am inceput sa observ ca teribilismul de care ii suspectam nu era nici pe departe trasatura lor dominanta; cazusem in plasa judecatilor de valoare bazate pe nimic altceva decit comportamentul unor cazuri izolate si, prin urmare, nereprezentative. Oricum, cazusem in capcana judecatii – cea mai periculoasa si cea mai nedreapta forma de discriminare.

Atitudinea mea pasiva ma punea de fapt in rind cu agresivii care ii huiduiau pe strazi sau cu pasiv-agresivii care ii ironizau pe cite un colt de ziar ori in plenul vreunei adunari cu pretentii. Cu ocazia asta, mi-au rasarit in minte citeva intrebari de bun simt. Daca ii judecam pe ei cu superioritatea comunitatii noastre hetero, atunci femeile care aleg sa fie singure pentru a nu face compromisuri mai jos de conditia umana in iubire, de ce nu le-ar judeca pe cele care isi petrec viata de cosmar linga barbati ce le repugna, ce le agreseaza sau pe care nu i-au iubit niciodata? Fetele sarace de ce n-ar sparge rotile jeepurilor cu care defileaza suratele lor, improprietarite de cite un baiat de bani gata linga care s-au aciuat dupa abile vinatori prin cluburi si cafenele cu renume in materie de cuplaje financiar-avantajoase? Barbatii cu suflete chinuite de intrebari de ce nu le-ar trage un pumn in nas exemplarelor de acelasi sex care, rinjind, isi definesc barbatia prin numarul amantelor paralele si consecutive? Pentru ca, pina la urma, in toate astea e vorba de dragoste si, respectiv, de absoluta ei absenta. Adica fix de sentimentul pe care isi bazeaza unii dintre propovaduitorii de Biblie doctrina incriminatoare si primitiva la adresa comunitatii gay.

Sint sigura ca prea putini dintre cei care se simt indreptatiti sa judece au citit macar Cintarea Cintarilor. Sint inca si mai sigura ca un numar infim dintre cei care au facut-o au si inteles mesajul. Multora le este destul scutul cutumelor pentru a se ascunde de realitatea ce i-ar palmui daca ar privi-o macar o data in fata. Si aparati de asa-zisele legi ale firii nu au curajul sa recunoasca nici unul dintre pacatele capitale pe care le fac zilnic sub aparenta de parinti perfecti si soti devotati. In mintea lor adormita artificial de respectarea tabuurilor nu se isca niciodata furtuna adevarului pentru ca nu au curajul sa recunoasca realitatea trista a faptului ca in sufletul lor, dragostea biblica a murit. Cu totii incalca legea iubirii si tocmai de aceea nu au dreptul de a judeca barbatii autentic indragostiti de barbati si femeile autentic indragostite de femei. Nu stiu daca gay te nasti sau devii, daca asta e sau nu un pacat – oricum am renuntat de ceva vreme la acel dumnezeu care-si impune legea prin gura majoritatii, pentru unul in care cred tocmai fiindca nimeni niciodata nu l-a identificat nu i-a scris carti si nu i-a adus jertfe – dar stiu ca lumea sufera din lipsa de iubire si cred ca nici o forma de dragoste autentica n-ar trebui irosita.

“As putea sa pun un tablou de-al meu? Spre exemplu asta? Cand l-am facut m-am gindit ca ar putea reprezenta pe oricine are o imagine deformata despre realitate.”

Pictura apartine autoarei. 

Maturizarea, in general, fara a tine cont de orientare sexuala se bazeaza pe informatii venite din mediu. Inca de mic viitorul adult este bombardat de exemple despre cum ar putea sa fie, despre ce i s-ar putea intampla si cum ar trebui sa reactioneze. Parintii sunt desigur primul model, iar relatia dintre cei doi este primul exemplu de relatie pe care il cunoaste copilul – poate chiar RELATIA, la fel cum mama si tata sunt MAMA si TATAL – adica arhetipurile parentale ale individului. Peste exemplul de relatie oferit de parinti, pe masura ce creste, copilul va primi si altele. La inceput sunt cele din povesti (printi si printese), apoi urmeaza exemplul oferit de filme si seriale, iar aici lucrurile se complica iremediabil. Este greu sa cresti si sa realizezi la un moment dat ca lucrurile nu se intampla asa cum ai invatat  sau asa cum te-ai asteptat, este greu pentru oricine are un dram de simt al realitatii sa accepte ca lucrurile nu o sa aiba acelai parcurs ca in serialul sau filmul preferat.

Aici povestea se separa. Pentru cuplurile heterosexuale povestile cu care pot relationa sunt multiple, insa minoritatea LGBT sufera din cauza lipsei de exemple. Chair daca in anii ‘90 s-a inregistrat o crestere exponentiala a cuplurilor gay in filme si seriale, urmand ca apoi, in anii 2000 sa nu existe serial fara personaje gay. Ele au devenit la fel de obligatorii ca  personajele de culoare, personajele asiatice, problematica musulmana, discutiile de avort etc. Toate acesta nu pot suplini lipsa noastra de exemple despre cum ar trebui sa arate relatia noastra. Modelele de relatii gay reale din jurul tanarului care isi descopera sexualitatea nu vor putea constitui un exemplu sanatos intr-un spatiu in care, cultural, nu au existat astfel de pilde, unde relatiile homosexuale au fost ceva ce se consuma in secret, ascuns si soptit.

Concluzia este, evident, ca nu exista un fel bun de a iubi si relationa cu cineva si ca nimeni nu are habar daca ceea ce face este bine sau nu. Exemplul viitor putem fi chiar noi prin transmiterea informatiilor. Schimbul permanent de experiente si intamplari poate fi parte, pe viitor, din constiinta colectiva a unei comunitati gay care stie ce face, tocmai pentru ca noi am gresit pentru ei.

Printre alte tribulatii, happening-uri si imponderabile aventuri, am avut parte atunci de doua hand-joburi razlete (hasthmaithun pentru sankritisti) si datatoare de epifanii. Din prima am invatat ca nu e bine ca atunci cand iei expresul de Delhi in bezna noptii sa lasi vreun strain binevoitor sa te acopere cu salul lui si sa-ti faca nefacute, deoarece dupa rasaritul soarelui vei descoperi invariabil ca este batraior, sleazy, pock-marked si posesor al unei pungi de fursecuri unsuroase pe care ti le ofera tandru-libidinos. Aceasta insa este povestea celei de-a doua.

So, yeah, some stuff happened, cu Sanjay (or was it Monu? Shah Rukh? Raj Kapoor?) la ceas de seara pe terasa cladirii din spatele templisorului de langa Dayal Lodge de pe Dayal Bagh ettetera. More stuff happened in camera burlaceasca a lui S. de aiurea. Dupa care a aflat toata mahalaua. Laptarul de la care imi cumparam dahi in borcanele de lut, paan wallah-ul care imi furniza pachetele dulci de betel, calcatorul de rufe, curatatorul de urechi, yoghin-ul cartierului, prietenii middle-class si anglofoni, everyeffingbody. Glumite, ocheade, chicoteli, ciupituri, palme peste fund. Doom was upon me. Que faire, que faire?

Au urmat cateva zile de pitulare monahala in camin, ieseam doar cand ma razbea foamea, infofolit intr-un sal negru (al meu de data asta), si ma tanguiam feciorelnic pe tejgheaua lui Raju Jee care-mi silabisea mustacind tot ce-l invatasem pana atunci in romana: „esti nebun”, „porc”, „magar” si „nu merge ventilatorul”.

And then I cut my balls off and eloped to a convent…Ei, totusi! Pur si simplu mi-a trecut si-am hotarat inseninat: „Mi se rupe!”. A trebuit fireste sa renunt cu o strangere trista de fese la toti pretenarii nesolidari si mi-am incropit un nou alai social, de data asta cu oameni care stiau ce (ok, cine) sunt si putin le pasa de gura acra a lumii. L-am intalnit pe bravul Vikaas, o cruce de barbat (ha!), protectorul meu platonic pana la sfarsit. We, of course, never talked about THAT, it was bloody India! Am mai cumparat hectolitri de dahi si am mestecat gramezi de paan, m-am dus la templu in fiecare marti ca sa-mi iau ritual tilak-ul (un zbenghi rosu in frunte, pentru eliadisti) si am ramas la fel de bizaro-popular, coz after all I was white and blue-eyed, and nothing ever trumps that.

N.B. 1.Yoghin-ul cartierului este o pura inventie, orice asemanare cu orice ascet atletic, sadhu, adorator de Shiva lingam sau DJ de cobre este pur intamplatoare.

2. Nici un indian nu a fost maltratat in trairea acestor intamplari.