As vrea sa pot sa scriu ceva funny sau inteligent despre evenimentul la care am fost invitat, dar sunt challenged puternic sa o fac. M-am bucurat sa-i revad pe Cristina, Oana si Robert si sa fac cunostinta cu Wannabegay, Irina si Lorena. In rest, mi se pare socant cum un ego-trip avocatesc {eu stiu ergo voi nu stiti combinat cu schimbam subiectul pana uita si cine a intervenit ce intrebare a pus} si o premisa falsa {jurnalistii si bloggerii trebuie sa faca munca de watchdog a organismelor radar ale drepturilor omului in general} pot sa-ti ocupe doua ore din viata. Credeam ca ma cunosc mai bine si ca bunavointa mea este combinata cu un infailibil time management, dar se pare ca nu.

Desi premisele ar fi putut fi unele reale, palpabile si interesante, nu am plecat de acolo cu nicio informatie noua, ci doar cu o serie de intrebari deschise. Acestea ar fi, in sensul precar al moderatorilor:

- Sunt bloggerii si jurnalistii doua entitati diferite si cu tratament juridic diferit?

- Trebuie jurnalistii si bloggerii (fie ei cum or fi) sa fie watchdogs?

- Politicile de publicare si interactiune (terms of agreements, disclaimers etc.) sunt imputabile editorului sau celui care profereaza comentarii negative?

- In satul nostru global conteaza sa localizam platforme si servere?

- Discursul discriminatoriu si calomnia sunt reglementate diferit in cazul blogurilor?

- Libertatea de exprimare sufera limitari. Care?

Exceptand lipsa de empatie si pregatire a moderatorului, faptul ca nu a putut oferi un raspuns pertinent la intrebarea ‘ce bloguri cititi si ce cazuri de discriminare ati intalnit in bloguri?’ mi s-a parut oarecum esential.  Singura apropiere de subiectul online media a fost faptul ca in Civil si Penal expresia ‘prin orice mijloace’ este interpretabila si ca acel cablu cunoscut si sub numele de conexiune la internet care-ti iese din casa si depaseste astfel spatiu privat. Evenimnetul putea fi foarte frumos, lista de invitati putea fi clar alta, discutia se putea centra pe subiecte concrete de sifonari de imagine pe internet, dar n-a fost cazul. Undeva in naivitatea mea speram sa se vorbeasca macar la nivel de exemplu despre imaginea Accept pe bloguri (dar sunt convins ca nu exista o monitorizare in privinta asta) sau despre discriminarile lgbt-lgbt (care mi se par un pic periculoase in conditiile in care toata lumea e numai un zambet si promite un lobby 2.0 pentru ceea ce este). Dar n-a vorbit nimeni nici de lesbofobi si nici de transfobi, si nici despre hyphenated minorities. Intr-un fel deloc burghez speram sa se vorbeasca si de gay rroma si despre travestiti. Si despre multe alte lucruri. N-a avut cine, si numeric n-a avut nici cui. Probabil ca notiunea de eveniment cu usile inchise (in aer liber, dar cu usile inchise) la care n-am vazut 3bloggei gay din cei 50+ pe care ii am in reader nu era cadrul.

Managementul de eveniment, mai ales cand e vorba de debate, inseamna sa-ti cunosti arsenalul dinainte. Nici moderatorul, nici strategia, nici audienta n-au fost ce trebuia. Si fara sa-si dispute vreo vina, toata lumea s-a simtit mai putin decat confortabil.

++ Robert ++

Octavian a spus foarte bine ce a spus. Tot ce mai pot eu sa zic acum este ca daca la o dezbatere la care esti invitat, ti se intampla ca dupa o ora sa nu intelegi despre ce este vorba e vina celor care te-au invitat. Poate nu era locul tau acolo, poate esti retardat. La dezbaterea asta la care am fost invitat si eu, nu numai ca nu intelegeam de ce m-au chemat, despre ce este vorba, de ce cineva are un ton nepotrivit, de ce am auzit in nenumarate randuri “nu ati inteles!”, dar m-am simtit atacat de o domisoara avocata care citea dintr-o carte. Eu sunt convins ca ea este o profesionista, ca e un avocat stralucit si sunt singur ca nu este vina ei pentru haosul de ieri. Eu tind sa dau vina pe cine ma cheama, deci dau vina pe Accept pentru ca ei m-au invitat, in ce calitate imi este neclar, ca sa o ascult pe tanara avocata cititnd si vorbind despre niste lucruri care nu ma interesau.

Acum sa fiu serios, fara sa fiu rau, mi-am pierdut timpul si mi-am mancat nervii ca sa-mi zica cineva ca nu inteleg. Pai nu inteleg, dar in loc sa stau si sa tac (cum face pe aici lumea cand nu intelege) eu intreb ca sa nu plec acasa confuz.

Domnisoara avocat nu este o cititoare de bloguri, mai mult timp ne-am pierdut noi explicand ce inseamna un blog, iar cand a fost intrebata ce bloguri citeste  ne-a raspuns ca “nu vede de ce este asta important acum”.

Evident ca au aparut subiecte interesante in timpul discutiilor fara sens (adica la subiectul lor) ele au fost abil evitate fie de cei de la Accept, pe motiv ca nu au fost la subiect, fie de cei de la celelate ong-uri prezente si partenere (daca s-ar fi prezentat cineva poate as putea sa zic si cine de unde era … la acest moment nu pot sa zic decat fata in roz de la Centrul pentru Resurse Juridice – de care mi-a placut).

In concluzie data viitoare cand simt nevoia de a fi pus la punct o sa o sun pe matusa mea, Grete! Ea mereu imi spune ca nu fac bine nimic, ca nu inteleg,  ca nimic nu e bine oricum si ca atunci cand cineva vrea sa faca ceva bine, in general ea, nu prea are cum.

A trecut mult timp de cand ne-am inceput vacanta si in curand reluam munca la site, vom avea o serie de surprize si lucruri noi pe site care, speram, vor fi in spiritul cititorilor nostri.

Despre cum a fost lunga noastra vacanta de vara (a inceput in ziua marsului pe 23-mai si nu s-a terminat nici acum) Robert si cu mine vom scrie probabil un post in curand. Daca nu o vom face, ne bazam pe imaginatia voastra :-D

Motivul acestui post este unul simplu. La invitatia asociatiei Accept si Coalitiei Antidiscriminare, Robert si Octavian vor participa maine la intalnirea intitulata ‘Libertatea de exprimare versus dreptul la viata privata in spatiul virtual’. Numele suna promitator, sunt convins ca fiecare dintre noi si-a facut o parere despre ce se va discuta la intalnire, si poate unii dintre noi avem si dreptate. Dar mergem acolo cu deschiderea pe care o presupune dialogul cu jurnalisti si bloggeri, gay si non-gay, asta e mai putin important, sa vedem ce are de spus guest-star-ul avocat despre ce avem si n-avem voie sa scriem (ca pana la urma despre asta e vorba).

Pentru ca e un eveniment comunitar si unul care ar putea fi chiar fain (acum va putem spune ca planuiam si noi o intalnire a bloggerilor gay pentru octombrie, deci trebuie sa fie chiar cool, nu, daca ne-am gandit si noi), maine avem liveblogging pe gaypride.ro de la eveniment ;-) si de asemenea news pe twitter (@gayprideRO).

Ieri gaypride.ro, adica Robert si cu mine am fost la mars. Mie mi-a placut maxim, cu toate ca n-am apucat sa ma bucur de mars foarte tare, pentru ca jumate din timp am strunit un banner urias (cu ajutorul lui monsoux.com si botesteanu.nu) si restul timpului am incercat sa fac updates pe twitter, pentru ca ne-am gandit ca si persoanele care din diverse motive nu au ajuns la mars sa aiba ocazia sa vada ce se intampla.

Concluziile nu sunt multe, dar sunt toate pozitive. Mai intai, am vazut foarte putina lume incruntata, muzica a avut si ea un rol, lumea a dansat si in mare s-a simtit ca la o parada. Mi-am amintit de o discutie de acum doua luni despre ou si gaina, pardon, despre mars si parada, si in lumina revendicarilor pe care comunitatea le are, eram gata sa spun ca vorbim de un mars si nu de o parada. Dar a fost parada in toata regula, cu muzica, dans, steaguri, bannere, fluiere, baloane de sapun… Este bine, zic eu, ca am lasat intr-un plan secundar revendicarile si am incercat sa aratam pur si simplu ca existam. Da, o serie de revendicari se puteau citi printre randuri in discursuri, dar cred ca si cei care au tinut discursurile si-au dat seama ca persoanele adunate acolo au mai mare nevoie sa constientizeze ca fac parte dintr-o comunitate si ca nu trebuie sa le fie frica.

Mi-a mai placut si ca au fost mult mai multe femei ca anul trecut, intotdeauna m-am gandit ca este pacat ca barbatii gay fura ecranul cand vine vorba de parada, au fost multe femei, si asta nu poate decat sa ma bucure.

Am raspuns la doua chestionare, imi cer scuze ca n-am retinut numele revistelor pentru care am raspuns, dar pot sa va spun ca erau intrebari de bun simt si dovedeau ca intervievatorii sunt deschisi la minte si ca se bucura sa fie acolo (pe o domnisoara jurnalista am si intrebat-o la final daca s-a simtit bine si mi-a confirmat si multumit).

Am revazut multe persoane dragi, atat din comunitate cat si prieteni, m-am bucurat sa vad ca au venit si persoane fata de care aveam prejudecati si ma gandeam ca nu vor veni, dar imi pare bine ca efortul pe care l-au facut ca pas identitar le-a fost rasplatit cu un mars foarte fain. Despre suporteri, intotdeauna m-am bucurat ca sunt multi, iar acum am vazut atata lume incat m-am simtit mandru ca am prieteni care vin la mars.

Marsul mi s-a parut foarte scurt, dar a fost foarte simpatic. Primul tweet pe care l-am facut a fost ’suntem poate 200 de persoane, dar suntem toti foarte draguti’ si nu mi s-a schimbat parerea nici dupa mars. In rest, mi s-a parut ca au schimbat strategia de securitate si de asemenea si defluirea marsului a decurs altfel decat in anii trecuti, am trecut prin doua filtre foarte bine puse la punct, si drumul pana in centru a fost fara niciun incident.

Am incheiat transmisia. Robert si cu mine intram in vacanta doua saptamani, dar intre timp puteti sa ne urmariti pe Facebook si Twitter. Sa ne revedem cu bine!

Robert

A fost foarte tare! Scriu duminica pentru ca ieri, sambata ziua marsului, ne-am simtit atat de bine incat ne-am dus la Motoare si ne-am cinstit ca in vremurile bune cu bere la draft.

Am plecat spre mars un pic plouat, din cauza ca o prietena imi umbrise bucuria cu niste motive stupide pentru neparticiparea ei la mars – in final a venit! ceea ce a fost ok. In rest marsul a fost ca niciodata. Eu mi-am descoperit talente de purtator de drapel (ii multumesc lui TK), am dansat, am facut poze, am vazut un baiat dragut si am fost alaturi de prieteni dragi care s-au distrat si ei. M-am bucurat la final ca i-am vazut veseli si patrunsi de aceleasi sentimente inaltatoare ca si mine.

Spre deosebire de anii trecuti abia astept marsul de anul viitor!

Tot pe aceasta cale respect si prietenie vesnica pentru my homies: Oana, Suzi, Costel, Andrei, Octavian, Mirela, Noemi, Dani, Cristina, Tudor, Cristi si baiatul cu geanta hippie impletita.

Un alt motiv pentru care postul asta arata altfel este ca sambata seara am fumat o tigara cu o domnisoara care mi-a spus cat se poate de transant ca initativele civice si de constientizare de pe internet au marele dezavantaj ca desi ne-am obisnuit noi cu ideea, internetul nu este totul. Ca exista o Romanie care nu e dialup, ce sa-i mai cerem wireless, si ca Romania respectiva e mare si manoasa. Si homofoba, as fi adaugat, daca azi nu mergeam cu tramvaiul (ala cu transpiratie cu aroma de salam) si nu-mi purtam cu mandrie tricoul cu curcubeu. Nu curcubeu de-ala cu ponei, norisori, si eventual o papusa Barbie, ci curcubeu de-alalalt. Si daca nu se apropia de mine un domn, cu copil in brate si nu ma intreba: ‘Nu va suparati, sunteti gay?’ I-am raspuns ca da, pentru ca desi mi-e frica, in momentul respectiv singurul lucru pe care ar fi putut sa il faca era sa dea cu copilul in mine, ceea ce nu cred ca face un barbat crestin si tata de familie. A zambit, s-a uitat la mine cam asa cum m-am uitat eu in magazin la masina de spalat pe care n-am cumparat-o, si nu stiu de ce a simtit nevoia chiar sa-mi faca loc sa cobor inaintea lui. Probabil nu vazuse si spate de barbat gay si trebuia sa faca o observatie plenara.

In fine. Introducerea asta e mai lunga decat postul si nu-mi pare rau. Pentru ca spune lucruri pe care le gandeam de mult si nu stiam cum sa le pun in cuvinte. Intentia mea a fost sa scriu despre ce inseamna sa fii out si (nu) isteric. Asa ca revin.

Un gay din dulap va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric. Isteric daca ii spune ca e important sa mearga la marsul gay de sambata 23 mai orele 16.15 in Piata Regina Maria din Bucuresti, Romania, isteric si daca ii spune ca a fi out este un beneficiu social, si nu un oprobriu. Isteria gayului out se va manifesta, spun unii gay din dulap, prin abordarea unui stil vestimentar prea liber sau prea frivol si prin accesorizari dubioase. Gayul out, printre altele, isi pupa prietenii de acelasi sex pe strada si nu se joaca de-a schimba-genul-in-propozitie cand vorbeste despre partenerul de viata cu persoane cunoscute si necunoscute.

Un homofob va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric. De fapt mint, e un remix care te zgarie pe ureche care are legatura cu lepadatul de Dumnezeu, pacatele parintilor, diverse tipuri de denaturari, un tablou patologic intreg, si uneori ceva genetic sau minim evolutionist. Un homofob va spune asta despre un gay out pana in momentul in care il va cunoaste si va interactiona cu el suficient (nu pe baza de pumni) incat sa isi dea seama unde scartaie genul asta de gandire.

Un contribuabil heterosexual si cumsecade va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric daca este genul de om care sta la etajul 8, dar ii interzice copilului sa urce cu liftul, care are un fix cu ora 8 seara cand familia trebuie sa fie reunita intr-un tablou idilic si demn de o etamina. La fel cum isi apara sotia de baltoace pe strada si copilul de golani, isi va apara integritatea celulei sociale de homosexuali. Aia out sunt cei mai indarjiti, unii dintre ei apar si la televizor in prime time, altii s-au infiltrat in serialele lor preferate. Naspa moment.

Un politician (noi nu avem politicieni gay, deci e de la sine inteles ca vorbesc de un politician heterosexual) va spune intotdeauna despre un gay out ca este isteric in momentul in care ii incurca agenda. Sa fim intelegatori. Cand faci rocade de zecimale de procente cat e ziua de lunga (asta am bagat-o pentru efect dramatic, toata lumea stie cat dureaza ziua de munca si anul laboral al unui politician) si le dai un fundament legal in bataia vantului politic, nu te incurci cu 5% din contribuabili, darmite cu 0,01% dintre ei care mai au si gura mare. Ia te uita la ei, vor drepturi, vor pirostii si copii. O sa le zic ca Romania nu e pregatita.

In toate cazurile gayul out este automat isteric. Acum sa va explic de ce este isteric. Pai, in primul rand submineaza un strat bine organizat de poponari din dulap. Si-au facut un culcus comod dupa o usa a sifonierului si asteapta acolo sa le deschida cineva usa si sa le puna niste drepturi in brate. Viata lor poate fi atat de usor reconfigurata si in absenta acestor drepturi, deci de ce sa ne stresam. In al doilea rand, nu lasa dreptul la frustrari pre-, post- si chiar maritale homofobului de rand. Exista si un homofob exceptional, dar despre el vorbim altadata. Si ce e mai rau, se asmute ca un caine turbat in special impotriva copiilor domnului heterosexual de la etajul 8. Le destainuie ce face in pat, le da si sfaturi uneori mimand pozitiile discutate, si deseori la plecare le lasa pliante, lubrifianti si prezervative. Hai sa fim seriosi. Cat despre politician nu cred ca mai e nevoie sa povestesc ca n-a contat niciodata cetateanul in Second Life-ul asta numit viata politica.

Daca observati niste stereotipuri in paragraful anterior, este din cauza ca ele chiar sunt acolo. Daca vedeti si mai sus niste stereotipuri, este cazul sa lasati eticheta cu isteria si sa vedeti ca exista si persoane gay care sunt out si fac o treaba buna. Doar nu-i mai deturnati.

Am scris ‘heterosexual convins’ si brusc am avut sentimentul ca am comis o nedreptate. Pacatul n-ar consta in faptul ca nu sunt gata sa accept ca orientarea mea sexuala este la fel de fluida si slaba in fata tentatiilor de orice fel ca si a oricarei alte persoane. Nu. Ar consta in schimb in coalitia instanta cu toti oamenii care din convingerea heterosexualitatii lor nu mai lasa pe nimeni sa respire langa ei. La propriu si la figurat.

Devenirea mea ca barbat convins de ceea ce ii place nu este diferita de a unui barbat gay. Ne-am indreptat spre lucruri diferite pe aceeasi cale. A curiozitatii, a admiratiei, atractiei, uneori am luat sexul drept dragoste sau dragostea drept sex. Sunt pasi scuzabili pe calea maturizarii, desi nu exista stachete fixe in proba asta, dar nu da bine, daca ma intrebati pe mine, sa ai neclaritatea de viziune intima de la 19 ani la 50. Maturizarea asta inseamna si ca iti inveti mediul. Si limitele de relatie cu mediul. Nu te culci cu prietenii cei mai buni, sau daca o faci, esti dispus fie sa ii pierzi, fie sa ii castigi si in alt fel. Nu furi iubitul/a prietenilor, nu faci sex neprotejat cu persoane obscure si cate si mai cate. Regulile se invata jucandu-te.

O regula pe care am invatat-o jucandu-ma a fost ca fratii mei gay (nu frati de mama! Mama, lasa mana jos de pe telefon!) sunt prietenii si nu dusmanii mei. Nu pot sa aproximez atractia lor pentru barbati, nu gasesc nimic in trupul sau mintea barbatului care sa ma faca sa vibrez intr-un fel care sa ma faca sa ii inteleg. Dar nu mi-au vorbit niciodata de lucruri pe care eu sa nu le fi simtit pentru o femeie si astfel nu cred ca vorbim despre lucruri care sa fie altfel decat umane. De unde trag concluzia pe care nu am simtit niciodata nevoia sa o trag: suntem la fel pana si in felul in care ne dorim ceea ce ne dorim.

Istoria ne spune ca alti heterosexuali convinsi ca si mine considera ca persoanele gay nu merita aceleasi drepturi. Judecati-ma si contraziceti-ma: realitatea este ca in prezent chiar, nu se bucura de aceleasi drepturi. Si motivele pe care eu le cunosc sunt doua: unul este comunitatea gay in sine, care a avut nevoie de mult timp sa devina comunitate, pentru ca nu aveau de ce sa se adune persoanele gay (asa cum si nici persoanele hetero nu au de ce sa se adune), iar cand au vrut sa se adune, s-au gasit destui care sa le puna diverse bete in diverse roate. Al doilea motiv este ca heterosexualul convins se gaseste in confortul suprematiei propriei sexualitati: uita ca persoanele gay provin tot din mama si tata biologici, adica din randurile noastre. Persoanele gay au fost copiii izgoniti ai heterosexualilor convinsi si poate e momentul sa incetam instrainarile astea.

Cine citeste randurile de mai sus trebuie ca simte un vag influx de jena. Si poate ca este bine ca il simte. Dati-mi motivul pentru care fratii mei gay nu trebuie sa fie fratii mei. Dati-mi un motiv pentru care eu sunt mai putin heterosexual pentru ca ii accept la masa mea, in casa mea, la nunta mea, chiar si in patul meu cand sunt dati afara de acasa. Nu s-a intamplat decat o data, dar iau asta ca garantia ca mi-am depasit limitele sociale. Limite care imi spun ca nu, nu este ok sa fii gay si nici in compania persoanelor gay.

Daca ma intreaba cineva de ce exista o proportie de persoane gay intre prietenii mei, raspunsul poate parea violent, sau dimpotriva imatur si nediplomatic. Pentru ca sunt om! Iar daca peste raspunsul asta mai e nevoie de altul, iata-l: Pentru ca nimeni nu are prieteni destui, si criteriile de prietenie nu includ si orientarea sexuala.

Robert

Cred ca problema drepturilor noastre in general, ca cetateni romani este una neclara, la nivel comunitar este ceva de nedescris. Intre un gay autohton obisnuit, iar prin obisnuit vreau sa spun in the closet, si drepturile lui sta o orientare sexuala nedeclarata. Complicat. Cand esti gay acasa la tine ai fix dreptul sa taci din gura, sa te incui in camera ta si sa ti-o tragi muteste, sub plapuma, cu lumina stinsa, cu “colegul” tau de apartament sau cu “amicul” care te ajuta cu “lectiile”. Pe drept cuvant acum, ce drepturi ai putea sa ceri si cum, daca nimeni nu te stie si nu te vede? Dreptul de a fi lasat in pace? – pe asta il are toata lumea.
Mai este o poveste care ma scoate din minti. Ea este despre ceea ce un individ gay isi doreste pentru el. De exemplu aveam o discutie foarte aprinsa cu un tip care spunea “de ce sa vrem sa ne casatorim?! eu nu vreau, eu nu cred in asta”. Tz tz tz…foarte urat. Pai baiete, daca nu vrei nu o faci, daca nu vrei un copil nu il adopti/platesti pe cineva sa-l faca. Dar cum poti sa refuzi din start posibilitatea ca poate intr-o zi o sa vrei si atunci ce o sa faci? Mai mult, cum poti sa negi acest drept cuiva care isi doreste asta. Oamenii mici si tristi se gandesc numai la ei ca si cand ar fi un sistem de referinta, de acolo din dulapul lor. Ce nu stiu ei este ca ar trebui sa poti sa faci orice iti doresti, chiar daca nu azi, maine. Chiar daca niciodata nu o sa vrei sa te insori ar trebui sa stii ca daca vrei ai putea si ca doar tu ai alege ce iti convine, cand iti convine. Pentru ca a spune ca nu vrei sa te casatoresti cu cineva intr-o tara in care oricum nu ai voie e ca si cand spui ca nu ti-e foame cand nu ai ce manca. A spune ce vrei sa faci depinde e a avea voie sa faci lucrul respectiv.

Zilele trecute m-a sunat o prietena care ma intreba daca cuplurile gay au voie sa adopte in Romania. I-am zis ca nu, iar ea a zis “in ce tara traim?!”. I-am replicat cu “stai draga linistita ca nu avem voie sa nimic, ce e mai trist este ca nici nu cerem, pentru ca din start am presupus ca nu vrem.”

Noi alegem cu fiecare an sa nu putem, sa nu ne intereseze, sa nu ne pese, sa fim ascunsi si sa facem ce ne cere majoritatea, care ne-a transmis fara incetare “sa faca la ei acasa dar sa nu ii vad eu.” Asa ca hai pe la mine, o sa te bag in casa cand nu e nimeni pe hol, o sa trag storurile si o sa-ti pun mana la gura cand ejaculezi ca sa nu ne auda nimeni… si o fac pentru ca imi pasa de tine si te iubesc. Te iubesc asa de mult incat nici nu vreau sa stie cineva ca existi, asa de mult inca nu as vrea sa plecam undeva impreuna. Crezi ca daca ne vede cineva pe strada isi da seama? Nu as vrea sa se prinda careva de cat de mult tin la tine. Pentru nimic in lume.

Octavian

Discursurile despre drepturile pe care nu le detinem fac drepturile pe care le detinem straine si intr-un mod dubios necunoscute. Campaniile de sensibilizare initiate de organismele care apara drepturile gay sau revendica uniformizarea acestora nu au ignorat, totusi, ecuatia drepturi gay=drepturi umane, si asta pentru ca au sesizat ca ceea ce discursiv este vehiculat prea frecvent creeaza falsa impresie ca drepturile gay sunt drepturi speciale.

Relatiile consensuale intre adulti, respectarea spatiului privat si legile-antidiscriminare sunt cateva din aspectele care se refera la drepturi ale persoanelor LGBT. Parteneriatele si casatoriile, precum si adoptia, raman un deziderat si nu reprezinta drepturi ale persoanelor LGBT. Fara a considera in mod ilicit ca persoanelor gay nu se bucura de drepturi, faptul ca pe agenda unor drepturi egale gay si hetero au mai ramas cateva subiecte de clarificat face prezenta discutiilor, proiectelor de lege si chiar si a marsului gay necesara.

Jocul intre sentimente referitoare la pozitia personala despre drepturile gay si drepturile acordate prin lege inclusiv persoanelor gay (chiar si atunci cand orientarea sexuala nu este un criteriu) este totusi cel care revendica un numar considerabil de cazuri in care tindem sa ne bazam pe ceea ce ni se imputa fatis sau mai ascuns si nu pe drepturile pe care le detinem. In acest caz, ca si in ceea ce priveste drepturile cetatenesti de baza, cel mai bine este sa fii informat. Atat pe site-ul asociatiei Accept, cat si pe cel antidiscriminare.ro veti gasi linii directoare pentru drepturile pe care, desi le detinem, le cunoastem mai putin.

Amoroase? Cred ca aici intervine prima intrebare. Cand i-am rugat sa adauge un epitet dupa ‘relatii’ 15 barbati s-au grabit sa adauge ’sexuale’. Trecand peste automatismul de limbaj, imi explica un respondent, ‘relatii sexuale … pai pentru ca asta iti vine in minte in primul rand. Noi nu avem nici menstruatie si nici lauzie, putem face sex practic oricand. Mai ramane sa adaugam la asta si niste sentimente si relatiile sunt si de alta natura’. De ce natura? ‘Amoroase’, ‘de lunga durata’, ‘de prietenie’ si ‘ocazionale’, completeaza ceilalti.

Intrebati daca sexul conduce la iubire sau iubirea la sex, parerile sunt impartite aproape egal. ‘Nu pot sa zic ca nu fac sex asteptand sa fie motivat ce facem in pat de dragoste, dar pot sa zic ca dragoste fara sex nu se poate’. Asadar ipoteza unei relatii nesexuale cam iese din poza. Altcineva imi marturiseste ca ’sexul suficient repetat cu aceeasi persoana e in sine o forma de dragoste’. E bine ca mai exista persoane care cred asta, ce sa zic. Introduc si intrebarea urmatoare, oarecum (auto-)ironic, ‘pai si atunci stii ca iubesti pe cineva inainte sa faci sex sau dupa?’ Raspunsurile amuzante nu intarzie sa apara, ‘dupa sex toata lumea iubeste pe toata lumea’ si ‘daca cineva intreaba daca il iubesc inainte sa facem sex, raspund ‘da!’, desi cam toata lumea cunoaste regulile’.

Care reguli? Exista reguli cand vorbim de sex si iubire? Se pare ca toata lumea are ideile foarte clare despre asta (practica ne omoara, adaug eu carcotind). Nu faci sex cu oricine, dar sigur faci oricand (aici toata lumea a fost de acord). Si faci sex si cand esti intr-o relatie si cand nu, cu amendamentul ca in al doilea caz ‘este normal, daca nu ai niciun angajament poti sa faci sex cu oricine vrei’ (in diverse formulari, am auzit chestia asta de 10 ori). Si cand esti intr-o relatie? 5 persoane n-au nimic impotriva relatiilor deschise, raspunsurile variind intre ‘atata vreme cat se intoarce acasa la mine’ si ‘daca imi spune cu cine se culca si vorbim despre asta inainte si dupa’. Alte 8 persoane considera ca relatiile deschise nu sunt relatii, dar doar o persoana spune ‘minciuna ambalata frumos’ cand da definitia relatiilor deschise. Cat despre sexul care are loc in cadrul unei relatii, majoritatea respondentilor sunt optimisti: ‘cu prietenul meu imi vine sa incerc ce vad in filme, cu primul venit n-as incerca’. De ce? Raspunsul vine de la alt respondent: ‘Ai zice ca in fata unui pasager sexual din viata ta n-ai pretentii si nici inhibitii, dar tot cu un partener de durata te simti mai implinit sexual’.

Sunt respondentii mei intr-o relatie in momentul de fata? Si daca da, de cat timp? 4 dintre ei au relatii de peste un an si nu m-am hazardat sa intreb cine si de cate ori a calcat stramb. Poate alta data. Alti 2 au inceput de scurt timp relatii in care sunt increzatori. Restul sunt single si disponibili (dupa urmatoarea intrebare nu s-au mai dovedit toti asa disponibili, dar asta e alta poveste). Si nu, nu va dau datele lor de contact! Asa, deci, urmatoarea intrebare, in ce conditii te deschizi fata de un eventual partener? Aici lucrurile s-au schimbat dramatic, si am avut parte de o defilare de idealuri la care nu sutem inca gata sa renuntam. Cand le-am sugerat ipoteza unui personaj fara trasaturi iesite din comun care totusi are sanse sa le bulverseze existenta, majoritatea s-au aratat suspiciosi, iar 4 au respins din start ipoteza. In fiecare ‘Stiu ce vreau’ am citit si un ‘Nu l-am intalnit inca’ si un ‘Sunt inca optimist’ si am incetat terorismul intrebarilor de genul ’si cu ce te ocupi intre timp?’ care erau gata pregatite pe chestionar.

In incheiere, i-am intrebat pe respodenti daca relatiile gay sunt diferite de relatiile straight. Aici raspunsurile au tins spre un unanim da, cu toate ca raspunsurile au fost doar slab nuantate si majoritatea bazate pe o presupusa activitate sexuala mai intensa si mai satisfacatoare (aceeasi presupusa activitate sexuala mai intensa si mai satisfacatoare pe care ne-o imputa printre randuri homofobii), dar au fost puse in lumina reflectoarelor si alte motive, de genul lipsei impactului generatiei parintilor asupra modului imediat in care isi traiesc viata, felul in care interactioneaza cu mediul (nedetaliat) si felul in care fac alegeri in viata. Face absenta parteneriatului sau casatoriei relatiile gay mai usor de inceput si terminat? 7 persoane sunt de parere ca nu, ca relatiile gay se conformeaza aceluiasi model de crestere ca orice relatii, restul sunt de acord ca daca am vorbi de relatii asumate mai temeinic nici n-ar mai incepe, dar nici nu s-ar mai termina la fel de usor.

si da…castiga Norvegia. sa fie clar !

Octavian

Una din prejudecatile pe care le-am auzit la prieteni si cunoscuti gay este ca nu fac parte din comunitatea gay. Este, evident, o diferenta intre a participa la activitati comunitare cu specific gay si a face parte din comunitate. Din comunitate, ca iti place sau nu compania celorlalti, faci parte pentru ca esti gay si nu esti scutit de perceptia celorlalti despre persoanele gay. Desigur, ai varianta in care te concentrezi pe cazurile pe care le judeci ca fiind bad P.R. pentru comunitate: exemplele ‘asa nu’ cred ca sunt subiectul nr. 1 in discutiile tematice. Dar nimeni nu este scutit de intrebarea aceasta: ‘Cum te implici in crearea unei perceptii favorabile comunitatii gay?’

Nu stiu de ce am sentimentul asta ca in ultima vreme suntem peste tot. Daca pentru unii asta trezeste reactii homofobe, sunt convins ca nu asa stau lucrurile universal. Sunt convins totodata ca asa cum este din ce in ce mai greu sa spui ca exista un loc, o activitate, o companie, un grup de prieteni, etc. in care sa nu existe minim o persoana gay, devine si din ce in ce mai greu sa urasti ceea ce incepi sa cunosti si sa-ti dai seama ca ai judecat prea repede sau prea conventional. Da, drumul de la ‘gay-ul companiei’ la o perceptie favorabila care sa fie extinsa asupra intregii comunitati nu este usor. Dar cred ca trecand peste dificultatile initiale, iti dai seama de ce si in ce fel te poti bucura de fiecare aliat.

Si cred ca respectul aliatilor se castiga nu pentru ca esti gay, ci pentru ca esti multe alte lucruri bune. Si cum fiecare aliat conteaza, cred ca nu e lipsit de importanta faptul ca la fel cum fiecare dintre noi poate schimba sau confirma parerea buna sau rea a mediului despre sine, la fel si fiecare aliat poate schimba sansele noastre sa beneficiem de drepturi care ne sunt negate in prezent.

Robert

In general eu cred ca cele mai multe lucruri le rezolv imbracandu-ma dragut, nu stiu daca pot combate si homofobia cu un outfit potrivit, dar tind sa cred ca da :). E dificil sa ma apuc sa spun ce fac, adica am facut gaypride.ro impreuna cu Octavian, trebuie sa conteze si asta. Scopul a fost chiar crearea  unei perceptii favorabile vis-a-vis de comunitate and our not so wicked ways. Una peste alta nu ma consider un poster boy al comunitatii gay si nici nu cred ca mi-as dori sa ajung unul la un moment dat. Mereu am apreciat indivizii care printr-un discurs coerent si o imagine ok au aparut la televior si au vorbit despre comunitate. Au stat la masa, fata in fata cu noua drapta sau cu preoti si i-au combatut cu argumente bazate pe realitati, dublate de un discurs impecabil, aici ma refer desigur la Florin si Tudor. E nevoie de curaj ca sa te expui si prin exemplul tau sa ilustrezi o comunitate intreaga. Ar fi supraomenesti eforturile oricui ar incerca sa demonstreze ca noi toti, ca minoritate, suntem niste indivizi exemplari. Nu numai ca ar fi greu ci ar fi si o minciuna sfruntata. Cand esti insa minoritar trebuie sa demonstrezi ca esti mai bun, mai puternic, mai putin cacat pe tine ca sa poti sa ajungi la acea acceptare pe care ne-o dorim cu totii. Sau poate ar trebui sa mizam pe “diversitatea diversitatii” si sa ne asumam ca la fel ca toti ceilalti suntem si noi in multe feluri de care nu suntem mandri. Perfectiunea sau proiectia perfectiunii este ceva deosebit de periculos, insa cred ca nu suntem in niciun fel de pericol.

Deci ce fac eu? Pai incerc sa ma trezesc dimineata pe la 9, sa ma dau jos din pat pe la 10. Incerc sa ajung la job la 11.30, reusesc rar. Mi-am rugat sefa sa scrie un testimonial pentru gaypride.ro si cred ca am obtinut de la ea unul dintre cele mai frumoase texte de pe acest site. Pe la 2 pm ma loveste in general foamea si ma impotrivesc constant impulsului de a da iama in meniul de la McDonalds, dupa foame imi este cel mai des somn, asa ca atunci incerc sa nu adorm sau sa nu plec direct acasa. Incerc sa-mi respect deadline-urile si sa-mi fac jobul cat mai bine. Pe la 6 pm imi iau bicicleta de pe hol, imi pun castile si pornesc spre casa. Dau de mancare la pisica si ma uit in nestire la House MD (Grey’s Anatomy sau Brothers and Sisters).

Cam asta fac :)

Ma duc sa bat la usa lui Pinocchio si a lui Daniel Mihai sa vad daca s-au trezit si si-au dat cu parerea.

Octavian

Una din povestile mele preferate (la care n-as fi ajuns daca nu canta despre ea Tori Amos) lanseaza o intrebare interesanta: daca toate persoanele gay ar fi brusc albastre, ar inceta homofobia?

Ura este limitata prin simplul fapt ca este ura si nu iubire. Cand vorbim de parada gay, jocul proportiilor poate parea insignifiant, dar lucrurile nu stau chiar asa. Pornind de la extrema superioara, Sao Paolo este unul din orasele gay-unfriendly daca ne referim la numarul de cazuri de abandon scolar al adolescentilor gay sau la numarul de atacuri pe strada asupra persoanelor gay, dar tot Sao Paolo a gazduit cea mai mare parada gay din lume, cu 2,6 milioane de participanti. Pornind de la limita inferioara, prima parada gay de acum 40 de ani de la New York a adunat cateva mii de participanti. Si unde se afla parada de la Bucuresti? Nu este o intrebare la care vreau sa raspund cu un numar. Vreau, in schimb, sa nu trebuiasca pe durata marsului sa incep fiecare propozitie cu ‘Nu a venit nici…’, referindu-ma rand pe rand la cunoscutii mai apropiati sau indepartati care asteapta in casa sa li se ia drepturile in considerare. Nu, mandria gay (cea de a fi om ca oricare altul) nu este o rafuiala de o zi la care te descalifici neparticipand. Dar este cu siguranta unul din lucrurile pe care trebuie sa le invatam noi insine inainte sa il aratam altora. Si cum mai mult de o data pe an nu avem traditia sa ne intalnim, ratezi poate singura sansa sa le arati homofobilor ca existam, ca suntem de toate varstele, inaltimile, greutatile si culorile si ca trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca facem parte din universul lor.

Robert

Eu sunt intr-o perioada mai pragmatica si o sa raspund la intrebarea asta fix cu motivul pentru care am initiat, alaturi de Octavian, acest site: e important sa mergi la mars pentru a putea fi reprezentat. Nu poti spune „acest mars nu ma reprezinta” din simplul motiv ca nu are cum sa te reprezinte ceva in absenta ta. Eu chiar cred ca marsul asta care dureaza din ce in ce mai putin si aduna din ce in ce mai putina lume merita atentia noastra din simplul motiv ca e ciudat parcursul asta invers al lucrurilor. Daca la noi primul mars a inregistrat cea mai numeroasa prezenta de la al doilea lumea a inceput sa nu mai vina. S-a spus ca nu e fun, nu e “distractie”. Eu unul nici nu cred ca ne permitem sa ne distram la momentul asta pentru ca nu prea avem ce sa sarbatorim (daca avem ce vreau sa imi spuna si mie cineva). Ca sa fiu frivol povestea asta cu gayi domne’ este foarte asemanatoare cu povestea cu pungile de plastic de la supermarchet. Cand eram mic, mama colectiona pungi de plastic. Mda si eu cred ca era dubios. Ele erau un fel de obiect de colectie pentru ca probabil era satula de pungile alea de material. Nu aveam voie sa luam din colectie, daca ne prindea cu vreo punga Aldi sau Lind se supara pe noi. Anyway…divaghez. Long story short cand s-a umplut tara de pungi de plastic nu au mai interesat-o alea pe care le avea, probabil a inceput sa le foloseasca si cu timpul au disparut complet. Cam ca un obicei prost. Recent eram cu mama si cu tata la Real, la cumparaturi. Dupa ce am umplut cosul ne-am trezit ca la casa nu ne mai dadeau pungi de plastic gratis. A fost o mica tragedie pentru ai mei. Tata s-a revoltat, a zis „domne, asa ceva nu se poate!”. De atunci au trecut cateva luni, acum se duc la Real cu pungi de acasa pentru ca au inteles care e faza.

Eu cred ca lumea se obisnuieste cu orice, cu pungi de plastic, fara pungi de plastic, atata timp cat vede despre ce e vorba, iar la marsul asta despre asta este vorba. Despre a fi vazuti si auziti.

Iar acum amandoi murim de curiozitate sa vedem ce au de spus despre asta Daniel Mihai si Pinocchio !

Convinse ca atacurile la persoana a doua sunt specialitatea unor personaje publice cu darul calomniei, cei care recurg la atacul la persoana a treia sunt de cele mai multe ori tributari timpului si etosului. Daca ar trai intr-un univers social in care a spune ‘X este gay’ ar trezi acelasi sentiment ca si ‘X este stomatolog’, probabil ca mecanismul, nu numai atacatorii, nu ar mai fi existat.

Mai avem de invatat un lucru sau doua despre identitatea celuilalt. Lucrurile nu au fost si nu sunt usoare nici pentru persoana gay anonima cum nu sunt nici pentru vip-ul gay. In ciuda unor razlete semne ca ne-ar interesa si omul din spatele imaginii P.R.-izate, de multe ori multumim in gand mass-mediei ca ne catalogheaza parada vip ca actori, oameni de tv, politicieni sau vedete-instant. Nu avem, cu alte cuvinte, o enorma nevoie de air time pentru om atata vreme cat nu ‘incalca’ un code of conduct ale carui reguli nu par sa se schimbe nici pentru ca suntem in Europa, si nici pentru ca am fi invatat lucruri noi despre noi insine.

Perezhilton-izarea realitatii. E de ordin teoretic cat din cruciada de demascare a persoanelor gay este o confirmare a placerilor spectatorului si cat este un front programatic cu care ne-am obisnuit incet-incet. Ca persoane gay, ducem o lipsa acuta de modele pentru comunitate, motiv pentru care faptul ca ne agatam de un comingout si ii dam valori noi – valori care poate nici nu exista in tesatura personajului care si-a facut comingout-ul – nu inseamna altceva decat sa ne satisfacem mediatic o nevoie de reprezentare. Ca persoane non-gay – si asta o spun pentru ca ma gandesc ca nu strica sa ne gandim ca toata lumea este bine-intentionata – ma indoiesc ca exista oameni care sa nu recunoasca ca faptul de a fi gay a existat dintotdeauna in puzzle-ul uman si de asemenea, ma gandesc ca leapsa suspiciune/demascare corespunde unei nevoi de mediu gay. Cu alte cuvinte, atat gay cat si non-gay resimtim lipsa unor personaje publice auto-declarate gay, drept pentru care vanatoarea de homosexuali nu face decat sa stabilizeze un joc de nevoi. Ca exista si o etica pentru asta, si este deseori incalcata, este partea a doua.

Fara a face apologia outing-ului, deci, ma indoiesc ca victimele ’scandalurilor’ media corespund neaparat unui rol strategic in vaste teorii conspirative. Spun victime pentru ca pana la urma e un joc si nimanui nu-i place sa fie luat drept ceea ce nu considera important pentru personalitatea lui sau drept ceea ce la momentul respectiv nu corespunde campaniei sale de imagine.

Piua! Sunt gay! Putinele persoane care si-au facut comingoutul se fac ‘vinovate’ de sustragerea din recensamantul media al persoanelor gay. Daca este vreo lectie pe care trebuie fara doar si poate sa o invatam de la persoanele publice care si-au facut comingout-ul, aceasta ar fi ca devin inviolabile din punctul asta de vedere. Si culmea, daca le urmariti evolutia, veti vedea ca sunt orice altceva, numai ostracizati nu. Felicitari lor ca au gasit o bresa prin care identitatea lor sa fie mai putin sifonata. Se pot spune foarte multe lucruri despre romani, dar sinceritatea (da, aia care incepe cu ‘frate,..!’) este inca intr-un top 10 de valori.

Gay-ul ambiental si politica gay. Gay-ul ambiental (ala pe care il vedem in pozele de la nu stiu ce eveniment monden si fara rautate il catalogam instant) este alta inventie media, de data asta benigna. Fara steag curcubeau si fara o platforma politica, gay-ul ambiental ne invata ca angajarea politica nu este obligatorie si ca este loc in lumea asta pentru toata lumea. Nimeni nu simte nevoia sa ii faca outing-ul, pentru ca nu are revendicari. Pentru ca isi traieste gaytudinea ca fashion statement sau ca activitate artistica pentru care nu aude decat cuvinte de lauda.

Little gay from hell. Mai exista si aceasta ultima categorie – pentru ca da, avem si noi uscaturile noastre. Cand cei trei A (autoritate, aroganta, agresivitate) se intalnesc in compozitia persoanei gay, de o parte sau alta a baricadei se gaseste un binevoitor care sa ii faca outingul. Little gay from hell este poate cel mai grav caz de victima media, pentru ca i se ia exact jucaria preferata si pentru ca singurul plan de actiune care ii mai ramane la indemana este vituperarea of all things gay si ne reaminteste de scenariile ‘fortele raului se descatuseaza in apartamentul parasit’ din toate sf-urile de calitate indoielnica. Poate reactiile post-outing ale persoanelor din categoria asta ar trebui sa ne invete ca nu e o idee buna sa faci outingul cuiva si ca, intr-adevar, comingout-ul asumat nu are ce sa ne aduca decat bine.