gaypride Q&A: Cum te implici in crearea unei perceptii favorabile comunitatii gay?
In ajun de Eurovision noi vorbim despre altceva. Ne-am obisnuit sa fim in contratimp. Anyway, azi ne gandim la cum ne implicam in crearea unei imagini favorabile a comunitatii gay.
si da…castiga Norvegia. sa fie clar !
Octavian
Una din prejudecatile pe care le-am auzit la prieteni si cunoscuti gay este ca nu fac parte din comunitatea gay. Este, evident, o diferenta intre a participa la activitati comunitare cu specific gay si a face parte din comunitate. Din comunitate, ca iti place sau nu compania celorlalti, faci parte pentru ca esti gay si nu esti scutit de perceptia celorlalti despre persoanele gay. Desigur, ai varianta in care te concentrezi pe cazurile pe care le judeci ca fiind bad P.R. pentru comunitate: exemplele ‘asa nu’ cred ca sunt subiectul nr. 1 in discutiile tematice. Dar nimeni nu este scutit de intrebarea aceasta: ‘Cum te implici in crearea unei perceptii favorabile comunitatii gay?’
Nu stiu de ce am sentimentul asta ca in ultima vreme suntem peste tot. Daca pentru unii asta trezeste reactii homofobe, sunt convins ca nu asa stau lucrurile universal. Sunt convins totodata ca asa cum este din ce in ce mai greu sa spui ca exista un loc, o activitate, o companie, un grup de prieteni, etc. in care sa nu existe minim o persoana gay, devine si din ce in ce mai greu sa urasti ceea ce incepi sa cunosti si sa-ti dai seama ca ai judecat prea repede sau prea conventional. Da, drumul de la ‘gay-ul companiei’ la o perceptie favorabila care sa fie extinsa asupra intregii comunitati nu este usor. Dar cred ca trecand peste dificultatile initiale, iti dai seama de ce si in ce fel te poti bucura de fiecare aliat.
Si cred ca respectul aliatilor se castiga nu pentru ca esti gay, ci pentru ca esti multe alte lucruri bune. Si cum fiecare aliat conteaza, cred ca nu e lipsit de importanta faptul ca la fel cum fiecare dintre noi poate schimba sau confirma parerea buna sau rea a mediului despre sine, la fel si fiecare aliat poate schimba sansele noastre sa beneficiem de drepturi care ne sunt negate in prezent.
Robert
In general eu cred ca cele mai multe lucruri le rezolv imbracandu-ma dragut, nu stiu daca pot combate si homofobia cu un outfit potrivit, dar tind sa cred ca da :). E dificil sa ma apuc sa spun ce fac, adica am facut gaypride.ro impreuna cu Octavian, trebuie sa conteze si asta. Scopul a fost chiar crearea unei perceptii favorabile vis-a-vis de comunitate and our not so wicked ways. Una peste alta nu ma consider un poster boy al comunitatii gay si nici nu cred ca mi-as dori sa ajung unul la un moment dat. Mereu am apreciat indivizii care printr-un discurs coerent si o imagine ok au aparut la televior si au vorbit despre comunitate. Au stat la masa, fata in fata cu noua drapta sau cu preoti si i-au combatut cu argumente bazate pe realitati, dublate de un discurs impecabil, aici ma refer desigur la Florin si Tudor. E nevoie de curaj ca sa te expui si prin exemplul tau sa ilustrezi o comunitate intreaga. Ar fi supraomenesti eforturile oricui ar incerca sa demonstreze ca noi toti, ca minoritate, suntem niste indivizi exemplari. Nu numai ca ar fi greu ci ar fi si o minciuna sfruntata. Cand esti insa minoritar trebuie sa demonstrezi ca esti mai bun, mai puternic, mai putin cacat pe tine ca sa poti sa ajungi la acea acceptare pe care ne-o dorim cu totii. Sau poate ar trebui sa mizam pe “diversitatea diversitatii” si sa ne asumam ca la fel ca toti ceilalti suntem si noi in multe feluri de care nu suntem mandri. Perfectiunea sau proiectia perfectiunii este ceva deosebit de periculos, insa cred ca nu suntem in niciun fel de pericol.
Deci ce fac eu? Pai incerc sa ma trezesc dimineata pe la 9, sa ma dau jos din pat pe la 10. Incerc sa ajung la job la 11.30, reusesc rar. Mi-am rugat sefa sa scrie un testimonial pentru gaypride.ro si cred ca am obtinut de la ea unul dintre cele mai frumoase texte de pe acest site. Pe la 2 pm ma loveste in general foamea si ma impotrivesc constant impulsului de a da iama in meniul de la McDonalds, dupa foame imi este cel mai des somn, asa ca atunci incerc sa nu adorm sau sa nu plec direct acasa. Incerc sa-mi respect deadline-urile si sa-mi fac jobul cat mai bine. Pe la 6 pm imi iau bicicleta de pe hol, imi pun castile si pornesc spre casa. Dau de mancare la pisica si ma uit in nestire la House MD (Grey’s Anatomy sau Brothers and Sisters).
Cam asta fac :)
Ma duc sa bat la usa lui Pinocchio si a lui Daniel Mihai sa vad daca s-au trezit si si-au dat cu parerea.
8 comentarii
Trackbacks
- » GayPride Q&A - Implicare Feed The Gay Generation: Distractii gay in viatza gay…
- Gaypride Q&A: Cum te implici în crearea unei percep?ii favorabile comunit??ii gay? « pinKpong
- Stiu ce-ai facut asta primavara pentru comunitate! « Wannabegay
- » GayPride Q&A - Drepturi Feed The Gay Generation: Distractii gay in viatza gay…



io am facut niste calcule si am scris un text pe care vi-l prezint mai jos…
Putina statistica
Va propun un mic excurs de sociologie in comunitatea gay din Romania. Gay si online. Stiu ca “excurs” suna gay si asemantor cu excursie, dar nu este nici una, nici alta.
Nu stiu ce m-a apucat in dimineata asta, in loc sa-mi vad de urgentele care-mi bat la usa, am facut un mic exercitiu de statistica. Dati-mi voie sa va plictisesc si pe voi un pic cu lucrurile pe care le-am aflat, in primul rand despre mine.
Se face ca sunt, practic, iarasi singur, ceea ce justifica folosirea unui cont de dating pe un site de profil. Care site, cosmopolit si occidental, are si un o comunitate romaneasca acolo. Si un motor de cautare pe care in general nu-l folosesc. L-am folosit azi, ca imi expira perioada de valabilitate in care contul beneficiaza de facilitatile pentru membri platitori si cum e recesiune ma gandesc serios sa raman un membru lipsit de privilegii.
Dar sa ne concetram pe rezultate. Am gasit un pic peste 8400 de membri inscrisi care se declara ca fiind in sau din Romania. Asta e prima mea baza de calcul.
Dintre ei, aproximativ 38% sunt din Bucuresti. Nimic fenomenal pana acum. O prima cifra care mi-a atras atentia este procentul de 55%: cei care au o poza de orice fel atasata profilului. Adica doar un pic peste jumatate dintre LGBT din Romania isi declina identitatea printr-o fotografie, asta pe un site de intalniri!
Sa spunem ca motivele sunt multiple, desi nu cred ca putem include modestia sau timiditatea printre ele. Ups, aici nu am argumente statistice, deci este doar o parere personala, dar are un caracter empiric aceasta constatare. A, mai trebuie sa spun ca nu am parcurs cele peste 4600 de profiluri de utilizatori cu poza pentru a vedea cine are o fotografie recognoscibila a fetei. Trebuie spus ca exista si utilizatori care au in profil fotografii care nu le apartin, chestiune de drepturi de autor pe care nu o voi aprofunda aici, sau fotografii care le apartin fara sa le dezvaluie totusi identitatea. Sau asta isi propun ei, cel putin.
In fine, o a doua baza de calcul au fost cei peste 3200 de LGBT din Bucuresti. Pe mine m-a interesat in special categoria de varsta 28-38, din motive de apartenenta la “generatie” si pentru a verifica unele pareri pe care mi le-am format pe parcursul anilor din urma, mai precis din 2003, cand mi-am asumat deschis orientarea gay, si in procesul de cautare-gasire a unui partener pentru o relatie pe termen lung.
E momentul sa afirm ca am incredere in noua generatie, cred ca sunt mai lipsiti de complexe si prejudecati decat “noi”, decat mine. Cred ca generatia mea a fost compromisa, cuvantul pe care l-as fi folosit in engleza este un verb “din patru litere”.
Pe de alta parte, atunci cand caut un partener, eu unul am nevoie de maturitate emotionala. Categoria 28-38 are niste tare specifice aici: o locuire cu familia pana la varste mai inainte, co-dependenta emotionala care afecteaza comportamentul si gandirea si asumarea identitatii si relationarea cu partenerul. Categoria 18-28 este mai dezinhibata, dar si celor din acest grup le lipsesc ceva: unele referinte culturale esentiale. O intrebare de genul “Cine sunt astia Depeche Mode?”, de exemplu, recunosc ca ma pune pe ganduri si nu intr-un mod placut. In plus, mai cred ca sfarsitul comunismului si tranzitia mi-au dat o sansa, combinata cu discernamantul propriu, de a ma forma intr-un anume mod; iar aceasta sansa i-a lipsit generatiei mai tinere, care nu stie ce-a fost inainte si nu are termen de comparatie. Ma rog.
Inapoi la rezultatele statistice din cautari. Referindu-ma doar la LGBT din Bucuresti, am aflat ca dintre acestia, 62% au macar o poza in profil, ca 61,5% se declara de orientare “gay”, 29,5% “bi”, 37% au varste cuprinse intre 18 si 28 de ani, o sa-i numesc de dragul simplificarii “tineri” si, respectiv 22, 5% varste intre 28 si 38, din nou pentru simplificare o sa-i numesc “adulti”.
Pe scurt si in mare, o treime a comunitatii se declara gay, si o treime se declara bi.
Iar in ceea ce priveste varsta avem aproape de doua ori mai multi membri “tineri” fata de numarul membrilor “adulti”. Avand in vedere cum penetreaza Internetul in Romania, iertat fie-mi verbul, lucrurile par OK.
Insa nu e cam mare procentul de “bi”?! Avand in vedere ca si mie mi s-a parut o vreme mult mai acceptabil sa ma declin mai degraba ca bisexual decat ca gay, suspectez ca asta e si cazul unor gay care prefera pentru moment sa se declare bisexuali.
Sa ne uitam la situatia “cu poze”: cu poza in profil sunt 40% dintre gay din Bucuresti. Acesti 40% reprezinta suma celor cu varste intre 18 si 38 de ani, mai precis, raportat la baza a doua de calcul, cum spuneam gay din Bucuresti, 25% au varsta 18-28 si cel putin o poza in profil, iar 15% au varsta 28-38 si cel putin o poza in profil. Iarasi aproape de doua ori mai multi “tineri” cu poza in profil decat “maturi”.
Pe tema asta mai fac o ultima comparatie si inchei. Referindu-ne la propria lor grupa de varsta remarc ca 68,5% din totalul celor “tineri” au poza. La fel, referindu-ne la cealalta grupa de varsta, 66% din totalul “maturilor” au poza. Procentele sunt mai asemanatoare. Ce inseamna asta? Pentru mine, o validare a calculelor. Pentru comunitatea gay, un indicator al stimei de sine si al dorintei de (auto)reprezentare.
Generalizand, as concluziona ca probabil mai bine de jumatate dintre noi au serioase probleme de identitate si de stima de sine in raport cu identitatea sexuala. Ca nu avem “un chip”, ca nu suntem dispusi sa-l afisam nici intre noi. Ca nu avem incredere in noi si intre noi. O sa spun o platitudine, dar fara incredere nu exista respect. Iata (inca) un punct de la care putem incepe sa ne schimbam, daca vrem sa schimbam comunitatea in care traim.
Voi ce parere aveti?
eu cred ca ai dreptate. insa cum ii faci pe acesti 45% (din romania) sa-si dezvaluie chipul. procentul e mai mare, desigur, caci nu ai inclus in statistica ta persoanele care isi arata bucile, pun poze false sau poze cu fluturasi (stiu ca ar fi imposibil de “separat” in baza de date toate acestea).
intre timp, eu am primit o avertizare de la “acel” site de dating ca profilul imi va fi sters din 2 motive: unul comercial (trebuie sa recunosc ca au dreptate) si al doilea cum ca as avea sub 18 ani! am ras o jumatate de ora… chiar arat de 17 ani in poze?! :)) asta referitor la varsta.
bune statisticile, dar chinuitoare!
oarecum offtopic, am gasit acest experiment incredibil http://www.dailymotion.com/swf/x9ap5z
Cred ca in prag de Gay fest este extrem de relevant si o explicatie buna pentru sustinatorii “normalitatii”
mie mi se pare irelevant studiul. homofobii s-au excitat in cadrul experimentului datorita faptului ca imaginile sexuale pe care le vizualizau reprezentau o umilire dpdv sexual a unui partener (daca ar fi sa luam partea feminista si a celor care se opun pornografiei), ceea ce in cazul unui homofob este o placere care rezulta in eliberarea de hormoni sexuali, de unde si excitarea… interesant mi se pare ca cei ne-homofobi nu s-au excitat, ceea ce cam infirma teoria lui kinsey despre bisexualitate…:D