Despre atacurile la persoana a treia
Zilele astea ma gandeam la alt aspect al comingout-ului: comingout-ul persoanelor publice. Uneori e comingout, alteori este outing, si cei care cred ca nu persoana publica isi hotaraste destinul mediatic ar trebui sa ia in considerare si cele de mai jos.
Convinse ca atacurile la persoana a doua sunt specialitatea unor personaje publice cu darul calomniei, cei care recurg la atacul la persoana a treia sunt de cele mai multe ori tributari timpului si etosului. Daca ar trai intr-un univers social in care a spune ‘X este gay’ ar trezi acelasi sentiment ca si ‘X este stomatolog’, probabil ca mecanismul, nu numai atacatorii, nu ar mai fi existat.
Mai avem de invatat un lucru sau doua despre identitatea celuilalt. Lucrurile nu au fost si nu sunt usoare nici pentru persoana gay anonima cum nu sunt nici pentru vip-ul gay. In ciuda unor razlete semne ca ne-ar interesa si omul din spatele imaginii P.R.-izate, de multe ori multumim in gand mass-mediei ca ne catalogheaza parada vip ca actori, oameni de tv, politicieni sau vedete-instant. Nu avem, cu alte cuvinte, o enorma nevoie de air time pentru om atata vreme cat nu ‘incalca’ un code of conduct ale carui reguli nu par sa se schimbe nici pentru ca suntem in Europa, si nici pentru ca am fi invatat lucruri noi despre noi insine.
Perezhilton-izarea realitatii. E de ordin teoretic cat din cruciada de demascare a persoanelor gay este o confirmare a placerilor spectatorului si cat este un front programatic cu care ne-am obisnuit incet-incet. Ca persoane gay, ducem o lipsa acuta de modele pentru comunitate, motiv pentru care faptul ca ne agatam de un comingout si ii dam valori noi – valori care poate nici nu exista in tesatura personajului care si-a facut comingout-ul – nu inseamna altceva decat sa ne satisfacem mediatic o nevoie de reprezentare. Ca persoane non-gay – si asta o spun pentru ca ma gandesc ca nu strica sa ne gandim ca toata lumea este bine-intentionata – ma indoiesc ca exista oameni care sa nu recunoasca ca faptul de a fi gay a existat dintotdeauna in puzzle-ul uman si de asemenea, ma gandesc ca leapsa suspiciune/demascare corespunde unei nevoi de mediu gay. Cu alte cuvinte, atat gay cat si non-gay resimtim lipsa unor personaje publice auto-declarate gay, drept pentru care vanatoarea de homosexuali nu face decat sa stabilizeze un joc de nevoi. Ca exista si o etica pentru asta, si este deseori incalcata, este partea a doua.
Fara a face apologia outing-ului, deci, ma indoiesc ca victimele ’scandalurilor’ media corespund neaparat unui rol strategic in vaste teorii conspirative. Spun victime pentru ca pana la urma e un joc si nimanui nu-i place sa fie luat drept ceea ce nu considera important pentru personalitatea lui sau drept ceea ce la momentul respectiv nu corespunde campaniei sale de imagine.
Piua! Sunt gay! Putinele persoane care si-au facut comingoutul se fac ‘vinovate’ de sustragerea din recensamantul media al persoanelor gay. Daca este vreo lectie pe care trebuie fara doar si poate sa o invatam de la persoanele publice care si-au facut comingout-ul, aceasta ar fi ca devin inviolabile din punctul asta de vedere. Si culmea, daca le urmariti evolutia, veti vedea ca sunt orice altceva, numai ostracizati nu. Felicitari lor ca au gasit o bresa prin care identitatea lor sa fie mai putin sifonata. Se pot spune foarte multe lucruri despre romani, dar sinceritatea (da, aia care incepe cu ‘frate,..!’) este inca intr-un top 10 de valori.
Gay-ul ambiental si politica gay. Gay-ul ambiental (ala pe care il vedem in pozele de la nu stiu ce eveniment monden si fara rautate il catalogam instant) este alta inventie media, de data asta benigna. Fara steag curcubeau si fara o platforma politica, gay-ul ambiental ne invata ca angajarea politica nu este obligatorie si ca este loc in lumea asta pentru toata lumea. Nimeni nu simte nevoia sa ii faca outing-ul, pentru ca nu are revendicari. Pentru ca isi traieste gaytudinea ca fashion statement sau ca activitate artistica pentru care nu aude decat cuvinte de lauda.
Little gay from hell. Mai exista si aceasta ultima categorie – pentru ca da, avem si noi uscaturile noastre. Cand cei trei A (autoritate, aroganta, agresivitate) se intalnesc in compozitia persoanei gay, de o parte sau alta a baricadei se gaseste un binevoitor care sa ii faca outingul. Little gay from hell este poate cel mai grav caz de victima media, pentru ca i se ia exact jucaria preferata si pentru ca singurul plan de actiune care ii mai ramane la indemana este vituperarea of all things gay si ne reaminteste de scenariile ‘fortele raului se descatuseaza in apartamentul parasit’ din toate sf-urile de calitate indoielnica. Poate reactiile post-outing ale persoanelor din categoria asta ar trebui sa ne invete ca nu e o idee buna sa faci outingul cuiva si ca, intr-adevar, comingout-ul asumat nu are ce sa ne aduca decat bine.
Mi-a placut foarte mult ce ai scris (cine e Perez Hilton?). Si stii ce? piua! sunt gay se aplica în toate cazurile, nu trebuie sa fii neaparat celebritate ca sa te “imunizezi” astfel. Dar exista un hiat între a fi out si a nu fi, pe care de obicei îl umplem cu spaimele noastre, pentru ca, atentiune urmeaza un truism, a fi out nu se poate experimenta decât fiind out, nu e un “produs” pe care sa-l poti returna primindu-ti “banii” înapoi (desi fac referire la o practica de marketing necunoscuta în România).
esti suparat? esti de acord? esti revoltat? nu am inteles nimic. sa mor.
sorry ca nu se intelge, Mi-a placut articolul si voiam sa adaug ceva. Dar daca nu se intelege, va trebui sa las pentru moment asa, caci imi lipseste energia de a reintra in amanunte.