Radiana Bratu: ‘Tu cine esti?’
Acum vreo citiva ani, intr-un club din Bucuresti, o fata s-a apropiat de scaunul din care urmaream multimea de petrecareti, s-a uitat adinc in ochii mei si, cu cel mai delicat gest din lume, a incercat sa ma sarute. Am oprit-o cu o mingiere pe obraz (gestul ei lipsit de orice urma de vulgariate m-a obligat la o delicatete de care nu ma credeam in stare) si i-am soptit, putin incurcata, ca as fi vrut sa fie baiat. Mi-a zimbit, putin incurcata la rindul ei: “Esti frumoasa”. Era prima data cind cineva imi spunea aceste cuvinte si tot prima data cind ma simteam astfel. Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda si a fost atit de curat si de autentic, incit dupa aceea, de fiecare data cind vreun baiat cool, musculos ori tupeist a incercat sa ma agate cu vorbe mult mai bine mestesugite, l-am respins vehement si dispretuitor; poate mai nepoliticos decit o merita.
Episodul in cauza mi-a deschis mintea si m-a obligat sa privesc cu alti ochi o comunitate pe care pina atunci nu o luasem in serios. Desi niciodata nu simtisem mila, dispret sau dezaprobare pentru gay, ma gindeam ca sint mai degraba niste experimentalisti extremi, niste forme fara fond ale unei societati blazate, plictisite sau razvratite. O comunitate care se hranea din huiduielile publice, ca orice fronda contra legilor impamintenite. Am inceput sa observ ca teribilismul de care ii suspectam nu era nici pe departe trasatura lor dominanta; cazusem in plasa judecatilor de valoare bazate pe nimic altceva decit comportamentul unor cazuri izolate si, prin urmare, nereprezentative. Oricum, cazusem in capcana judecatii – cea mai periculoasa si cea mai nedreapta forma de discriminare.
Atitudinea mea pasiva ma punea de fapt in rind cu agresivii care ii huiduiau pe strazi sau cu pasiv-agresivii care ii ironizau pe cite un colt de ziar ori in plenul vreunei adunari cu pretentii. Cu ocazia asta, mi-au rasarit in minte citeva intrebari de bun simt. Daca ii judecam pe ei cu superioritatea comunitatii noastre hetero, atunci femeile care aleg sa fie singure pentru a nu face compromisuri mai jos de conditia umana in iubire, de ce nu le-ar judeca pe cele care isi petrec viata de cosmar linga barbati ce le repugna, ce le agreseaza sau pe care nu i-au iubit niciodata? Fetele sarace de ce n-ar sparge rotile jeepurilor cu care defileaza suratele lor, improprietarite de cite un baiat de bani gata linga care s-au aciuat dupa abile vinatori prin cluburi si cafenele cu renume in materie de cuplaje financiar-avantajoase? Barbatii cu suflete chinuite de intrebari de ce nu le-ar trage un pumn in nas exemplarelor de acelasi sex care, rinjind, isi definesc barbatia prin numarul amantelor paralele si consecutive? Pentru ca, pina la urma, in toate astea e vorba de dragoste si, respectiv, de absoluta ei absenta. Adica fix de sentimentul pe care isi bazeaza unii dintre propovaduitorii de Biblie doctrina incriminatoare si primitiva la adresa comunitatii gay.
Sint sigura ca prea putini dintre cei care se simt indreptatiti sa judece au citit macar Cintarea Cintarilor. Sint inca si mai sigura ca un numar infim dintre cei care au facut-o au si inteles mesajul. Multora le este destul scutul cutumelor pentru a se ascunde de realitatea ce i-ar palmui daca ar privi-o macar o data in fata. Si aparati de asa-zisele legi ale firii nu au curajul sa recunoasca nici unul dintre pacatele capitale pe care le fac zilnic sub aparenta de parinti perfecti si soti devotati. In mintea lor adormita artificial de respectarea tabuurilor nu se isca niciodata furtuna adevarului pentru ca nu au curajul sa recunoasca realitatea trista a faptului ca in sufletul lor, dragostea biblica a murit. Cu totii incalca legea iubirii si tocmai de aceea nu au dreptul de a judeca barbatii autentic indragostiti de barbati si femeile autentic indragostite de femei. Nu stiu daca gay te nasti sau devii, daca asta e sau nu un pacat – oricum am renuntat de ceva vreme la acel dumnezeu care-si impune legea prin gura majoritatii, pentru unul in care cred tocmai fiindca nimeni niciodata nu l-a identificat nu i-a scris carti si nu i-a adus jertfe – dar stiu ca lumea sufera din lipsa de iubire si cred ca nici o forma de dragoste autentica n-ar trebui irosita.
“As putea sa pun un tablou de-al meu? Spre exemplu asta? Cand l-am facut m-am gindit ca ar putea reprezenta pe oricine are o imagine deformata despre realitate.”
Pictura apartine autoarei.
Foarte frumos textul si foarte bun argumentul cu iubirea in morala crestina.
da, cred ca multa lume scapa din vedere faptul ca mertia sa iubesti. in primul rind pe tine insuti. sau e cumva un cerc vicios. pentru ca nici pe noi nu ne putem iubi, nici fata de ceilalti nu avem cum manifesta afectiune, intelegere etc.
experienta ta a fost placuta . eu m-am trezit cu o mana destul de curajoasa pe fund . inca nu stiu daca tipul de vreo 40 de ani , cu aproape un cap mai scund decat mine si cu un inceput sanatos de chelie care imi zambea cand m-am intors ma considera sau nu frumos .
sper sa o fi facut-o .
dar am ras copios pe experienta respectiva . a fost ceva de tinut minte .
bune argumente . ar trebui raspandite prin cat mai multe locuri .
da, ai dreptate, probabil ca exista si multe experiente neplacute. dar in principiu cred ca noi dam sensul intimplarilor din viata noastra, noi le determinam gradul de placere sau neplacere. cu alte cuvinte cred ca reactiile pe care le avem vis-s-vis de diverse momente spun mai multe despre persoana noastra decit despre intentia celuilalt. despre intimplarea mea as spune ca a fost mai degraba una dintre acelea care mi-au dat de gindit, placuta mai ales prin prisma faptului ca m-a stimulat sa reactionez uman. si cind zic uman am in vedere o trasatura ce obisnuia sa fie specific omeneasca: toleranta, care din pacate se pare ca nu mai poate fi considerata definitorie pentru om si in curind probabil ca o vom gasi mai degraba la animale. nu ca nu mi s-a parut ciudat sau ca nu mi-am pus intrebarea “eu ce mesaj transmit daca am fost abordata de o alta femeie?” dar ne-am obisnuit ca e mai usor sa-i judecam pe ceilalti decit sa ne descifram pe noi; probabil de teama sa nu stirnim propriii monstri.
stewie (copilul geniu de 1 an, care vrea sa cucereasca lumea): gay-ii sunt rai si pacatosi, scrie asa in biblie! brian (cainele vorbitor): stewie, tu nici nu stii sa citesti!
stewie: welcome to america, brian!
lumea nu intelege 2 lucruri: noul testament anuleaza vechiul testament si dumnezeu este iubire si iertare intai, pedeapsa mai pe urma…
e greu sa manipulezi masele propovaduind iubirea si iertarea, mai ales daca scopul spiritual pe care il tot invoci nu e decit un paravan al celui material pe care de fapt il urmaresti. deci nu e de mirare ca pedeapsa si, implicit, frica, au devenit cam principalele argumente pe care se bazeza demersul crestin. dar e de inteles din moment ce preotii-filosofi care se ocupau cu adevarat de spirit si incercau sa deschida mintea, duhovnici cum obisnuia sa li se zica, sint pe cale de disparitie. timpurile s-au schimbat si ne-au impartit in doua categorii: cei care vad si cauta sa intelega, progresind astfel si cei care inchid ochii comod, lasindu-i pe altii sa le serveasca raspunsuri prefabricate. numai ca prima categorie e cam pe cont propriu…
frumos postul si foarte bine argumentat. si imi place foarte mult si tabloul, desi nu sunt specialist in arta. felicitari.;)
mersi pentru comentarii, si intrucit nici eu nu sint nici pe departe specialista in arta, ma bucura mult ca ti-a placut pictura.
Frumoasa poveste, excelent text.
Asta e, din cind in cind, in “anumite momente”, te poti trezi cu o mina curajoasa pe fund. Eu unul am invatat destul de repede sa fiu la fel de curajos si sa resping acea mina daca nu o vreau. Se apuca ferm de incheietura si se da la o parte, atita tot. Dar ferm. Pe urma iti vezi de treaba.
eii … trebuie sa ne si amuzam din cand in cand . nu asta ar trebui sa ne supere in viata asta . nu o mana pe fund .