Primul comingout este cel mai greu
Eu nu sunt curajos. Sunt atatea lucruri de care mi-e frica! (Vezi, Robert, pot sa fiu si vulnerabil cand vreau). Deci, cum spuneam, nu sunt curajos, dar sunt out. Poate sunt si foarte norocos?
Robert ma demasca intr-un post anterior ca nu vreau sa ies decat cu persoane out. E adevarat. Iata inca un comingout, da, sunt genul de tip care are o problema cu partenerii care nu sunt out. Poate povestile de mai jos o sa va spuna si de ce.
Prima data mi-am pus problema asta in 1990-si-ceva. Da, am uitat cand mi-am facut comingout-ul, dar stiu sigur ca eram in liceu. Stiu ca nu ma sarutasem cu niciun baiat si nici nu cred ca planuiam (desi pusesem ochii pe un baiat perfect – pe vremea aia ii gaseai pe toate drumurile) si s-a intamplat intr-o zi de vara sub forma ‘Mama, tata, sunt gay’. N-au cazut nici furculite pe sub masa, dar n-au fost nici urale sau focuri de artificii. Pentru o vreme mi-au fost controlate lecturile si ora de intoarcere acasa, dar n-a durat foarte mult. N-am mai discutat subiectul de atunci. Undeva la un Craciun tata a baut o bere cu prietenul meu de atunci (tot el ne trezea dimineata sa mergem la job), iar azi mama se vede cu el la cafea, desi noi nu mai suntem impreuna. O mama prea toleranta sau liberala? Nici pe departe. Inca mi-o mai fur daca nu spal farfuriile sau uit sa platesc vreo factura! Cand m-am despartit de ultimul meu prieten, mama m-a intrebat de ce nu mai vine pe la noi. Am simtit ca e ok sa izbucnesc in plans si sa-i spun ca nu mai vine niciodata, iar ea a considerat ca este ok sa imi aminteasca periodic de atunci ca ar fi bine sa incep sa ies din nou cu alti baieti.
Dupa comingout-ul de familie a urmat cel academic. Nu-mi amintesc daca in 1999 era trendy sa fii bisexual sau gay, pentru ca nu cunosteam prea multe persoane care sa fie in stare sa recunoasca asta, nici fata de mine care eram out. Deci mi-am facut comingout-ul academic si n-am suferit. V-am spus ca sunt norocos, nu? Am lucrat impreuna cu o doamna minunata, o minte foarte agera si o inima foarte calda la ce avea sa fie o lucrare de diploma despre literatura gay. In recomandarea catre comisie, aceasta doamna a scris ca este prima lucrare academica de acest tip. Nu stiu daca este adevarat, undeva in universul meu mental trebuie sa fi existat abordari ale literaturii gay in Universitatea Bucuresti si inainte de 2001, dar daca este asa, sunt fericit ca am facut-o.
Si la job. 2002. Vacanta de iarna la nici sase luni de la angajarea la actualul job, cu colegii la munte. Sefa mea este cea care m-a convins sa vin la aceasta saptamana la munte cu prietenul meu. Nu ca un prieten ca oricare altul, ci ca partenerul meu. Paranteza: nu mi-este dor de prietenul meu. Mi-este dor de atmosfera de Craciun cu persoane care mi-au devenit dragi intre timp si de faptul ca prietenul meu era prietenul meu si asta era perfect ok pentru ei. Sau daca nu era ok n-au spus-o si nu au facut-o simitita. Nu stiu daca as fi putut trece peste una sau doua despartiri fara colegii mei de la job. Au fost langa mine intr-un fel in care a facut orientarea sexuala chiar irelevanta.
2009. Azi incerc sa numar persoanele pe care le cunosc si care nu stiu ca sunt gay. Si nu imi iese numaratoarea. Sunt probabil clienti cu care nu discut viata personala, sau persoane cu care ma intretai foarte rar si niciodata nu am simtit nevoia sa imi discut viata personala. Dar cand voi simti nevoia, o voi face. Incerc sa numar si persoanele care odata ce au aflat ca sunt gay si-au luat talpasita din viata mea. Nu-mi amintesc pe nimeni. Nu stiu daca am o economie a memoriei atat de bine pusa la punct, sau chiar n-au existat.
Posibil sunt, cum am mai spus, foarte norocos. Si nu am avut ocazia sa ma lovesc de intoleranta asa cum multi din prietenii si cunoscutii mei gay au patit. Mama priveste peste umar ce fac acum si imi spune: ‘Stii, ajuta daca esti deschis.’ As vrea sa fie doar asta raspunsul, dar recunosc ca este un inceput bun pentru orice.
Oamenii mentionati mai sus si multi altii pe langa ei au creat un fel de balon in jurul meu. Ii simt aproape si cand nu sunt langa mine. Mai sunt multe lucruri de facut, cred, dar daca pot sa sarut un baiat pe strada (si pot), daca pot sa scriu articole si interviuri despre lumea gay, daca pot sa le spun colegilor la job ca am un date cu un baiat, daca pot sa port tricouri cu inscrisuri gay, in fine, daca pot sa administrez cu Robert site-ul asta, parte din munca e ca si facuta.
Stiu ca exista persoane care se intreaba ‘de ce?’. Raspunsul meu e unul simplu. Comingout-ul are sens pentru ca nu poti minti pe toata lumea in toate felurile posibile. Si dreptul tau la o viata asa cum simti tu ca trebuie sa fie depinde si de oamenii din jurul tau. Atunci cand e bine vei avea oameni care se bucura alaturi de tine: prieteni si familie, care stiu in ce consta fericirea ta. Atunci cand nu e bine, aceiasi oameni vor fi alaturi de tine: si binele care urmeaza li se datoreaza in totalitate.
*La cererea publicului avem si poze fara mana la fata. Aici, o demonstratie despre cum se mananca inghetata. More to follow.
Citesc aproape in fiecare zi proiectul vostru si imi place in special acest post! Felicitari, astept cu nerabdare ‘More to follow’
Multumim! Promitem sa ne tinem de treaba si sa va pregatim continuturi faine si inainte, si dupa mars :)
dupa ce au incuiat bine dulapiorul si au aruncat cheia, gay-ii s-au obisnuit cu acesta… chiar daca e inchesuiala mare si trebuie sa te mai misti din cand in cand… psihologic vorbind, ideea de coming-out a ajuns o sperietoare, scenariile bolnave din mintile acestor gay capata proportii astronomice; inchipuirile despre gay batuti si/sau ucisi isi fac loc in mintea fiecaruia, iar frica de izolare sociala devine insuportabila… coming-out-ul e un moment crucial, insa odata facut, ajungi sa indulcesti fobia care te-a cuprins ani si ani… iti dai seama ca dracu’ nu-i asa de negru si rezultatul renuntarii la dulapior nu e condamnarea la moarte… felicitari, octavian, pt existenta ta. pentru povestea ta, care e una frumoasa… sigur, patetismele situatiilor de coming-out au si ele rolul lor si poate ca pt un ochi expert par simple dulcegarii, insa sunt necesare. familia, prietenii, jobul, lucruri de altfel banale, ocupa, in cazul coming-outului, roluri principale…
multumesc mult, wannabegay! nu stiu de ce atunci cand am scris textul asta aveam impresia ca familia, jobul si colegii sunt practic chiar universul in care ne miscam si ca nu ca o datorie fata de ei, dar ca o datorie fata de noi insine, comingout-ul este un pas mai mult decat natural. sper ca nu gresesc cand spun asta. da, ai dreptate, sunt lucruri banale la mijloc, atat de banale ca nu ar trebui sa stai nici macar 5 secunde paralizat de frica :)
domnule, pozele fara maini pe fata trebuie sa fie serioase, nu cu limba scoasa si cu inghetata
:))
am foarte putine poze in care sa nu am limba scoasa. :D si seriozitatea cred ca se citeste in ochi…sau… nu?!?! :D
Haa, eu stiu pe cineva care a aflat ca sint gay si si-a luat talpasita! Unu la mina! Sa mai spunem: Inainte sa-si ia talpasita, mi-a recomandat niste exercitii de yoga (ce n-am facut eu niciodata) pentru combaterea inclinatiilor morbide. Pentru ca dumnealui era, s-o mai spunem si asta, un discipol convins al lui Bivolaru. Ce rau mi-a parut nu mai spun.
Si doamne, cum poti sa maninci inghetata aia! Obscen de-a dreptul. Ntz, ntz.
Eu cred ca totusi ar trebui sa ne para rau pentru fiecare persoana care isi ia talpasita. Ma mai gandesc la asta.
In ceea ce priveste poza, imi pare bine ca a detensionat atmosfera incarcata a postului.
O.
mi-a placut mult acest articol. mult. merci :)
Haaaa, Irina, te vad!!! :-)
@Irina: si noi multumim de lectura!
@Pinocchio: esti mult mai rapid ca mine la replies ;;)
Cât as da sa fi vazut asa ceva scris chiar prin 2001-2002, când începeam eu sa-mi dau seama ca sunt gay. Dar niciodata nu e prea târziu, si de-abia anul asta îmi dau seama cât au avansat lucrurile. Felicitari pentru proiect, tot citind din blogosfera gay româneasca începe sa îmi mai revina inima în piept când ma gândesc la România :D
Multumim de apreciere si te mai asteptam :)
Frumoasa experienta ta si salutara a ta intentie.Nu cred totusi ca totul trebuie luat in seama!Depinde de mediul in care te invarti si in ce masura poti sa iesi din el.Fiecare situatie se analizeaza distinct si pot fi comparate insa nu confundate.Nu toti se invart in medii culturale pline de spirite evoluate care se inalta unul pe altul.Eu n-as risca sa-i determin pe altii sa-si faca coming-out.Nici eu n-am reusit mai departe de familie.Si sa-ti spun o poveste care s-a petrecut acum ceva timp prin anii 90 cand un amic afland ca eu sunt acceptat in familie i-a spus mamei si fratelui sau ca este gay fiind dat afara din casa.Nu a fost subit dat afara din casa ci treptat cu certuri devenite din ce in ce mai dese.Acest om povestea ca fratele sau spala farfuriile cu spirt.Nu mai spun cine era vinovatul pentru situatia grea in care se afla.Cine era persoana atipica pentru mediile gay.Iata si motivul pentru care am rupt orice relatie cu aceasta persoana.
Sigur povestile de genul asta nu fac parte din ceea ce ti-ai propus tu cu acest articol.Insa imagineaza-ti macar ca lucrezi nu in cultura,arta,presa,public relation etc. ci in domenii in care interesul primeaza.Imagineaza-ti ca nu esti atat de original si de neinlocuit in ceea ce faci .Imagineaza-ti ca pot face acelasi lucru ca tine un numar mare de persoane.Imagineaza-ti ca domeniul tau de munca nu-ti permite sa te faci cunoscut decat profesional.Dupa ce ne vedem zi de zi la munca tu crezi ca ne mai arde sau le mai arde sa ne vedem si in afara programului de munca?Eu lucrez cu oameni casatoriti unii cu copii care se bucura singuri(cu familia sau amante sau amanti…. treaba lor) de timpul liber.
Mie povestile de genul asta mi se par extrem de importante pentru o intelegere aprofundata a fenomenului. Depinde foarte mult cu cine ai de a face, asta in general. In mod special, fiind vorba de comingout, depinde in primul rind de nivelul si tipul de educatie ale celor din jur. Mai departe, asta se poate extrapola oarecum tinind seama de mediu (urban vs. rural/provincial), profesia si pregatirea celorlalti, religia etc.
Cred ca e foarte important pentru cei care isi pregatesc comingoutul sa aiba si putina diplomatie, putina sensibilitate la factorii de mediu, si sa nu se repeada cu capul in zid. Si, cind o fac, ce limbaj sa foloseasca. Asta ar fi de fapt un mare semn de intrebare si pentru actiunea gaypride, in primul rind pentru parada.
@Pinocchio, din nou tin sa remarc, esti mai rapid decat mine.
@Cristi: Eu am incercat in limitele posibilului sa ofer o poveste reala si cu fata. Sunt convins ca exista oameni cu circumstante sociale sau intelectuale diferite (atat intr-un sens pozitiv cat si in negativ). Sunt convins ca nu exista retete de comingout (vezi postul mai vechi ‘Comingoutul si familia’ pe acest site: cuprinde cam aceleasi idei pe care le transmiti tu), si ca nimeni nu este obligat sa isi faca comingoutul, in niciun cadru (familie, scoala, job, prieteni) si la nicio varsta. Ceea ce nu o sa neg este ca absenta fiecarui comingout repercuteaza la nivel de invidid asupra oricui din comunitate. Negativ. Asta nu simt nevoia sa o explic, pentru ca nu cred ca e chiar ok sa ajung in situatii apologetice si argumentative cand n-am facut nimic altceva decat sa fiu sincer.
Nu, nu e nevoie sa-ti faci comingoutul (total, partial, cum simti…) dar iti faci un bine si tie si celor din jur. Partea de lume gay din lumea in care traiesc eu este extraordinar de saraca, neinteresanta si ipocrita in multe privinte si asta pentru ca e populata de persoane care ele insele se accepta numai partial. Sunt convins ca e un proces psihologic, sunt convins ca ia timp, si ca e la latitudinea fiecaruia sa aleaga sau nu acest moment. Dar nu vad de ce, daca am ales acest/e moment/e trebuie sa ma simt vinovat de exeprientele negative ale altora.
O.
Hihi, viteza nu e totul… :-)
Am reactionat imediat pentru ca… ti-am povestit? am anumite interese pentru comparatiile interculturale cum ar fi intre Romania si Germania, dar si in interiorul Romaniei. Si ideea de baza — pe care am luat-o din cu totul alta parte, dar iata ca se aplica foarte bine si la comingout — este ca nu poti sa iei un model dezvoltat si experimentat in Vest si sa-l aplici in Romania fara macar sa te gindesti ca ceva s-ar putea sa fie altfel. Uneori merge, alteori esueaza cu brio. Mi-ar face placere sa mai vorbim despre asta, undeva, cindva.
Super! Am inteles! Atata ca atunci cand ai de gand sa ma citezi sa imi ceri voie. Nu ma simt perfect confortabil in ipostaza de cobai pentru cercetari transculturale.
Nu eu ma simt vinovat , celalalt m-a acuzat ca daca nu eram eu poate nu ar fi trecut prin asta.Insa mai grav este faptul ca eu nu am spus nimanui ce sa faca.Insa lui probabil i-a placut ce a vazut la mine si a crezut ca si lui i se poate intampla.N-a fost asa!
Saracia , interesantul si ipocrizia sunt relative(subiective).Poate dezvolti candva notiunile astea ca poate le aleg si eu daca mi-aduc mai mult noroc(macar un sfert din norocul tau)………..
Coming-out-ul celui mai bun prieten m-a socat si m-a linistit in acelasi timp. Timp de ceva vreme imi era teama ca marea prietenie si iubire crescuta dea lungul anilor intre noi sa nu-l faca sa creada ca e ceva mai mult decat ce era. Imi era teama ca se gandeste la mine ca la o potentiala partenera. A incercat de nenumarate ori sa-mi spuna adevarul, insa eu nu am avut curaj sa “vad” realitatea. De cand mi-a spus straight in fata ca este gay avem cea mai frumoasa relatie de prietenie – bazata pe incredere, respect si mai ales iubire. E drept ca am consumat multe ceaiuri cu rom cand am aflat adevarul :) .
Cred cu tarie ca adevaratii prieteni te accepta asa cum esti, indiferent de orientarea sexuala. Cei care dispar din viata ta dupa ce afla orientarea ta sexuala … nu au fost si poate nici nu meritau sa fie…
Succes cu proiectul gaypride.ro!
Mai cititi Biblia. Si reveniti-va. Nu e normal ce faceti.