M.T. ‘Homosexualul din debaraua mamei mele’
Timp de 22 de ani mama mea nu a stiut ca are un homosexual in debaraua propriei case. De fapt, ca sa fiu mai precis, eu credeam ca mama mea nu stie acest lucru. In final mi-am dat seama ca ea a banuit in tot acest timp ca acel homosexual sta ascuns in acel loc, numai ca nu a avut curajul sa deschida usa. Asta pana intr-o zi…
As putea spune prin prisma celor scrise mai sus ca eu nu mi-am facut coming-out-ul fata de ea. Mai degraba ea mi l-a facut. Ea a fost regizorul care a decis scena, scenariul si cand sa inceapa piesa. Eu am fost doar un actor, nu neaparat principal dar cu siguranta best supporting actor, care a acceptat pe drum sa faca parte din piesa si sa improvizeze un rol. Rolul baiatului gay care isi face coming-out-ul fata de mama sa.
Totul s-a intamplat acum 4 ani si ceva, cand aveam 22 de ani. Stiam ca sunt gay de mult timp (cred ca am stiut toata viata) dar in afara de cativa colegi de facultate si o fata frumoasa care se indrogastise de mine (si pe care am reusit sa o conving sa nu investeasca sentimente in mine pentru ca din pacate nu ii vor fi returnate niciodata – cel putin nu in modul in care spera ea) nimeni altcineva nu stia ca sunt gay. Nu stiu daca de teama, daca din cauza unui sentiment de nepregatire sau pur si simplu din nepasare, dar alesesem sa nu ma fac cunoscut ca gay catre nimeni altcineva. La urma urmei, pe cine sarutam eu ma privea doar pe mine.
In prima zi de Paste a acelui an, eram amandoi la bunica mea, in “camera mica” si stateam pe pat discutand despre una si despre alta. Ea stia ca ma implicasem in diverse actiuni ONGiste ce priveau homosexualii si ca sunt cel putin un sustinator al lor, dar nu credeam ca ea stie sau banuieste ca si eu sunt gay. Greseam! Ea banuia! Pentru ca, pe nepregatite si oarecum in afara contextului m-a intrebat “Esti si tu gay?”.
In acel moment mintea mea a inceput sa lucreze in overdrive. Si in 3 secunde de tacere in care am rulat to felul de scenarii care mai de care mai paranoice in mintea mea, m-am decis ca nu poate exista decat un singur raspuns la aceasta intrebare: “Da!”
Nu a inceput sa se intrebe cu ce a gresit. Nici sa-mi spuna ca e anormal sau ca Dumnezeu nu ma aproba. A inceput sa planga usor si sa ma intrebe daca realizez ca voi fi stigmatizat toata viata, ca desi homofobia poate va fi interzisa definitiv si total, tot vor fi oameni care ma vor uri si vor dori sa ma agreseze, discrimineze. I-am raspuns ca stiu, si ca sunt pregatit. Mi-a mai spus si ca este trista ca nu va avea nepoti. I-am atras atentia ca nu sunt eu de vina ca acei oameni care au invatat-o (partial) ca eu sunt o greseala sunt aceeasi cu oamenii care nu vor ca eu sa am o viata de cuplu oficializata sau sa adopt un copil. La care ea mi-a raspuns ca poate ar trebui sa plec in Olanda. I-am spus ca poate o voi face, poate nu.
M-a mai intrebat si daca nu pot fi altfel. Raspunsul meu a fost: “De ce? La urma urmei sunt acelasi ca si acum 5 minute, doar ca acum stii ca sunt gay!”
Am mai avut cateva replici si discutia s-a incheiat usor, la finalul ei, mama reusit sa fie ca intotdeuna, simultan egoista si altruista. Am decis impreuna sa nu ii spunem buncii, pentru ca ar fi fost o pierdere de timp. De tata nu aveam de ce sa-mi fac griji, nu il cunoscusem niciodata si nu fusese prezent in viata mea.
In timp, homosexualul din debaraua mamei mele a inceput sa se plimbe nestingherit prin casa. A fost la intalniri cu barbati, intalniri despre care i-a spus si mamei mele. Mama a fost initial agresiva, apoi s-a calmat. Mi-am dat seama ca de fapt era ingrijorata de posibilitatea ca eu sa patesc ceva.
A fost un spectator ingrijorat dar pasiv in momentele in care sufeream din cauza unor despartiri. Nu a putut sa ma ajute, pentru ca nu stia cum. Dar asta este!
Mi-a urat toti “iubitii” pentru ca nu credea ca vreunul e potrivit pentru mine sau ca ma trateaza cum trebuie. Cam avea dreptate. Cand am adus primul (si singurul) baiat acasa, s-a retras calma in dormitor, pentru a ma lasa sa ma sarut nestingherit cu el.
Acum, la 4 ani si ceva dupa ce mama mi-a facut coming-out-ul, sunt relaxat in preajma ei. Desigur, avem multe probleme de relationare, dar ele nu sunt din cauza orientarii mele sexuale. Nu m-a rugat niciodata sa ii dau sfaturi in materie de imbracaminte sau sa redecorez casa. In schimb ma bate la cap sa ies la intalniri cu baieti pentru ca, spune ea, “nu faci altceva decat sa muncesti si trece viata pe langa tine”. Uneori imi mai spune ca nu stiu ce drama este pentru ea faptul ca sunt gay. Apoi isi da seama ce a spus si tace.
In final, ideea mea ca mama nu stia ca are un homosexual in debara s-a dovedit gresita. Simtea si banuia, asa cum numai o mama o poate face. Iar pasul timid pe care l-a facut pentru a deschide usa m-a ajutat mult. Dupa acel coming-out, celelalte au fost mai usoare.
foto: Tabitha G.
Si eu de Pasti am iesit din debara, si tot fara sa o planuiesc… Paragraful cu “Da” a fost identic si la mine. Urmarile… mai putin. Dar no, asta este.
a citit cu o familiaritate marturia ta, desi la mine au fost cateva lucruri care s-au intamplat invers. adica, eu i-am spus. ea punea tot felul de intrebari si mi se parea ca o evita pe cea esentiala. ce m-a socat a fost faptul ca a spus ca e surprinsa total. dar in rest, a reactionat precum mama ta. mie de exemplu mi-a spus “vezi sa nu te prinda politia” :)). momentan, la 4 luni dupa incident, ii vorbesc la ordinea zilei despre iubit, am poza cu mine si cu el pe desktop, nu ma feresc in niciun fel de ea.
multumim inca o data pentru marturie. foarte frumoasa. mi-a transmis ceva ce momentan nu pot sa explic.
mi-a placut mult postul acesta, si consider ca esti norocos…si mama mea cred ca banuieste, desi am avut grija sa ma ascund cat mai bine posibil :) si singura reactie pe care n`o pot intui in privinta ei, este aceea cand i-as spune ca sunt gay
Frumos: Frumos scris, frumos trait. Chiar daca nu e usor.
imi dau seama ca as avea probleme serioase daca baiatul meu ar fi homosexual …
cam cat de serioase?
pai foarte serioase . nu cu orientarile lui . ci cu resemnarea in fata inevitabilului si anume : nu o sa pot sa impartasesc toate cunostintele mele despre femei baiatului meu . nu de alta … dar nu il vor interesa . :))
femeile sunt un mister . cat traiesti afli si cunosti despre ele . si o parte foarte importanta a conditiei de tata exact asta e : sa impartasesti cu fiul tau ce ai aflat in anii tai de burlacie . sa trimiti mai departe experientele si invatamintele tale .
@omu’ de la colt: asta ar presupune in primul rand ca femeile si barbatii ar fi foarte diferiti si in al doilea rand ca odata devenit tata poti sa fii homofob cu propriul fiu. nu stiu de ce traiam cu impresia ca sentimentul patern depaseste convingerile si atitudinile generice.
@omu de la colt: doamne, cata dreptate ai! eternul feminin al lui camil petrescu… chiar daca sunt gay, eu tot am o fascinatie pentru femei, pentru misterul lor, pentru frumusetea lor, pentru felul de a fi…
@octavia: imi pare rau ca te contrazic, dar femeile sunt MULT mai diferite de barbati, si invers… unii vin de pe venus, altii de pe marte (sic!)… cred ca am mai zis asta: din dorinta de a fi political corect, cadem in capcana lui affirmative action si asta nu e bine: trebuie admise diferentele la nivelul genurilor, orientarilor sexuale, raselor samd
da . evident . nu vreau sa fiu din topor … dar , desi suntem teribil de asemanatori unii cu altii … suntem in acelasi timp teribil de diferiti unii de altii ( barbatii si femeile ) . dar tocmai asta e frumusetea omului : complexitatea de care da dovada si faptul ca putem fi la fel … si putem fi alb si negru . si asta in acelasi timp .
eu merg pe urmatoarea idee : suntem cu totii oameni . asta e clar . asta inseamna o baza de elemente pe care le impartim cu totii , intr-o mai mica sau mai mare masura . apoi … pe un cu totul alt plan suntem barbati si femei . si aici intervin diferente gender-related . destul de evidente . si nu le poate nimeni nega .apoi … mai suntem si heterosexuali si homosexuali . iar aici : evident un homosexual va avea mult mai multe in comun cu o femeie decat are un heterosexual . dar asta in nici un caz nu inseamna ca un homosexual si o femeie pot fi pusi pe exact acelasi plan . exista diferente . unele foarte clare .
ideea e ca nu pot sa ii spun fiului meu : ‘uite asa ar trebui sa te porti si uite asa ar trebui sa faci … uite asta ii place unei femei … uite asta sa nu faci niciodata … etc” . de ce ? pentru ca el va fi atras de un barbat . asta implica din start cateva diferente in comportament – unele majore , unele minore . iar eu … din pacate sau din fericire … am cautat doar femei toata viata mea . deci cunosc doar femei . nu ii pot spune fiului meu ce ii place unui barbat homosexual . pot sa ii spun doar ce ii place unei femei heterosexuale ( sau na … sa intuiesc … ca de cunoscut nu cred ca le cunoastem cu adevarat niciodata – cum nici ele nu ne cunosc pe noi cu adevarat ) .
tii … m-am intins la vorba …
ai pus punctul pe i! diversitatea omului: da, dar asta merge pana la individ, nu la o baricada care ii separa pe barbati de o parte si pe femei de alta. plus, ma indoiesc ca e foarte productiv sa ne gandim ‘asta (nu) se face’, uneori oameni diferiti apreciaza diferit unele lucruri, fie ca tin de eticheta, fie ca tin de pat. asa ca poti transfera cunostintele tale despre relatiile cu femei la relatii cu oamenii in general, la urma urmei, ma indoiesc ca sunt lucruri pe care o femeie le-ar face si un barbat nu, sau viceversa – diversitatea consta si in faptul ca gasim contraexemple pentru orice. mai putin conteaza despartirea asta teoretica barbati/femei decat experienta de viata, si asta sunt convins ca al tau copil presupus homosexual o va aprecia daca o impartasesti cu dragoste si fara a fi radical.
cat despre p.s., ma bucur ca n-ai fi homofob cu copilul tau. 1,000,000 de fosti copii gay se inscriu la adoptie la tine :)
p.s. am uitat sa specific . nu a spus nimeni nimic de homofobie cu fiul meu . am spus doar de inutilitatea eventualelor sfaturi pe care le-as fi avut de dat .
da . cam ceva de genul asta am vrut sa transmit . mai putin partea cu relatiile cu oamenii in general . tind sa le impart in 2 bucati si pe alea … la urma urmei exista alte reguli pe care le am in relatiile cu amicii , cunostintele , etc … si cu totul alte reguli in relatiile cu femeile ( tipele cu care ma culc – nu orice femeie evident ) . in fine … e vorba de subtilitati , chestii greu de observat cu ochiul liber si etc etc . sunt sigur ca stii despre ce vorbesc .
e … nu stiu cum sa zic … imagineaza-ti o piramida cu mai multe varfuri ( in fine .. nu s-ar mai numi piramida … dar stii ce am vrut sa spun ) . exista niste chestii generale … care se aplica peste tot , aia ar fi baza . apoi se subtiaza si se separa … si apoi , in functie de situatie/persoana/sex/ora_din_zi/etc/etc , regulile astea se transforma in alte reguli , specifice . cam asa vad eu relatiile dintre oameni .
homofob nu cred ca voi fi vreodata … cu absolut nimeni . asta e una din putinele chestii de care sunt mandru . de fapt … am foarte putine prejudecati . sunt ateu … dar nu am nimic impotriva unui om religios . voi ironiza in schimb , daca mi se permite , omul religios pentru ca asa trebuie . voi ironiza homosexualitatea de sezon ( stii despre ce vorbesc . asta in special se practica la femei ) dar nu am nimic impotriva homosexualitatii pure , adevarate . si asa mai departe . practic se rezuma la prostie . nu prea suport prostia . in rest … orice intreprinzi in viata , daca e gandit si pus in practica cum trebuie si nu e facut doar de fitze-sezon sau pentru ca asa ti s-a spus cand erai mic , din partea mea nu vei avea nici un repros . te voi accepta sau , in cel mai rau caz , voi cauta sa te evit si te voi lasa sa faci ce vrei .
@EB, @florin-gayinromania & @1881 incep sa intrevad din ce in ce mai clar ideea ca ceea ce am marturisit aici nu e neaparat o experienta personala si mai degraba expresia unui arhetip. in conditiile in care rolulile de gen sunt inca fairly rigid iar mama este inca provider-ul principal se emotie si sentiment, este oarecum de inteles de ce coming-out-ul in fata mamei este un milestone si poate cel mai important/dificil coming-out din viata unui gay. a fi gay si a-ti face coming-out-ul sunt doua realitati profund emotionale, iar votul de incredere sau de blam al provider-ului acestor sentimente si emotii (atat in perioadele de nevoie cat si ulterior) devine de o foarte mare importanta. desigur, you may or may not agree with me!
@omu’ de la colt subscriu si eu ideei lui Octavian ca barbatii si femeile nu sunt fundamental diferiti, in schimb sunt fortati sa traiasca in roluri fundamental diferite (poate din necesitatea inerent umana de a trai doar cu alb si negru, nu si cu nuante de gri). tocmai de aceea vreau sa iti spun ca si un barbat poate fi cucerit cu flori, ursuleti de plus si soapte tandre (oricat de inspaimantator sau nemasculin ar fi acest lucru pentru unii). exista lectii mult mai importante (si vitale) pe care i le poti da fiului tau daca ar fi gay: responsabilitate, echilibru, faptul ca puterea nu inseamna pumn etc. daca fiul tau ar fi gay, iubitul lui ar fi inca un potential partener pentru meciurile de fotbal din spatele blocului, sau pentru gratarul de week-end. nu exista situatii fundamental castigatoare si nici situatii fundamental pierzatoare. in alta ordine de idei, a-ti satisface o necesitate a ta personala prin intermediul copilului tau este un act de dezumanizare al copilului si transformare a lui in instrument. prin asta il iei din calitatea de om si il pui in situatia de instrument pentru a ajunge tu intr-un loc in care ai vrut sa ajungi dar din diverse motive nu ai facut-o. iar in final, multumirea ta va fi dulce-amara (pentru ca, in final, tu tot nu vei face acel lucru, ci doar vei privi pe cineva facandu-l) iar copilul cu siguranta va fi nefericit.
eu mereu mi-am zis ca noi, astia mai tineri ii luam pe cei care au trecut cu adevarat prin viata de prosti… ne inchipuim mereu ca nu au habar de lumea asta, ca nu stiu sa schimbe/seteze programele televizoarelor performante, ca nu inteleg homosexualitatea, ca nu stiu sa se comporte in societate. e o falsa impresie. chiar si in ultimul catun din anii interbelici au existat gay. stigmatizat sau nu, gay-ul acela exista. cabareturile cu transexuali existau, bineinteles. continuand, chiar fiind condamnati oficial, homosexualii au existat si in comunism. imi amintesc gay-ul strazii unde am crescut (la iasi) si cum toata lumea stia de el si era doar un alt personaj ca atatea altele… oamenii inchid adesea ochii pentru a evita discutii care i-ar pune in pozitii penibile (mai mult sau mai putin), insa asta nu-i face nestiutori, si cred ca povestea asta de mai sus lamureste (o) situatie…:D
@m … am intra intr-o discutie teribil de ‘filosofista’ si teribil de grea pentru mine in situatia data ( nu am dormit de ieri ) … dar hai sa incerc sa ma clarific ( sper sa nu fie o problema ca va las manuscrise pe site dar hey … pentru asta sunt comentariile , nu ?! ) .
ma vad nevoit sa te contrazic sau sa imi sustin punctul de vedere . asa cum am spus si in primul comentariu suntem teribil de asemanatori si teribil de diferiti . si asta se intampla in paralel . asta e si farmecul omului . cred ca nu ai citit cu atentie partea asta . eu nu vorbeam de meciul de fotbal , de flori sau mai stiu eu ce . astea sunt chestii de suprafata , de societate . vorbeam de insasi esenta omului . de ceea ce ne face oameni si de ceea ce ne face femei si barbati .
si oricat de homosexual ai fi … esenta unui barbat inca ramane in tine . acum … ce-i drept … nu am fost si nu sunt homosexual deci nu stiu exact cum se simte treaba asta . dar am un vag sentiment ca am dreptate cand spun ca undeva , adanc ingropat poate , ramane o mica esenta din ceea ce inseamna sa fii barbat . nu barbat in raport cu sexualitatea . ci barbat in raport cu o femeie . om ca un barbat . asta e ordinea . esti om . apoi esti barbat . si de-abia apoi esti homosexual sau heterosexual . si ti-o spun pe aia cea mai dreapta : nu pot sa iti dau o definitiei a esentei de care vorbesc . o caut de 5-6 ani … inca nu am gasit-o . nu pot sa o pun in cuvinte . dar mai stiu o chestie : sentimentul asta de care vorbesc … ei bine , niciodata nu m-a inselat pana acum . deci sunt absolut sigur ca aceasta esenta – fundamental masculina – exista si ramane si in heterosexuali si in homosexuali .
nu am nici o indoiala ca un barbat poate fi cucerit cu ursuleti sau flori . la draq … sunt heterosexual dar imi plac la nebunie jucarioarele astea mici si nu m-as simti lezat de nici o culoare daca iubita mea mi-ar da cadou o astfel de chestie . probabil ca nu as percepe gestul asa cum ar face-o un homosexual … dar nu m-ar deranja de nici o culoare si m-ar atrage si mai mult spre ea .
cat despre responsabilitate si etc … din nou …. nu m-ai citit cu atentie . aceasta responsabilitate , acest respect si armonie ce trebuiesc predate fac parte din baza piramidei de care vorbeam mai sus . nu au nici o legatura cu orientarea sexuala a fiului meu . de fapt … nu au nici o legatura nici macar cu sexul copilului meu . fie baiat sau fata … aceste lectii vor fi predate in acelasi fel . de ce ? pentru ca aceste lectii nu au legatura cu sexul sau orientarea … ci au legatura cu conditia umana la care aspiram .
cat despre satisfacerea unei nevoi … o sa schimb putin tonul bland de pana acum … si o sa te lovesc crunt spunandu-ti : pentru asta facem copii . imi pare rau sa fiu eu ala care iti spune asta … dar nimic din ceea ce faci in viata nu e altruist . intotdeauna ai ceva de castigat . si , constient sau inconstient , tot ce faci in viata vine ca urmare a unei nevoie , mai puternice sau mai slabe . la fel si un copil . evident te gandesti si la viata lui . te gandesti si la el . dar in aceeasi masura o faci pentru tine . fie ca o faci pentru a transmite samanta ta mai departe … fie ca o faci pentru a avea pe cineva care sa iti poarte numele mai departe … fie ca o faci pentru a avea o familie , pentru a satisface o nevoie sociala – adanc inradacinata in anii copilariei in tine … si multe alte motive . da . oamenii se folosesc de copii lor pentru a atinge un scop sau altul . si cine neaga asta – fara nici o suparare si fara nici o dorinta de a te jigni – e un fraier .
eu o fac pentru ca imi doresc sa cunosc totul . si stiu ca nu voi cunoaste decat o mica , foarte mica , farama din acest tot de care vorbesc . asa ca o sa fac un copil din doua motive :
- pentru a satisface , pe ocolite , aceasta nevoie . sau macar o parte din ea . sau macar pentru a incerca sa o satisfac . sa ii dau lui tot ce am invatat eu … si el , cu putin noroc , sa continue sa invete si mai multe . si poate peste zeci de generatii … urmasul meu va cunoaste o farama mai mare din tot .
- evident o fac si pentru el .. dar asta e un motiv secundar . asa cum e in orice nastere . nimeni nu face un copil pentru copil . de-abia apoi te gandesti la copil .
da . stiu ca suna dur si mai stiu eu cum … dar , impins la extrem , copilul e un instrument .
lucrurile sunt foarte complicate in viata . si sunt foarte simple . asta e farmecul vietii . si sincer ti-o spun … nu ai citit cu atentie comentariul meu .
v-am gasit din intamplare si… e putin prea complicat sa va explic ce si de ce, insa, pentru a va da un indiciu despre impactul avut asupra mea, voi preciza faptul ca este prima oara cand “las un raspuns”.
context: om > femeie > heterosexuala >> imi doresc o familie > imi doresc cel putin un copil.
opinii: fiecare om este diferit (ce este Adevar. Frumos. Lumina pentru unul este Minciuna. Urat. Intuneric pentru altul impreuna cu toate combinatiile de variabile – nuante posibile intre cele doua extreme si toate acestea fiind valabile pentru fiecare dintre noi in acelasi timp, aceasta realitate de fapt nefiind o contradictie); femeile si barbatii sunt fundamental diferiti si, in egala masura, fac parte din aceeasi rasa; relatiile dintre doi oameni, indiferent de sexul si orientarea lor sexuala, presupun aceleasi principii, aceleasi dificultati si deficiente, aceleasi semne de intrebare. codul naturii umane este fundamentat pe egoism, nu va faceti iluzii… chiar si faptele bune pe care le facem, investim in ele pentru sentimentul pe care il obtinem… cand ati iubit ultima oara omul care v-a produs repulsie? mie inca nu mi s-a intamplat, recunosc…
temerile unui parinte fac parte din codul matern/patern. bineinteles ca nu as vrea ca copilul meu sa asculte manele, sa nu dea doua parale pe carti sau orice alta sursa/ tip de informatie, sa judece (atentie! nu am zis sa condamne) oamenii in functie de aparente samd. valorile mele sunt cele in care cred, logic – imi doresc ca si copilul meu sa le impartaseasca. stiu, copilul meu are tot dreptul sa fie propria persoana si sper ca voi avea dramul acela de bun simt in mine pentru a-l sustine in orice isi va dori sa faca pentru a deveni ceea ce vrea el si nu ceea ce as putea visa eu pentru el. spun asta nu din „altruism” ci din constientizarea faptului ca nu sunt detinatorul adevarului cu „A” mare, prin urmare singura sansa a copilului meu de a nu repeta si greselile mele (care vin la pachet cu persoana mea si principiile din dotare) este sa ii exersez mecanismul discernamantului pe care mai apoi sa si-l asume si sa-i confere propriile consideratii asupra Vietii.
teama de a afla intr-o zi ca copilul meu este homosexual nu are nici o legatura cu homofobia, ci cu eventualele surse de suferinta pentru el. nu conteaza prin ce anume este „diferit”, oricum va fi stigmatizat. culmea ironiei: chiar asa intentionez sa-l cresc, sa isi doreasca sa fie diferit, sa aprecieze acest lucru, sa-i faca fata… sperand ca astfel se va simti liber sa fie orice si oricine isi doreste, fara sa resimta limitele impuse de societate… dar stiu din experienta cate lovituri isi iau oamenii „diferiti”…
in acest context subscriu: vreau sa-i dau copilului meu tot ceea ce am (ca suma de experiente/ trairi) si daca mare parte dintre aceste cunostinte ii vor fi inutile, da, as fi „putin” trista ca am schimbat vietile prietenilor mei spunandu-le la nesfarsit fiecare nou pas pe care l-am facut in a intelege ceea ce se intampla cu mine si cu Lumea din jurul meu si ca nu pot face macar acelasi lucru pentru copilul meu… si ca este singur si tot ce-i pot oferi eu este… sa-l ascult si sa invat eu de la el, niciodata sa ii explic bucata de adevar pe care o detin eu acum/ atunci.
nu-mi dau seama daca am reusit coerenta, insa luati in calcul faptul ca am incercat :D
ps: nu credeam ca voi spune asta vreodata, insa… voi reveni sa citesc si viitoarele posturi; nu are nici o legatura cu homosexualitatea, ci cu faptul ca e greu sa gasesti oameni frumosi…
ruxacel … vrei sa fii sotia mea ?
da . te-am inteles foarte bine . mai mult decat bine . perfect chiar … daca exista asa ceva .
lumea-i prea mica si coincidente intotdeauna stranii…
vineri pe la pranz am gasit link-ul acestei pagini; seara am plecat cu doi prieteni in orasul lor natal; sambata am citit pe indelete, am scris ce aveam de zis, i-am povestit unuia dintre cei doi prieteni la care stateam despre voi si pagina asta; am vorbit o groaza despre familia lui, despre coming-out si alte dude similare; sambata seara, din senin, s-a petrecut coming-out-ul bunului meu prieten fata de mama sa;
1. sa treci prin experienta asta atat de intima si intensa alaturi de un prieten… senzatia e de “prieteni pe viata, no matter what”;
2. mi-am adus aminte de detaliile mentionate despre reactia mamei… am putut sa anticipez intrebarile pe care nu putea sa le formuleze cu voce tare si se pare ca am reusit sa ajut, chiar daca m-am simtit in mare parte “in plus”;
3. am mers in acel loc cu doi prieteni si m-am intors cu trei, un nou numar de telefon la care voi raspunde anytime + un nou id de mess pentru care promit solemn ca ma voi loga de-acum inainte zilnic… si cel mai important – faptul ca un prieten drag tocmai si-a recastigat relatia cu mama sa.
m-am gandit ca ar trebui sa stiti si voi evenimentele astea… sa fiti constienti de efectul pe care il are/ poate avea fiecare cuvant pe care il publicati.
(ps: am uitat sa precizez, nu cred in casatorie ca suma de evenimente si acte… :D)
Draga ruxacelDmunte: numai vesti bune, sper ca a mers comingoutul – intr-adevar, e un moment epifanic la care orice participant e binevenit si care trebuie apreciat la justa lui valoare. din punctul meu de vedere, comingoutul este un act cat se poate de necesar si nu ma voi abtine sa spun asta de oricate ori va fi nevoie. indiferent cum vedem lucrurile, traim printre oameni si nu putem sa traim cu doar cu iluzia ca ne accepta aparentele. eu nu mi-am permis niciodata practic sa stiu cum este sa imi mint mama, desi ‘mint’ este un cuvant poate prea greu. cand mi-am pus problema comingoutului, adica atunci cand mi-am dat seama ca sunt gay, am anticipat o durere in piept la gandul ca ai mei nu ar sti ce simt si pentru cine simt ce simt. asa ca am facut-o. stay tuned! maine povestesc tot despre comingouturile mele :)
cat despre cererea in casatorie, sa stii ca omu’ de la colt este un domn de bine si e abonat la blogul nostru, unul din cei mai mari suporteri ai nostri as putea zice :-) si reactia dumnealui se bazeaza pe faptul ca i-a placut ce ai scris; daca urmaresti comentariile anterioare pe care le-a lasat, o sa vezi de ce… dar gata! nu fac matchmaking. multumesc de vizita si te mai asteptam!
:) ce poveste frumoasa ai spus tu!
ma bucur si ma tem cand imi dau seama ca ce facem noi aici capata un sens.
Dar feedbak-ul asta fantastic pe care il primim ne bucura dincolo de satisfactia ca site-ul merge, ne bucura pentru ca se intampla.
iti multumim mult :)
Mama ta ti-a zis sä te duci în Olanda… Asta mä face sä mä gândesc la bunica Marjanei Satrapi, care i-a spus: “Du-te în Franta; îti interzic sä te întorci în Iran.” Si cred cä atât gândul mamei tale, cât si al bunicii iraniene, sunt läudabile. Un pärinte simte cä are de ales între faptul ca odrasla sä fie departe si bine, si faptul sä fie aproape si asupritä, si alege prima, chiar dacä ar avea sä sufere din cauza despärtirii.
Citind articolul, îmi spun cä nu toti pärintii sunt omofobi în România. Si când citesc räspunsurile “Omului de la colt”, mä bucur (chiar dacä nu sunt de acord cu pärerile despre gen) cä sunt nu numai mame, dar si tati ce-si primesc copiii gayi.
@G iti multumesc pentru ceea ce ai ales sa spui si pentru felul in care ai ales sa spui aceste lucruri!
am tendinta sa cred k sunt mai atras de aceste lucruri am avut citeva experiente de acest gen si a fost ok