Cristina Popa: ‘Inca sunt oameni care sunt ceea ce sunt si carora le este frica’
Un pic diferit, un pic unic, un pic individual, un pic genial, un pic nebun, un pic exotic, un pic nevrotic…un pic…gay.
Daca e sa privesc in urma, cu multa atentie dar si un usor regret, imi dau seama cat de absurda era gandirea mea legata de optiunile mai „speciale” ale unei persoane…care s-ar putea sa imi devina prieten sau prietena. Bineinteles, am un prieten gay. Chiar doi. Oameni la fel de normali ca si mine, la fel de calzi, la fel de plini de une joie de vivre familiara…
Primul „contact”…ei bine, e usor socant. Nu te astepti ca „frumosul” sau „frumoasa” sa aiba o „busola” diferita de a ta, ca lumea in care umbla si respira sa fie ceva ce tu numai de la tati sau de la mami ai auzit (descrisa in cuvinte nu prea stralucite si colorate, of course), ca prietenii sau prietenele lui/ei sa inteleaga despre ce este vorba si sa accepte, in mod natural, tot.
Aici apar doua optiuni. Prima e sa fugi. De teama, de surpriza…Usor siderat, te retragi intr-un colt, cu berica sau paharelul de tarie in mana si stai la o vorba cu tine. Sau mergi la o ruda si i te confesezi. Uneori e o idee proasta sa-ti deschizi sufletul fata de cineva care ori are frustrari, idei fixe sau a avut experiente urate. Alteori, daca esti inspirat, gasesti pe cineva care te intelege si care iti spune, clar si frumos: „Da, domne’. Asa a ales. Daca ii esti prieten, o sa-l iubesti asa cum e. Daca nu poti, pleaca.”
A doua optiune este sa ramai langa persoana respectiva. Da, alegerea lui e alegerea lui. Sau a ei, bineinteles. Aici sunt dispusa si hotarata sa afirm ca este vorba de o alegere facuta cu sufletul. Eu sunt convinsa ca undeva, dincolo de minte, de bariere, de frici, spaime, impregnari aiurea, traume, sufletul nostru domina clar. Doar daca l-am asculta mai mult…pentru ca el ne spune intotdeauna cine ne e prieten, cine nu.
Cine ne iubeste si cine nu. Cine ne uraste si cine nu. Cine ne vrea binele, cine nu…
Daca alegem sa fim alaturi de un om cu sufletul, indiferent de alegerile lui, acel om ne va iubi, in felul sau, tot restul vietii. Si chiar daca a ales sa fie diferit, e alegerea lui si il face fericit, se simte implinit…
Imi aduc aminte de cum a obtinut Angelina Jolie rolul in filmul „Gia.” A spus ceva de genul ca i-ar spune sotului ca e gay, e bolnava si e pe moarte. Un film de arta. Actori superbi. Exterioare poetice. O viata rezumata altfel de o actrita care nu si-a refuzat nimic.
Inchid paranteza. Curajul de a cere ce este al tau, de a obtine aprobarea propriului suflet, a propriei minti, curajul de a te accepta, curajul de a te iubi, curajul de a fii tu insuti sau insati…cam la asta se rezuma, din punctul meu de vedere, ideea de a fi diferit. Social vorbind.
Ma uit la Romania. Poate ca este o tara inca usor rigida. Poate ca biserica, asa cum e, plina de ciudati, de frustrati si de perversi, are tupeul absurd de a controla tot. Dar este o prostie. O tampenie. Biserica nu are dreptul sa se bage asa de mult in treburile sufletului omului. Omul se poate descurca si singur. Indiferent de cine sau ce este.
Papa Ioan Paul al II-lea spunea „Purtati-va crucea in liniste.” Mi se pare o optiune buna. Inteleg ca e normal sa spui ceea ce crezi, sa ceri ceea ce ti se cuvine. Dar sincer, un pic mai discret. Doar un pic. Ceva de genul „Da, asta/asta sunt eu. Daca vreti sa ma acceptati, e ok. Daca nu, plecati de langa mine, lasati-ma sa-mi traiesc viata asa cum am ales. Nu fac rau daca sunt diferit. Am aceleasi calitati ca si voi, pot lucra la fel de bine ca si voi.”
Romania inca nu este pregatita total sa fie deschisa. Inca sunt parinti rigizi care lovesc in copiii lor si aceia se refugiaza intr-o lume numai a lor, care prefera sa-i vada indopati pana la absurd cu medicamente care le taie „nebuniile”, care ii duc la psihiatru sau care ii omoara. Inca sunt oameni carora le este rusine de alegeri si devin violenti.
Inca sunt oameni care nu pot intelege ca libertatea de alegere este un dar de la Univers… inca sunt oameni care sunt ceea ce sunt si carora le este frica…
Haideti sa lucram sa ne fie bine. Haideti sa nu ne mai uitam la diferente. Haideti sa ne privim in ochi si sa ne spunem: „Te accept asa cum esti. Esti prietenul meu. Esti prietena mea. Te iubesc si te sprijin in tot ceea ce vrei sa faci!”
foto: Tabitha G.
Da, pina la urma intrebarea este in ce masura iubesti oamenii, si in mod special pe cei in cauza. Apoi, sa nu uitam, exista si perspectiva cealalta: De la comingout incoace, intotdeauna am vrut sa stiu “cu cine votez”. Este un examen — prietenii adevarati il trec.