Comingout-ul si familia
Nu exista un moment potrivit. Si nicio incantatie magica prin care adevarul sa fie primit cu bratele deschise de catre toata lumea. Dar exista cateva aspecte demne de luat in seama in momentul in care te hotarasti sa le spui celor dragi ca esti gay.
Cand? In mod clar, nu atunci cand sunteti certati. Cum nu este una din vestile usor de acceptat (nu pentru ca nu ar trebui sa fie usor, ci pentru ca nu este), mai bine asteapta sa fie totul calm. Preferabil momentul in care armonia din familie a atins cote maxime si nu v-ati certat nici despre bani, nici despre gospodaritul casei si nici despre distributia timpului.
La ce varsta? Desi exista persoane care sunt gata sa isi asume identitatea si orientarea sexuala si la 14 ani, sigur nu exista destule persoane care sa ofere credit trairilor persoanelor de 14 ani. In plus, adolescenta nu este o perioada usoara nici pentru cel care o traieste, nici pentru cei din jurul lor. 17 sau 18 ani e mai plauzibil sa stii ce se intampla cu tine (indiferent daca alegi sa traiesti asta sau nu).
Cand esti single sau cand esti cu cineva? Practic nu conteaza, dar faptul ca esti cu cineva (si fericit) ar ajuta. Evita totusi senzationalismul ‘de cinci ani am prieten’ pentru ca este ca si cum ai spune ‘de cinci ani va mint’. Daca esti intr-o perioada in care te intalnesti cu multa lume, evita sa spui asta. Pentru parinti asta n-o sa sune niciodata cool.
Inainte sau dupa ce exista banuiala? Daca relatia cu parintii tai este bazata pe respect si pe intelegere, raspunsul este, clar, inainte. Familia ideala nu exista, totusi, asa ca fii pregatit si pentru momentul in care exista o banuiala. Despre prietenii de acelasi sex cu care tot iesi, despre noptile petrecute la x sau y, despre locurile sau persoanele cu care esti vazut in oras.
Cu cine? Majoritatea barbatilor gay fac prima confesiune mamei si nu tatalui. Sau se folosesc de confesiunea facuta mamei pentru a ajunge informatia si la tata. Nu cred ca este o solutie optima, la fel cum nu cred ca este o optiune un consiliu de familie. Preferabil, anuntul trebuie sa fie precedat de cateva experiente pozitive de comingout fata de prieteni sau colegi.
Unde? Evident, acasa. Nu pe drum, nu in vizita, nu la restaurant. Trebuie sa fie un cadru care te pune intr-o lumina buna, si nu cred ca este altul decat propria casa.
De ce? Nu cred ca este nevoie sa iti faci comingout-ul daca familia ta nu are un discurs al sentimentelor. Daca nu le-ai spus niciodata parintilor ca esti ingrijorat, dezamagit, stresat, nu e cazul sa le spui nici ca esti gay. Poate parea radical ce am spus, dar cred ca esti de acord cu mine ca nici vanzatoarei nu ii spui ca ai cumparat frisca pentru a o utiliza in pat.
Ce? Cel mai important este ce le spui. Varianta ‘m-am culcat cu un baiat’ iese din start, pentru ca nu e o experienta concludenta si nici nu ar avea de ce sa fie. Varianta ‘ma atrag barbatii’ imi aduce si mie in minte cohorte de barbati, lucru care numai bun nu este cand vorbesti cu mama si cu tata. Mai ramane varianta ‘(simt ca) asa sunt’. Mesajul tau trebuie sa contina urmatoarele coordonate: sunt responsabil, stiu ce imi place, stiu ca nu fac rau nimanui, ma protejez, stiu ca asumand ceea ce sunt nu imi fac viata mai usoara, dar asta simt si ca nu pot sa concep sa traiesc altfel.
Nu uita:
Parintii tai sunt responsabili de alegerile si parerile lor, la fel ca tine.
Ar fi foarte frumos sa te accepte, dar trebuie sa fii constient ca exista si cazuri de neacceptare.
Acceptarea are doar foarte putina legatura cu dragostea.
Daca esti un fiu bun si iubitor, sansele sunt mai mari sa fii acceptat de propriii parinti.
Daca nici tu nu stii exact ce se intampla cu tine, asteapta pana cand macar parte din conditiile de mai sus sunt indeplinite.
Ca un side remark (si fara a incuraja paranoia), intotdeauna fa-ti un back-up plan, mai ales daca esti dependent de familia ta. Sunt o multitudine de scenarii posibile care se pot derula in acel moment, de la cele mai optimiste la cele mai pesimiste.
Cu alte cuvinte, fii sigur(a) ca ai macar un prieten de care esti 100% sigur ca te poate ajuta (cu divesre lucruri de la cazare pana la mancare).
As mai adauga si testeaza apele. Insa a-ti cunoaste familia bine inainte de a face acest pas, echivaleaza in sine cu o testare a apelor.
Hey Mr. M.:
Desigur, am crezut ca instinctul de conservare al fiecaruia va actiona oricum in acest fel. Dar, in acelasi timp, nu pot sa accept ca nu poti anticipa o respingere 100%. Caz in care, cred ca backup plan-ul este pus in actiune deja; nu cred ca este cineva dispus sa se expuna cu riscul de a ramane in strada. Sau daca este, nu stiu daca este cea mai sanatoasa alegere. Parerea mea este ca in acest caz avem nevoie de un alt algoritm. Si anume: sa raman dependent si sa imi fac comingout-ul? sau sa devin independent si abia apoi sa decid daca este momentul potrivit pentru comingout? Comingout insemnand, bineinteles, si discernamant.
In alta ordine de idei, dupa cum spuneam, comingout-ul nu este obligatoriu, iar conditiile care trebuie indeplinite pentru a avea terenul necesar de desfasurare nu sunt putine. Si mai cred si ca in momentul in care toate alegerile inclina spre sinceritatea unui comingout, ar trebui sa o faci. Ma refer, evident, la un tu generic. Nu sunt neaparat de acord cu comoditatea dulapului, pentru ca nu imbunatateste viata nimanui. Cunosc inclusiv persoane care ar putea sa-si faca fara nicio problema si niciun risc comingout-ul si totusi nu o fac. Desi nu sunt in masura sa judec alegerile cuiva, daca este totusi cazul sa ne gandim la toti, fiecare comingout este un plus pentru noi toti, nu numai pentru persoana care isi face comingout-ul.
P.S. Eu refuz sa ies sau sa ma imprietenesc cu persoane din dulap. E un minus identitar care oricum s-ar vedea si in alte aspecte ale unei potentiale vieti comune :)
O.
si vezi si povestea pe care o poti descarca aici:
http://blog.joacadeamine.ro/2008/11/22/homosexualii-din-dulap/
Ca de obicei, ai reusit sa spui lucrurilor pe nume mult mai bine decat as fi reusit eu vreodata. :)
Desigur, cum nu toate lucrurile sunt subintelese (mai ales cand esti tanar si vulnerabil, poate prea curajos si uneori inconstient) iti multumesc din suflet ca ai facut aceasta completare!
felicitari pentru articol. cred ca sfaturile sunt foarte bune pentru cineva pe punctul de a isi face coming out-ul.
@florin-gayinromania: multumim, orice adaugari sunt mai mult decat binevenite!
la 34 e ok sa-ti dai seama ca esti gay?
@bluebear250l: vorbeam de varsta inferioara, nu de cea superioara, pentru ca o varsta superioara ‘limita’ nu exista. e dictata de gradul de autoacceptare, de mediu, religie, experiente, etc. – in scenariul deja clasic: “am luptat cu mine atatia ani si concluzia e aceeasi, sunt gay” (+/- variatii). de ‘homosexualizare’ brusca la diverse varste nu am auzit, dar sunt dispus sa aud. i just keep an open mind and do my best smile ;)
Evident ca e ok, de ce sa nu fie ok. Chestiile astea cu “ok” si “neok” sunt in principiu niste conventii sociale, iar ele, de cele mai multe ori sunt eronate, bazate pe niste preconceptii despre cum ar trebui sa fie lucrurile. Ele, lucrurile adica, nu sunt niciodata asa cum se spune ca ar trebui sa fie, iar asta este partea frumoasa. :)
Pe vremea cind aveam 35 de ani si am iesit din dulap am cunoscut un tip care avea vreo 60 si tocmai facea aceeasi operatie.
Nu exista un moment potrivit. Exista un moment potrivit. Depinde din ce punct de vedere privesti. Lucrurile ies de obicei la iveala cind s-au copt. Si cind au iesit, multi sint luati prin surprindere pentru ca “aveau alte planuri”, heh. Asa ca.
Articolul incepe cu aceeasi propozitie, ‘nu exista un moment potrivit’. Si totusi, sa facem o distinctie intre momentul in care iti faci comingoutul pentru ca asta simti, si momentul in care iti faci comingoutul pentru ca nu mai vrei sa duci o viata dubla. Alta explicatie pentru comingout la 60 de ani nu am. Asta nu-l face nici mai putin comingout, si nici mai putin laudabil.
Da, sigur, dar care e diferenta intre comingout pentru ca simti si comingout pentru ca nu mai vrei sa duci o viata dubla?
diferenta este de deschidere. imi inchipui ca e mult mai usor sa-ti faci comingoutul daca nu ti-ai antamat o viata dubla incercand sa corespunzi unor standarde in care nu crezi. daca reducem totul la responsabilitatea din momentul comingout-ului, atunci diferenta asta nu mai conteaza.
Ma bucur ca am gasit acest loc…imi plac articolele postate aici.
Numai bine!
si noi ne bucuram ca ne-ai gasit si ca iti place la noi :)
M-am acceptat la 17 ani si de atunci tot incerc sa-i spun mamei (considerand ca ar fi suficient pentru inceput) ca sunt gay, insa tot nu gasesc momentu’ potrivit.
Dupa prima mea relatie (18) au suferit mult si mama a simtit, ma tot intreba ce-i cu mine, de ce plang si de ce sunt trist. Atunci doar i-am ’sugerat’…
Oricum, in sinea ei stie ca sunt gay, pentru ca orice mama adevarata simte ce se intampla cu copilu’ ei. Si intrebari destule au fost, da’ nu suficient cat sa zic ‘da, sunt gay!’
Nu stiu, parca n-am curaju’.. Mi-e frica sa nu-i fac rau. Eu ma simt bine in pielea mea, am zis unor prieteni straight, chiar si baieti si e chiar okay, n-am nici o problema. Nu mi-e frica de faza ‘a ramane pe drumuri’, doar ca nu vreau s-o fac sa sufere, ea avand o forma de cancer.
As vrea si ei sa-i spun, da’ mai ales sa ma accepte. Ar fi o alta fericire pentru mine.. Insa mi-am zis sa nu ma grabesc si sa astept acel moment potrivit, o sa vina si el in timp.
Ma bucur ca aplici forma de discernamant pe care o mentionam in post. Comingout gratuit si obligatoriu nu exista. Trebuie sa ai si de ce, si pentru cine sa il faci. Si esti desigur pe calea cea buna!
Eu mi-am facut comingout-ul anul trecut, inainte cu cateva saptamani de a implini 18 ani. Ma rog, au fost multe nopti nedormite gandindu-ma la momentul adevarului dar si dupa. Intr-un final m-am hotarat sa la spun. Bine am avut parte de ceva sprijn din partea unor persoane. Familia mea a crezut ca e o gluma dar cand si-au dat seama ca vorbesc cat se poate de serios a inceput scandalurile asa cum ma si asteptam, de fapt stiam ca traiesc intr-o familie homofoba si asta ma durea cel mai tare, faptul ca nu voi avea sprijunul lor, intelegrerea lor si dimpotriva pentru cateva luni de zile am avut parte doar de dispret.Au fost luni in care de multe ori nu dormeam acasa, ci fugem pe la prieteni. Pur si simplu acele luni au fost niste luni de cosmar. Ai mei au incercat tot felu de metode ca sa ma scape de “aceasta boala, pacat” ziceau ei.Imi prezentau tot felu de pretendente ca sa nu mai mai gandesc la baieti, de parca ar functiona. Singurul din famile care m-a sprijinit a fost fratele meu mai mare care desii e plecat intr-o alta tara indeparta a facut tot ce a putut sa ma ajute sa trec peste toate asta. Toate incercarile parintilor meu au esuat lamentabil pentru eu stiam de mic ceea ce sunt si nu puteam ascude acest lucru. Nici azi nu pot sa zic ca lucrurile stau foarte roz caci din cand in cand mai am parte de certuri pe tema homosexualitatii. Intr-un fel nu pot sa zic ca imi pare rau ca mi-am facut comingout-ul deoarece poate mai tarziu imi era mult mai greu. Acum ramane doar sa astept ca timpul sa vindece ranile si aminitirle dureroase si sa fiu impacat din toate punctele de vedre cu ai mei. Azi nu pot sa zic ca sunt fericit si nici ca am gasit calea spre fericre dar undeva in sufletul meu are o mica flacare ce imi da putere sa merg mai departe.
Multumim, Floryn, marturia ta este una a unui tip curajos :)
Nu stiu dac -ar avea rost sa dau copy/paste aici, dar la linkul de mai jos… cam asta cred eu. Nu e pe post de sfat. E doar experienta personala. nu e pe post de etalon e doar o poveste dintr-o mie.
Asa o vad eu
http://2q2bstr8-tm.blogspot.com/2008/12/9-22.html
Bravo asa da ! Felicitari!
Eu am mai fost si la psiholog si psihiatru cu ai mei(tata) fapt care m-a ajutat in relatia cu ei!
In familiile numeroase (cu frati-surori) nu toti accepta faptul ca esti gay la fel si in acelasi timp!La fel si parintii nu accepta la fel si in acelasi timp.
Primul din familie care te accepta este cel langa care te simti mai aproape si fata de care esti mai deschis!
Daca apar nepoti este cel mai bine pentru parinti.Asa-si vad realizat scopul in viata si te accepta mai usor.
Momentul nu l-am ales.Intr-o zi pur si simplu le-am trantit vestea!Nu m-am gandit la consecinte.
A urmat si o perioada de branci cu fete nefiind obligat ci asa mi-am dorit eu atunci.Apoi nesatisfacut de fete si tot uitandu-ma dupa baieti am realizat ca n-am nicio sansa sa devin ceea ce nu sunt.Insa cum cu partea din lumea gay in care ma invarteam eu atunci nu ma potriveam deloc m-am refugiat in religie.Am citit am descusut,m-am rugat,am socializat insa degeaba.Tor la baieti ma uitam.
Deci am incercat tot ceea ce m-ar fi putut vindeca asa ca ai mei ce ar mai putea spune?!