GAYPRIDE.RO

(sau de ce nu e ok sa merg eu si sa nu mergeti voi la parada)

Am participat la toate Gay Pride-urile organizate in Bucuresti in ultimii trei ani. Mai intai cu emotie si frica, in aceasta ordine, apoi dintr-un simt al datoriei. De fiecare data a fost relativ bine, adica nu s-a intamplat nimic care sa nu corespunda asteptarilor mele.

Da, acum trei ani au cam zburat pietre, oua si rosii spre capetele noastre si am fugit de la parcul Izvor pana la casa unui prieten, mai cu seama ca avusesem inspiratia nefericita sa port o bluza curcubeu. Dar parada fusese ok. Multi oameni, veselie, un steag imens pe care l-am arborat cu mandrie. In orele care au urmat paradei stateam multi, epuizati, si ne uitam la TV ca sa vedem cum era perceput gestul nostru din afara.

Cu doi ani in urma a plouat inaintea paradei si imi amintesc cum cantam pe strada, catre locul de intalnire, impreuna cu un prieten : « Don’t bring around the clouds to rain on my parade ». Nu stiu daca a fost din cauza ploii sau pentru ca am fost tare putini, dar parada a fost mult mai trista.

Iar anul trecut am avut parte de cea mai penibila desfasurare pe traseul blocul Romania Libera – Izvor. Cand am ajuns acasa, nu simteam decat ca « am bifat-o si pe asta ».

Un singur lucru a ramas constant. Faptul ca, invariabil, cu o saptamana – doua inaintea paradelor, exact in vremea cand domnii care fac talk-show-uri incepeau sa o invite pe Naomi la TV ca reprezentanta de frunte a comunitatii gay din Romania, incepeam si eu sa duc munca de lamurire cu prietenii mei.

Eu incercam sa ii conving pe ei sa mearga la parada lor.

Cunosc toate tipurile de argumente pe care le pot folosi acesti oameni, de la « nu ma reprezinta Naomi pe mine » (la care raspunsul era intotdeauna « ba te reprezinta daca tu nu esti acolo ») la « eu defilez in fiecare zi ». Le-am auzit pe toate, le-am contracarat pe toate si nu de putine ori am reusit sa ii fac sa se simta vinovati si sa apara in cele din urma. Doar ca m-am saturat. Nu am chef sa mai fac asta pentru voi. Imi pare rau. Am sa merg in continuare la parada, evident, nu pentru voi, ci pentru ca cred in aceasta normalitate. Dar nu am sa incerc sa va mai conving. Nu am sa ma mai lupt pentru drepturile voastre atata timp cat voi nu sunteti dispusi sa ridicati un deget pentru ele. Nu am sa incerc sa va scot din casa si sa va trezesc o bruma de simt comunitar. 

As vrea, deci, sa le multumesc travestitilor care au avut an de an curajul sa se arate si sa treaca in fruntea paradei, pentru ca, oricare ar fi fost motivele lor, au fost acolo. As vrea ca Mircea Solcanu si Razvan Ciobanu sa stie ca cineva ii admira pentru ca si-au dat singuri peste degete si au avut taria sa spuna un adevar pe care ceilalti oameni, de ale caror pareri depindeau carierele lor, nu erau pregatiti sa il auda. Cred ca pana si Noua Dreapta isi face cumva un loc in lista de multumiri, pentru ca datorita ei comunitatea gay din Romania a devenit mai vizibila si tot din cauza ei oamenii de bun simt s-au gandit de doua ori inainte sa spuna ceva rau la adresa homosexualilor.

Si chiar daca sunt foarte suparata pe voi, inca mai am asteptari. Inca imi doresc ca anul acesta sa veniti multi multi. Sa cantati si sa defilati si sa faceti din parada aceasta ceea ce ar trebui sa fie ea. Sa va duceti acasa si sa le spuneti tuturor cine sunteti, fara sa va fie frica de felul cum reactioneaza ceilalti. As vrea sa intelegeti ca pana nu va asumati singuri aceste lucruri nu puteti avea pretentia ca ceilalti sa va accepte. Ei nici macar nu va vad.

Ioana Ulmeanu